joi, 2 decembrie 2010

Dissertation master audit - chapter 1, part 1

This is a part of my dissertation for Economic Academy from Bucharest - master audit class - sept.2007-march 2009. Copying or Use is Prohibited.

Anexe













Email trimis pe siteul guvernului român binenţeles şi am scris aşa:
Andrei Mihaela - teză de masterat Audit Financiar şi Consiliere
- ofertă de lucru cu angajare cu contract de muncă cu un salariul net de 85.000Euro/lună timp de 10 ani sau drepturi de autor suma de 10.000.000 Euro pentru vânzarea acestui proiect în stare brută.
Acest email este trimis ca urmare a unor știri tv prin care Poporul sau o parte din demnitarii țării vroiau să-l schimbe pe primul ministru.



A C A D E M I A D E S T U D I I E C O N O M I C E
FACULTATEA DE CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
PROGRAM MASTER - AUDIT FINANCIAR ŞI CONSILIERE

LUCRARE DE DIZERTAŢIE
METODE ŞI TEHNICI DE IMPOZITARE
- COMPARAŢII CU ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE -

Profesor coordonator – Radu Gabriel
Masterand: Andrei Mihaela

CUPRINS
CAPITOLUL 1 - Metode si tehnici de impozitare aplicate în sistemul social
şi fiscal actual comparativ cu o viziune nouă pag.
1.1. Scurt istoric al impozitelor şi taxelor....... 1
1.2. Importanţa impozitelor şi taxelor într-un stat democratic ... 2
1.3. Rolul impozitelor si taxelor în dezvoltarea statului democratic
1.3.1. Dezvoltarea edilitară şi creşterea gradului de civilizaţie a poporului prin corelarea nevoilor umane cu nevoile ţării ...... 6
1.3.2. „Relaxare fiscală” ca urmare a creşterii valorii bazelor de impozitare.......... 10
1.3.3. Consolidarea Economiei Naţionale prin reorganizarea Ministerului
de Finanţe şi a Trezoreriei Statului în vederea colectării şi
epartizării stricte a veniturilor statului................ 20
1.3. Fluxul impozitelor bugetare – surse .............. 25
1.3.1. Impozite, taxe şi contribuţii privind remunerarea factorului uman ... 27
1.3.2. Taxa pe valoarea adaugată ........... 32
1.3.3. Impozitul pe profit ..................... 35
1.4. Fluxul impozitelor bugetare – destinaţii ……………………… 37
1.4.1. Cultură, sănătate şi pensii ................... 38
1.4.2. Servicii de amenajarea teritoriului, urbanism şi infrastructură.... 43 1.4.3. Industrie şi agricultură naţională ...................... 46
1.5. Concluzii personale ................................ 53
CAPITOLUL 2 - Comparaţii cu ţările Uniunii Europene privind fiscalitatea
2.1. Preocupări ale Uniunii Europene privind crearea Pieţei Unice
şi armonizare fiscală (bilingv).................. 56
2.2. Bruxelles 2001 - strategii privind coordonarea politicilor fiscale (bilingv)....... 58
2.3. Comparaţii cu ţările Uniunii Europene privind impozitele directe şi indirecte …..... 60
2.3.1 Politica fiscală a Regatului Unit................ 64
2.3.2 Politica fiscală a Germaniei........................ 69
2.4. Concluzii personale, modelul japonez..................... 74
Anexe.......................................... 78
Bibliografie

CAPITOLUL 2 - Comparaţii cu ţările Uniunii Europene privind fiscalitatea

2.1 Preocupări ale Uniunii Europene privind crearea Pieţei Unice şi armonizare fiscală
2.2 Bruxelles 2001 - strategii privind coordonarea politicilor fiscale
2.3 Comparaţii cu ţările Uniunii Europene privind impozitele directe şi indirecte
(bilingv)
2.3.1 Politica fiscală a Regatului Unit
2.3.2 Politica fiscală a Germaniei
2.4 Concluzii personale, modelul japonez
CHAPTER 2 - Comparisons with the European Union countries in regards to fiscal matters
2.1 EU concerns regarding the creation of a single market and for fiscal harmonization
2.2 Bruxelles 2001 - strategies concering co-ordonating fiscal policies
2.3 Comparisons with the EU countries in regards to direct and indirect taxes


CUPRINS – Anexele
CAPITOLUL 1
Anexa 1 - Piramida nevoilor umane şi relaţia lor cu nevoile economiei naţionale
Anexa 2 – Reţele tarifare din anul 1974 şi grila de salarizare din anul 2008
Anexa 3 - Populaţia ocupată şi salariaţii pe activităţi
Anexa 4.1 - Populaţia după participarea la activitatea economică
Anexa 4.2 - Numărul mediu al pensionarilor
Anexa 5 – Legea Bugetului de Stat pe 2008 - structura veniturilor şi a cheltuielilor
Anexa 6 – Cheltuielile Bugetului de Stat în structură funcţională
Anexa 7 – Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2008
Anexa 8.1. – Bugetul Asigurărilor pentru Şomaj pe anul 2008
Anexa 8.2. – Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate 2008
Anexa 9 – Bugetul de Stat pe anii 2007 – 2009 – sinteză
Anexa 10 - Stat de plată salarii – în prezent
Anexa 11 - Stat de plată salarii – variantă personală
Anexa 12 – Exemple de calcul a Taxei pe Valoarea Adăugată
Anexa 13 – Factura iniţială nr.12345879 emisă de producător pentru intermediarul en-gross
Anexa 14 – Factura intermediară nr.2586791 emisă de intermediar pentru magazin
Anexa 15 – Nota de Intrare Recepţie a magazinului întocmită pentru desfacerea cu amănuntul
Anexa 16 – Notă de Intrare Recepţie în situaţia aprovizionării directe de la productător
Anexa 17.1 – Factura nr.5557489 fără TVA
Anexa 17.2 – NIR în varianta personală
Anexa 18 – Calculul impozitului pe profit
Anexa 19 – Efectele reinvestirii impozitului pe profit în industrie şi agricultură

CAPITOLUL 2
Anexa 20 - Organizarea comună a pieţelor - lista produselor reglementate
Anexa 21.1 - Cotele practicate în ţări membre ale Uniunii Europene
Anexa 21.2 – Tranşele de venit impozabil şi cotele de impozit pe anul 1996 în România
Anexa 22 – Ministerele în ţări membre ale Uniunii Europene
Anexa 23 – Venituri fiscale anuale în ţări membre ale Uniunii Europene
Anexa 24.1 – Bugetul Regatului Unit pe anul 2008
Anexa 24.2 – Cheltuielile guvernului englez pe funcţii şi încasările sale în forma grafică
Anexa 25.1 – Bugetul Republicii Federale Germane pe anul 2008
Anexa 25.2 – Ponderile în total venituri ale cheltuielilor fiscale pe Ministere – guvernul german
Anexa 26 – RFG – Ministerul educaţiei şi cercetării – responsabilităţi 2009
Anexa 27 – Japonia – Cheltuieli ale Ministerului Culturii
Bibliografia

1. Contabilitate şi fiscalitate, profesor coordonator Ana Morariu, editura Ex Ponto 2005
2. Buget şi trezorerie publica, prof.univ.dr. Tatiana Moşteanu, editura Didactică si pedagogică
3. Legea nr. 388/2007 a Bugetului de Stat
4. Legea nr. 387/ 2007 a Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat
5. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj
6. Legea nr. 200/2006 privind fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
7. Legea nr. 346/2007 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
8. Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătaţii
9. Legii finantelor publice nr.500/2002
10. Legea salarizării nr.14 din 1991
11. Decretul nr.31 din 1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice
12. Codul Fiscal si Normele metodologice de aplicare a codului fiscal
13. Codul muncii
12. Constituţia României
13. Informaţii oferite prin email de la Institutul Naţional de Statistică - insse.ro
14. Informaţii oferite prin email de catre Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Egalitate de Şanse - baza de date Missoc - site-ul oficial al Comisiei Europene – ec.europa.eu
15. site-ul oficial al Băncii Naţionale Române – bnr.ro
16. site-ul oficial al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – mmuncii.ro
17. Site-ul oficial al Ministerului de Finanţe Publice – mfinanţe.ro
18. site-ul oficial al Ministerului Agriculturii şi APIA
19. site-ul oficial al Guvernului Japonez
20. site-ul oficial al Guvernului Regatul Unit, Ministerul Finanţelor - www.hm-treasury.gov.uk
21. site-ul oficial al Guvernului Germania, Ministerul de Finanţe - www.bundesfinanzministerium.de
22. Dicţionarul explicativ al limbii române

1.1 Scurt istoric al impozitelor şi taxelor

În epoca primitivă triburile mai puternice acceptau daruri de la cele mai puţin organizate în schimbul unei forme de protecţie. Odata cu aparitia primelor forme de organizare statală statele subordonate erau obligate sa plateasca taxe în aur şi argint, considerate valute, dar şi in sclavi, soldaţi, recolte, vite sau alte resurse minerale şi agricole, în general orice mărfuri de care aveau nevoie cel mai mult si pe care statul supus le putea furniza. În istorie, acest tip de impozitare a fost întotdeauna direct: bunurile economice erau furnizate direct „stăpânului”. Impozitul în bani a apărut odată cu apariţia economiei monetare.
În Antichitate, cel mai eficient sistem de taxare a aparţinut Egiptului şi apoi Imperiului Roman. în primul caz, taxele erau plătite în natură. Vizirul era cel care controla sistemul, iar taxele se plăteau în funcţie de îndatoriri şi ocupaţie. Proprietarii de pamânt plăteau în grâne de pe proprietatea lor, meşteşugarii cu produse realizate, la fel şi vânătorii şi pescarii - cu o parte din captură. Exista chiar şi „munca în folosul comunităţii”, o persoana din fiecare gospodărie trebuia să lucreze câteva zile pe an pentru domeniul public (diguri, canale, mine) ca parte a taxării. Familiile înstărite plăteau oameni mai săraci să execute pentru ei taxa în muncă.
În ceea ce priveşte Imperiul Roman, sistemul de impozitare era instabil, se schimba foarte des, dar măsurile coercitive erau foarte eficiente. Romanii au fost primii din istorie care au folosit „bugetul de stat” pentru investiţii în infrastructură şi în diferite forme de protecţie socială.
Cu timpul, a fost inventat un alt tip de impozit – taxa vamală. Baronii germani din secolele XIV-XV sunt consideraţi pionieri în domeniu. Aceştia au înfiinţat vămi de-a lungul Rinului. Erau de fapt castele bine fortificate de unde controlau orice mişcare pe fluviu si evident trecea doar cine plătea. Au existat şi taxe mai neobişnuite, de exemplu, danezii percepeau englezilor o „taxă pe musafir” – se invitau cu regularitate în Anglia şi nu plecau de acolo până cand nu erau plătiţi. Taxa era denumită „Danegeld”. Surprinzător sau nu, aceasta a ramas pentru multă vreme temelia taxelor de proprietate. De altfel, englezii sunt primii care au denumit drept „taxa” obiceiul de a colecta de la cetăţeni sau popoare subjugate bani sau produse pentru menţinerea „legii si ordinii”.
La noi în ţară (1940) impozitul în natură a luat exemplul ţărilor germane şi sovietice cu rol
educator şi cu influenţă asupra stabilizării preţurilor, regulator al echilibrului dintre producţie şi consum. Utilizat în perioade tulburi sau de război când veniturile în bani erau mai mici şi moneda numai avea valoare şi nici putere în a-şi îndeplinii funcţiile - măreau rezervele naţionale.

1.2. Importanţa impozitelor şi taxelor într-un stat democratic

Atât în timpul epocii socialiste cât şi în epoca economiei de piaţă mărimea cotelor de impozitare şi valorile taxelor percepute de stat au nemulţumit oamenii muncii si patronatul. Dacă înainte de anul 1990 această nemulţumire se resimţea mai puţin, astăzi ea determină mari evaziuni fiscale. Motivul pentru care tăcerea ne domina pe atunci era faptul că valoarea retribuţiei era mai semnificativă decât în prezent – voi detalia pe larg. Ceea ce m-a determinat, în schimb, pe mine să vorbesc despre acest subiect, lucrând la tema de faţă, este întocmai această nemulţumire a oamenilor şi dorinţa mea de a rezolva această problemă cu care se confruntă şi conducătorii statelor.
Lipsa de informare a unei persoane este ignoranţă şi naşte egoism sau individualism, dezbinare. La polul opus cunoaşterea oferă tărie de caracter şi altruism, naşte societatea umană. Omul devine mai cult începând cu această informare despre problemele sale şi ale celorlalţi oameni. Ca şi formă de organizare - democraţia înseamnă exercitarea directă a puterii poporului prin participarea fiecărui cetăţean în rezolvarea problemelor societăţii. Apar nevoile personale ca urmare a naşterii nevoilor unei colectivităţi. Avem încrederea că suntem integraţi deoarece nu suntem singurii care dorim un ceva anume. În acest cadru social fiecare om poate gândi şi crea liber. I-au naştere opere de artă care contribuie la conservarea şi îimbunătăţirea fondului cultural naţional. Creăm la randul nostru noi nevoi, mai spirituale, caracteristice fiinţei om, şi determinăm o evoluţie atât pe verticală cât şi pe orizontală a nevoilor economiei naţionale şi mondiale. Mă opresc cu dezbaterea asupra culturii deoarece, consider că, este cea mai în măsură a crea conştiinţe-om necesare existenţei unei adevarate epoci democratice.
Lăudam şi invidiem în aceeaşi măsură sistemul de viaţă din America de Nord, dar nu ne întrebăm niciodată care este diferenţa între acel popor şi noi şi ce ar trebui să facem ca să ajungem sa trăim ca ei. Eu consider că totul porneşte de la forţa spirituală a fiecarui om în parte şi de la puterea coergitivă a statului ca urmare a unui sistem social şi fiscal mai uman, un sistem juridic mai simplu, un sistem contabil mai funcţional, un sistem financiar mai valoros (în care puterea de cumpărare a monedei naţionale să fie valorificată nu devalorizată prin lipsă de respect şi încredere) Totodată pentru a ajunge la un mod de viaţă american trebuie să înţelegem şi să concurăm cu sistemul european – cadrul macroeconomic de dezvoltare a economiei româneşti. Ar mai rămâne
de studiat sistemul economico-social oriental pentru a avea o viziune de ansamblu asupra modelelor oferite de economia mondială prezentă.
Pentru a şti care este importanţa taxelor si impozitelor într-un stat democratic trebuie să întelegem ce sunt ele defapt şi de ce existenţa lor este necesaăa (importanţa derivă din necesitatea existentei lor) – trebuiesc lămurite noţiunile care dau naştere la atatea confuzii.
În primul rând, care este diferenţa dintre o taxă şi un impozit:
 taxa - se aplică asupra unui serviciu prestat de anumite instituţii publice în favoarea persoanelor fizice şi juridice care le plătesc, - mărimea taxei este influenţată, în general, de natura serviciului prestat, - termenul de plată al taxei - este după efectuarea serviciului.
 impozitul este prevalat de administraţia publică pentru satisfacerea nevoilor generale, plata acestuia nu impune efectuarea unui contraserviciu din partea statului, - cuantumul impozitului se stabileşte în funcţie de venitul impozabil, - termenul de plată - este stabilit la date fixe.
Din alt punct de vedere însăşi semnificaţia cuvântului impozit este legată de definiţia din dicţionar a cuvântului precedent şi anume – impozant . Impozant este un om care impune respect sau admiraţie prin înfăţişare, aspect, ţinută; impunător – care impresionează, remarcabil, important. Prin urmare impozabil este numai ceea ce este impozant şi are valoare interioară. Valoarea interioară poate fi privită atât din punct de vedere monetar cât şi psihologic. Fără ca baza de impozitare să aibe o valoare monetară nu poate exista impozitul, este nul. Iar din punct de vedere psihologic baza de impozitare este ceva căruia noi îi oferim valoare. De exemplu munca pe care o desfaşurăm, o prestăm, este impozantă prin însăşi semnificaţia interioară pe care i-o atribuim si este impozabilă în funcţie de valoarea pe care i-o oferim. Dacă nouă nu ne place ceea ce facem şi totuşi acceptăm să muncim pentru o re-trib-uire minoră şi impozitul pe care îl contribuim la constituirea veniturilor economiei naţionale şi locale ale spaţiului în care trăim zi de zi, va fi minoră. Vom avea străzi nepietruite, căi de acces comune murdare, copii needucaţi, servicii culturale decadente, o lipsă de siguranţă socială şi o industrie si o agricultură precare. Totodată statul trebuie să se preocupe ca impozitele şi contribuţiile plătite de un salariat să fie canalizate strict către sectoare de activitate ale statului care ii sunt necesare omului şi intreţinerii vieţii sale, a forţei de a muncii ca de exemplu: către turism, sănătate, asigurări de bătrâneţe, cultură şi educaţie.
În concluzie sunt impozitate doar lucrurile impozante - care au importanţă pentru un popor şi o economie; se taxează un produs sau un venit pentru ca, astfel, ele sa fie respectate. Statul trebuie să ştie să impună respect faţă de lucrurile cu adevarat folositoare lumii. El poate să creeze priorităţi şi nevoi tinerilor în procesul maturizării lor. Faptul că fiecare adolescent avea garantat un loc de muncă după terminarea studiilor medii şi munca era obligatorie îi ofereau statului sau partidului (pe atunci) o putere de coerciţie deoarece impunea respectarea obligaţiilor fiscale, legale. Fără taxe şi impozite o economie, o ţară, un popor, nu pot exista deoarece statul nu deţine venituri decât în măsura în care oamenii contribuie prin munca lor. De aici se desprinde noţiunea sentimentului patriotic şi a dorinţei de a muncii pentru ţara ta. Una din soluţiile cele mai simple şi la îndemână a statului pentru a-şi creşte veniturile sale este ca bazele de impozitare să crească în valoare, un aspect şi o idee nouă pe care o voi detalia. Prin această soluţie el oferă şi o valoare corespunzătoare lucrului impozitat fie ea muncă, produs sau serviciu. Oamenii fiind plătiţi la normă vor deveni mai conştienţi de importanţa pe care o joacă în viaţa societăţii munca lor – va creşte şi productivitatea muncii. Statul trebuie să fie profund interesat să ofere locuri de muncă pentru orice om care doreşte să muncească deoarece el contribuie, astfel, şi la bunăstarea bătrânilor - punct de vedere împărtăşit şi de sistemul fiscal german (cap.2)
Taxa plătită trebuie să se întoarcă celui ce a plătit printr-un serviciu efectuat de Stat ca şi beneficiar al sumei respective. Fiecare om contribuie – fiecare om trebuie să resimtă în viaţă, zi de zi, (pentru că si el contribuie zilnic) satisfacerea „exemplară”de către stat a nevoii sale – fie printr-un serviciu comun, fie printr-un serviciu individual. De exemplu curăţenia străzilor şi a căilor de acces comune trebuie să se efectueze zilnic, seara ori dimineaţa devreme, ca să nu deranjeze sau perturbe circulaţia şi trebuie efectuată zilnic ca şi la o gospodărie familială deoarece curăţenia aduce stare de spirit bună şi întreţine obiectele respective ele nu se mai strică aşa de repede ca şi atunci când sunt lăsate în paragină (atât un autobuz cât şi o autostradă, un monument de artă, fântână arteziană).
În afară de taxele pentru serviciile edilitare oamenii mai contribuie şi cu taxe pentru salariile funcţionarilor publici. În situaţia informării se află de această dată salariaţii statului – ei trebuie să înţeleagă responsabilitatea obştească pe care o au şi să fie conştienţi că salariile lor sunt plătite de fiecare cetăţean al ţării – nu se pot urmării banii în circulaţie ca să ştim exact care bani şi ai cui ajung în mana funcţionarului X pentru ca el să fie respectos şi de folos acelei persoane, strict Trebuiesc regândite şi restructurate sursele de venit ale Bugetelor şi destinaţiile lor pentru ca oamenii să nu mai fie suspicioşi ci multumiţi, alături de elaborarea unor norme de muncă şi reglementări în utilizarea banului public.
Sursele de venit bugetar sunt sume plătite de populaţie şi entităţi – din portofoliul lor – pentru a exista tot ceea ce este în afara gospodăriilor lor. Prin urmare un om se naşte şi trăieşte pentru a învăţa şi a muncii, a întemeia o familie şi a prospera, pentru a contribui la bunăstarea întregii societăţi şi a lumii în care trăieşte. Într-o epocă democratică statul trebuie să-l ajute pe cetăţean şi nu să-l incomodeze. Din acest motiv au luat naştere multitudinea de legi şi norme în interiorul unei ţări şi convenţii între state pentru a fi respectate atât drepturile omului cât şi drepturile statului.
Conform Pactului Internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 – „toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la ocrotire egală din partea legii”. Recunoaşterea demnităţii fiecărui cetăţean rezidă din respectarea nevoilor sale, ale idealurilor sale care în ultimă instanţă se numesc drepturi ale omului. Omul, în statul democrat, trebuie să se bucure de libertăţi civile şi politice, de drepturi economice şi culturale fiind „eliberat de teamă şi mizerie”. Statul trebuie să asigure fiecărui om condiţiile necesare unei vieţi demne, iar individul are îndatoriri faţă de colectivitatea căreia îi aparţine şi este dator a se strădui să promoveze şi să respecte drepturile celorlaţi oameni. Protecţia drepturilor omului într-un stat democratic presupune, deci, acordarea libertăţilor fundamentale ale omului (conform Constituţiei) în raport cu colectivitatea şi statul, drepturi „ce dau expresie unor valori sociale fundamentale şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime, în contextul economico-social, politic, cultural şi istoric al unei anumite societăţi” (Adrian Năstase).
Ceea ce în opinia mea înseamnă că nevoile oamenilor trebuie sa fie corelate cu cele ale intregii populaţii şi ale economiei naţionale (cap.1.2).
Aceste lucruri sunt puţin înţelese de poporul român şi de cei care conduc statul. Chiar dacă forma exterioară a democraţiei noastre arată o bogăţie alimentară şi vestimentară nu înseamnă că problemele trecutului au fost rezolvate şi socialismul a pierit pentru că, vom vedea, aceste nevoi acoperite privat sunt nevoi primare (primitive) iar statul este în criză şi acordă servicii în pierdere.
1.3.1 Dezvoltarea edilitară şi creşterea gradului de civilizaţie
al poporului prin corelarea nevoilor umane cu nevoile tarii.

Potrivit unui decret mai vechi (decret nr. 31/1954 privitor la persone fizice şi juridice) - drepturile civile ale persoanelor fizice erau recunoscute în masura în care ele satisfac interesele personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul general al populaţiei şi conform regulilor de convieţuire, iar drepturile civile ale entităţilor publice sunt recunoscute în masura în care asigură creşterea neîncetată a bunăstării materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii, prin dezvoltarea puterii economice a ţării. Aceasta este piramida de nevoi umane corelate cu nevoile unei societăţi şi ale economiei naţionale prezentată la anexa 1.
Denumite astfel până în anul 1990 nevoile umane capătă după acest an, pentru ţara noastră, semnificaţia de drepturile omului. Cu toate că ele au facut interesul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, înca din 1850 fiind utilizată mai ales din 1953 de către Consiliul European şi din 1948 de către Organizaţia Naţiunilor Unite - în Romania numai cu ocazia pregătirilor pentru integrarea în Uniunea Europeană au trezit interes şi numai ca formă nu ca fond.
Drepturile omului, din punct de vedere juridic, sunt de la cele de bază denumite drepturi economice si sociale: dreptul la muncă, la odihnă si timp liber, la un nivel de trai suficient lui si familiei sale, până la cele absolute, civile: dreptul la viaţă, libertate şi inviolabilitatea persoanei, integritate, condiţie morală şi până la drepturi politice şi culturale: dreptul la vot, dreptul la libertatea gandirii, conştiinţei si religiei, dreptul la educaţie, dreptul de a participa la viaţa culturală, dreptul de a beneficia de progresul tehnic si de aplicaţiile sale. În mod succint aceste drepturi la viaţă, libertate şi securitatea persoanei trebuiesc respectate de fiecare cetăţean al ţării si statul trebuie sa se organizeze astfel încât să nu îngrădească aceste drepturi ba, chiar mai mult, să le respecte şi protejeze prin instituţiile sale infiinţate şi organizate în acest sens.
Din punctul meu de vedere pentru ca o ţară să aibe o economie dezvoltată înseamnă să investească, în primul rând, în muncile productive, în al doilea rând să desfaşoare servicii moderne de amenajare a teritoriului, urbanism şi infrastructură, servicii sociale comunitare de educaţie, sănătate, protecţie, asigurare, şi în al treilea rând, dar nu în ultimul, în serviciile culturale, sportive, religioase. Toate acestea trebuie să aibe la baza funcţionării lor un cadru legal de norme şi principii coercitive pe cât de simple pe atât de bine puse la punct. Dacă din punct de vedere juridic pentru respectarea drepturilor omului acţioneaza legile, din punct de vedere economic acţionează taxele şi impozitele percepute – fiecare cetăţean şi entitate economică trebuie să participe la buna funcţionare a economiei naţionale şi a societăţii, în general, cu bani. Valorile impozitelor se calculează pe baza unor cote procentuale aplicate asupra unor baze de impozitare. Bazele de impozitare, după cum am observat în prima parte, sunt stabilite de catre stat după anumite criterii de importanţă naţională şi mondială, pentru cetăţean şi societate. Astfel sunt impozitate: munca depusă, produsul vândut, serviciile prestate şi profitul obţinut.
În concuzie o economie naţională puternică va trebui să îşi stabilească de la inceput prioritaţile sale în dezvoltare în corelaţie strânsă cu nevoile umane şi drepturile sale. Conform piramidei de nevoi la baza necesităţilor omului respectiv a economiei naţionale, ca şi o condiţie de a exista, se află odihna şi hrana respectiv industria si agricultura. O industrie bine dezvoltată asigură oamenilor confort casnic şi social - condiţii materiale bune pentru o existenţă civilizată, plăcută, comodă şi igienică. Iar o agricultură eficientă asigură oamenilor o hrană consistentă în vitamine şi proteine. Toate acestea fac posibilă manifestarea dorinţei de a muncii şi nevoia de a muncii pentru a se întreţine omul şi familia sa. Oamenii devin responsabili pentru viaţa lor, înteleg faptul că fără muncă nu pot exista. Deasemenea ştiu că au obligaţii faţă de societate şi faţă de ţara în care convieţuiesc alături de ceilalţi oameni pentru că din munca lor se percep veniturile statului. Prin aceasta este importantă existenţa ramurilor de bază (rădăcini) ale unei economii naţionale – ele asigură baza existenţei omului. Totodată pamântul este ocrotit dacă este cultivat şi exploatat industrial – resursele se refac permanent, crizele economice vor dispărea. Dacă un om este mai fericit şi mai implinit după ce munceşte, mănâncă şi se odihneşte atunci şi o economie este mai vitală dacă îi funcţionează cele două ramuri, dar dacă acestea sunt abandonate datorită unor convingeri majoritare (sau autoritare) eronate şi celelate drepturi ale omului vor fi neglijate de către stat. Cu atât mai mult cu cât un om bolnav consumă banii statului apelând la serviciile sale medicale şi de asistenţă socială în loc să contribuie la creşterea veniturilor bugetare. În această direcţie statul are obligaţia de a asigura drepturi egale de muncă precum şi un nivel de trai decent corspunzător unor salarii şi pensii mai mari (vezi cap.„Relaxarea fiscală”).
Mai departe piramida de nevoi ne arată faptul că prosperitatea materială şi spirituală a
fiecărui om depinde de gradul de dezvoltare al infrastructurii , a administraţiei bunurilor şi a banilor ţării, şi de modul de prestare a serviciilor sociale şi culturale. Ştiind aceasta statul român trebuie să investească, special, din contribuţiile cetăţenilor, pentru curăţenia, întreţinerea şi modernizarea construcţiilor edilitare şi pentru o mai bună funcţionare a serviciilor sale.
Serviciile oferite de stat se împart în servicii de mijloc (sociale) şi servicii de vârf (culturale). Serviciile de mijloc sunt legate de locuinţe, parcuri, străzi, transporturi şi comunicaţii, telecomunicaţii, spitale, justiţie şi primării, educaţie primară, asigurări de viaţă; iar serviciile de vârf sunt cele care oferă educaţie ştiinţifică superioară (nouă), educaţie fizică de performanţă (sport), pregătirte artistică şi religioasă profundă. Între cele două tipuri de îndatoriri ale statului se află comerţul ca ramură importantă ce poate susţine viaţa - cumpărături mici de alimente, casnice, îmbrăcăminte şi care poate menţine o stare spirituală bună - achizitiile noi şi de valoare.
Prin urmare, aflăm că lipsa banilor la oameni duce la privarea lor de necesitatea de a-şi continua studiile deoarece nu pot achiziţiona cărţi şi materiale didactice, culturale, religioase, noi sau oricare alte produse de care omul are nevoie pentru a se întreţine ( produse farmaceutice şi cosmetice). Legătura dintre necesităţile de bază şi cele mai evoluate o efectuează sistemul de intermedieri financiare şi asigurări. Economiile oamenilor îi determină să facă achiziţii noi iar acestea şi pensiile bătrânilor îi determină să investească într-un hobby ce poate deveni artă.
Ramurile economiei sunt aşezate, clasificate, în această ordine ca urmare a numarului mai mare sau mai mic de oameni ce beneficiază de ele conform aspiraţiilor lor. Aranjarea lor corespunde şi cu codul CAEN prezent. Sistemul sanitar, de locuinţe şi educaţional este important să fie dezvoltat deoarece o mai mare masă de oameni apelează la el (pentru locuinţe şi educaţie toţi oamenii) pe când solicitarea la educaţie superioară, sport, religie şi artă face distincţia între un om cult, profund spiritual poate chiar un geniu artistic şi lumea obişnuită, de rând. Cum sunt eu obişnuită să întreb «de ce naţiunile nu au mai născut genii» dacă suntem convinşi că traim bine? Nu vreau să fac o discriminare sau o diferenţiere răutăcioasă cât să arăt rolul statului în dezvoltarea edilitară şi în creşterea gradului de civilizaţie a poporului său prin acordarea atenţiei sale prioritare pe zone de interes conform piramidei de nevoi, pe sistemul căruia se clasifică şi ramurile economiei. Dacă am fi ştiut să investim bani în dezvoltarea culturală şi turistică a ţării – cu siguranţă am fi fost nevoiţi să investim şi în curăţarea şi modernizarea căilor de acces comune.
În plus în ţările dezvoltate a avea un hobby sau pasiune extra-şcolară şi extra-profesională este o notă de cultură şi de inteligenţă vastă pe când în România poţi risca să fi pedepsit de profesorii a căror materie predată nu o împărtăşeşti respectiv poţi să fi concediat. Fiecare ţară este renumită fie printr-un artist, fie printr-un monument de artă sau amândouă. La noi în ţară numarul şi valoarea actorilor, cântăreţilor, a palatelor şi muzeelor, a monumentelor naturale, este suficient de mare ca să necesite internaţionalizarea lor. Nu stim sau nu dorim ca ei să fie cunoscuţi întregii lumi? În prezent România este cunoscută doar graţie marilor ei sportivi ceea ce nu înseamnă că, statul, şi investeşte foarte mult în sport. Acum sportul la noi în ţară este integrat unei agenţii (de curând minister) care deţine foarte multe federaţii sportive (60) care nu vor să manifeste interes pentru baza materială a sălilor de sport şi parcurilor sportive sau pregătirii performere. Majoritatea dintre ele au ramas la stadiul de dezvoltare de din-ainte de anul 1990. Sistemul birocratic se înfiripă şi aici ca şi în cultură, artă, poate chiar religie. A practica un sport şi a ajunge multiplu campion înseamnă spirit patriotic profund şi foarte multă dăruire exact ceea ce face şi un bun sculptor, ei numai prin credinţă pot ajunge unde sunt. Sunt în acelaşi timp oameni supraeducaţi cât şi religioşi, sunt oameni care au sentimente de admiraţie şi respect pentru ţară şi popor. Dacă statul roman ar înţelege aceasta va putea face cunoscută ţara prin valorile sale umane, culturale, monumentale, ar ştii să investească în ele, marii oameni de ştiinţă ar ramâne în ţară. Totodată sportul pentru orice om înseamnă lipsa sedentarismului care duce la îmbolnăvire. Prin sport şi mişcare oamenii pot fi mai sănătoşi şi pot contribui la bunăstarea întregii societăţi, a economiei. America a început să fie remarcată şi apreciată datorită industriei sale cinematografice şi nu datorită sistemului economic care nu se vede de la 8.000 km. Dar evident că tocmai dezvoltarea sa economică a condus la respectarea principiilor morale de viaţă reflectate în filme. Prin urmare cultura este ramura de vârf, extremă, care poate „trage” de toate celelalte ramuri spre evoluţie şi maturizare având şi rolul de reliefare a valorilor materiale şi spirituale conform definiţiei. Prin cultură nu se înţelege doar arta ca pictura şi cinematografia ci şi suma cunoştinţelor teoretice şi aptitudinilor tehnice de muncă. Dezvoltarea economiei determină evoluţia ştiinţelor şi acestea evoluţia meseriilor, a mijloacelor de muncă, diversificarea alimentelor, a reţetelor. Ca urmare cultura contribuie prin cercetare la reluarea ciclului de producţie cu informaţii superioare, noi, într-o industrie şi agricultură mai moderne. Toate aceste ştiinţe, cunoştinţe şi tehnici, alcătuiesc fondul cultural naţional vizibil fiecărui om din afara ţării prin importuri şi turism. Mai departe ele hrănesc dezvoltarea administrativă a ţării, creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale, bunăstarea economiei şi a ţării, pe ansamblu. Se crează posibilitatea ca şi noi să exportăm şi să călătorim.
Una din condiţiile care determină interesul tot mai crescut al oamenilor de valoare ca să continue a muncii este suma mare de bani primită de ei ca răsplată a eforturilor lor majore. Drepturile de autor au o valoare mai mare decat la noi în ţară – fiindu-le recunoscute „actorilor” valoarea interioară şi forţa spirituală pe care o emană. Guvernul este conştient de publicitatea pe care o fac produselor ţării lor. Ei reprezintă modele demne de urmat şi contribuie la evoluţia societăţii şi a economiei ţării pentru care militează -ei luptă pentru un principiu şi o cauză nobilă.
1.3.2. „Relaxare fiscală” ca urmare a creşterii valorii bazelor de impozitare

Foarte des, în ultimii ani, se vorbeşte despre găsirea unor soluţii care să ducă la echilibrarea bugetară şi la ieşirea din criza generalizată.
În accepţiunea mea acestea sunt:
- creşterea salariilor prin recalcularea preţurilor şi a componentelor sale. Deasemenea crescând salariile pot scade cotele la contribuţii şi impozite şi pot scădea alte ajutoare care se dau din buget pentru familii sarace sau cu copii mulţi. Acest lucru se poate realiza si prin emisiunea suplimentară de bani pe care piaţa muncii să ii absoarbă ţinând cont de o echitate în distribuirea veniturilor. Creşterea numarului locurilor de muncă determină creşterea veniturilor bugetare.
- creşterea „valorii adăugată” prin perceperea o singură dată a taxei pe comercializarea mărfurilor şi reducerea numarului de intermedieri. Creşterea salariilor determină creşterea cumpărăturilor cu efecte asupra creşterii taxei pe valoarea adăugată. În practică prima entitate economică care percepe taxa nu o calculează asupra valorii sale adăugate ci asupra întregii valori expuse.
- cresterea profitului impozabil prin investirea în ramurile de producţie a impozitului pe profitul obţinut din industrie şi agricultură - sursă pentru creşterea locurilor de muncă.
Astfel statul s-ar putea „relaxa”.
Surprinzător o creştere a salariilor din producţie ar duce şi la o creştere a celorlalte taxe pentru că, de exemplu, ar duce la o scădere a dorinţei de a muncii în intermedieri comerciale, financiare şi imobiliare (441.104 persoane - anexa 4) şi ar determina o creştere a taxei pe valoarea adaugată dacă aceasta s-ar percepe o singură dată. Deasemenea este oferită ca soluţie dar neaprofundată reducerea personalului bugetar la jumătate. Şi vorbesc aici nu de numărul de cadre din sănătate şi învaţământ (762.413 persoane – anexa 4) cât de cei din sectorul administrativ, primării, ministere, agenţii, autorităţi, servicii. Dacă până acum am asistat la o creştere a preţurilor mărfurilor să fim martorii şi a unei creşteri a valorii muncii majorităţii dintre români. Problema care se pune, în schimb, este faptul că nu orice om activ poate munci eficient şi se consideră că o creştere generală a salariilor ar duce la un haos economic şi criza financiară ar creşte. Mai jos voi arăta condiţiile prezente ale ţării faţă de cele trecute şi cele la care tind eu să se ajungă prin respectarea caracterului formator al muncii şi al caracterului evolutiv al nevoilor
umane.
Fostul prim ministru acordă atenţie asupra a trei elemente pe care dânsul le considerâ de bază în dezvoltarea economică şi ieşirea din criza financiară, acestea fiind „oamenii, firmele româneşti şi sistemul bancar”. Referindu-se la oameni aduce în discuţie necesitatea creşterii numărului locurilor de muncă prin scăderea contribuţiei la asigurările sociale cu 10% considerând că firmele româneşti vor dori să angajeze personal nou deoarece vor plăti mai puţine taxe. Deasemenea le stimulează interesul prin acordarea a 1000 €uro dacă vor angaja persoane care
şi-au pierdut locul de muncă de mai mult de trei luni. Acest program se referă şi la fermierii agriculturii.
Aceste soluţii sunt pentru publicitatea realegerii guvernului Tăriceanu, ele oferind nişte soluţii mici comparativ cu volumul crizei financiare şi nu se referă la oameni în totalitatea lor ci la firmele româneşti deoarece atinge numai acel segment de votanţi care au firme şi deţin bani şi pot finanţa chiar campania