joi, 10 iunie 2010

Programa Şcolară

Programa şcolară este formată astfel – copii vor fi daţi la şcoală de la opt ani. Vărsta copilului se numerotează de la data formării embrionului.
Durata unui an şcolar este de 8 luni, vacanţele sunt în total de 4 luni.
Un an şcolar se compune din trei trimestre.
Prima şcoală sau şcoala primară este compusă din patru ani de studiu timp în care un elev trebuie să ştie limba maternă, matematica, desenul, muzica, dansul, sportul, codul bunelor maniere şi lucrul manual. Codul bunelor maniere este în primul rând modul de exprimare corectă în relaţia cu părinţii lucru învăţat şi în cei şapte ani de creştere a unui copil de către părinţii lor şi bunici, înainte de a fi dat la şcoală; capacitatea de a vorbi cu cuvinte cunoscute aflate în dicţionar, însuşirea cuvintelor din dicţionar şi prin asimilarea înţelesului lor subtil, profund; apoi modul de a circula în afara casei: modul de a saluta, de a merge, de a întreba când doreşti să afli ceva, de a călători în comun cu alte persoane, în ţară şi străinătate alături de părinţi sau profesor; la locul de muncă (pentru clasele 5-6), codul special pentru angajaţii unor restaurante, hoteluri, case regale predat la clasele 8-9-10.
Limba maternă este ţigana, aromâna, armeana, latina, rusa, bulgara, polona, germana, ungara, turca, slava, în funcţie de etnia copilului. Limba de circulaţie română se va învăţa din clasa a doua la etnici. Copii români vor învăţa limba latină sau la alegere una din limbile etnice. Prima limbă străină se introduce din clasa a treia timp în care copii vor învăţa şi geografie şi istorie. Din clasa a patra copii vor învăţa anatomia omului, a animalelor, a peştilor, păsărilor şi plantelor, a fructelor, a mineralelor, cristalelor; vor învăţa chimia şi fizica.
A doua şcoală este şcoala medie şi este de trei clase obligatorii, a patra clasă este pentru specializarea teoretică şi practică pentru şcoala liceală. De la vârsta de 14 ani copii pot muncii cu carte de muncă în special ca sportivi, de la vârsta de 16 ani copii pot avea buletin, de la vârsta de 18 ani copii pot conduce maşini.
A treia şcoală sau liceală este de trei clase obligatorii şi clasa a patra este doar dacă un elev doreşte să urmeze şcoala superioară.
Vacanţa de iarnă este de la 15.12-7.01 perioada Hrăciunului şi a lui Moş Gerilă sau Moş Hrăciun care simbolizează, idealic, durata de viaţă dorită de copii pentru Isus din Nazaret. Denumirea de Hrăciun vine de la numele lui Isus - Hristos şi de la numele Cancer sau Frigul iernii, cuvânt utilizat de copii în glumă tot la fel cum copii nu cred într-o boală incurabilă sau că părinţii nu îl apără de frig. Pentru că pronunţarea sa aşa este dificilă se utilizează scrierea Hrăciun şi pronunţarea C(h)răciun.
Vacanţa de primăvară este de la 1.04-8.04 perioada fixă a Paştelui, sărbătoarea la care preoţii se împărtăşesc cu paşte şi vin şi pentru care preoţii ţin post de la data care simbolizează naşterea Domnului Isus – 25.12. Cifra formează un total de 10 notă care mulţumeşte orice elev şi se obţine din adunarea 2+5+1+2. Numele de Domn vine de la faptul că trebuie respectat în afara faptului că Isus a fost un copil şi apoi un om sfânt. Şi nu s-a retras în călugărie ci a trăit ca orice om printre oameni, s-a însurat şi a făcut copii. Este posibil ca Isus să fi purtat numele de Israel aşa cum Bucur Vodă a dat numele oraşului Bucureşti. Este posibil ca Isus sau Israel după numele locului unde s-a născut să fi fost fiu de Împărat şi nu fiului lui Dumnezeu. Simbolic fiul lui Dumnezeu înseamna fiu sfânt adică creat dintr-o mamă sfântă şi un tată sfânt, adică oameni care nu au păcătuit cu vorba, fapta sau gândul. Fapta ar fi că nu au avut amante, vorba că nu au drăcuit şi gândul că nu au pervertit ceea ce le spuneau alţi oameni ci au gândit logic sau cronologic. Se poate ca părinţii lui Isus să fi fost Împăraţi ai Romei. Se poate ca acel copil care a fost dat pe ape să fi fost Isus. Se poate ca mama sa vitregă să nu-l fi dorit ca urmaş al Romei deoarece avea copii, băieţi, dintr-o primă căsătorie, Împăratului păstrându-i doar o fată. Se poate ca numele acestui Împărat să fi fost Augustus nume de la care s-a numit luna august. Se poate ca acest copil Isus să fi fost zămislit în luna august şi naşterea sa să fi fost prematură pentru a nu descoperi Împăratul.
Roma sau Imperiul Roman era format din ţările Europei de azi inclusiv ţările Egipt şi Israel, ţările arabe, fără ţările insulare Regatul Unit şi ţările Scandinave şi fără Polonia şi Ucraina. Dacă a existat război între Egipt şi Israel şi acesta a încetat în perioada aprilie când după evrei se sărbătoreşte Pesah sau Pesach în engleză rimând cu cuvântul Pace înseamnă că acest război a fost început de preoţii din acele timpuri care răsculau unii oameni împotriva altor oameni care nu credeau în ei ci în Dumnezeu.
Când a apărut Biblia? Când s-a născut Isus şi a văzut eroarea.

Naşterea are loc la cel mult şapte luni dată de la care copilul va avea vârsta de şapte luni. Naşterea va avea loc în prezenţa ambilor părinţi şi a unui martor din partea primăriei. Naşterea poate fi naturală deoarece mărimea şi greutatea unui copil nu va depăşi 1,5 kg.
Creşterea copilului - pâna la vârsta de opt ani copii vor fi crescuţi şi educaţi de părinţi şi bunici. Fiecare părinte va avea dreptul la un an concediu de îngrijire a copilului, copilul împlinind 1 an şi şapte luni. Orice copil la vârsta de 1 an va trebui să înveţe să meargă. Grădiniţele vor exista în condiţiile în care părinţii doresc să lase copilul să mănânce şi să-şi facă temele cu educatoarea.
Uniformele şcolare pentru elevi sunt compuse din patru piese: pantalon sau fustă, cămaşă, sacou sau vestă, cravată sau bentiţă, pălărie. Culorile costumului sunt o singură culoare diferită pentru fiecare profil de şcoală.

Uniformele Şcolare

1. Şcoala Regală de Arte şi Ştiinţe
2. Şcoala de Arte
3. Şcoala de Religie: Hreştină, Arabă, Bhudistă
4. Şcoala de Sport
5. Şcoala de Profesori şi Învăţători
6. Şcoala de Asistente şi Medici
7. Şcoala de Comerţ şi Turism

8. Şcoala de Industrie (ştiinţe exacte)
9. Şcoala de Agricultură şi Alimentaţie
10. Şcoala de Transport şi Infrastructură, Amenajarea Parcurilor

11. Şcoala de Ştiinţe Economice şi Juridice
12. Şcoala de Armată


Şcoala Regală de Arte şi Ştiinţe

I. Şcoala de Arte şi Valori

1.Actorie
2.Balet

3.Codul Bunelor Maniere: pentru cameriste, menajere, bucătari, ospătari, barmani, agenţi hotelieri, şoferi, ghizi. Codul bunelor maniere este o materie predată pentru fiecare dintre meseriile de arte inclusiv meseriile care implică relaţia cu clientul şi cetăţeanul.
4.Dans
5.Decoraţii
6.Desen
7.Ghizi: istorie, orientare,turism sportiv, codul bunelor maniere, litere
8.Ikebana
9.Jocuri: Casino, Bridge, Domino,Go, Golf, Popice, Polo, Scrable, Şah, Jocuri Orientale
10.Litere: învăţarea semnificaţiei cuvintelor şi a explicaţiilor prin empatia cu energia subtilă a lor. Limba maternă de circulaţie română, limbile etnice şi limbi de circulaţie externnaţională.
11.Muzică
12.Pictură
13.Sculptură
14.Sport: Atletism, Badminton, Baschet, Baseball, Canotaj, Ciclism, Fitness-Aerobic-Yogha, Fotball, Gimnastică,Handball, Hochei pe iarbă- Crichet, Karate, Patinaj, Înot, Scrima, Tenis de câmp, Tenis de masă, Tir Sportiv,Tir cu Arcul,Volei,Yachting.

15.Vestimentaţie

II. Şcoala de Ştiinţe:
1.Matematică
2.Medicină – Igienă alimentară şi educaţie ginecologică
3.Chimie
4.Fizică
5.Biologie-Farmacologie Homeopată
6.Psihologie paranormală – Psihiatrie
7.Genealogie şi reâncarnare, numerologie,
8.Religie Ortodoxă, Catolică, Bhudistă, Arabă.
9.Economie: contabilitate, economie, finanţe,
10.Drept
11.Diplomaţie: conducere

III. Şcoala de Meserii:
1.Agricultură
2.Industrie
3.Comerţ şi Servicii
4.Turism
5.Port Popular

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu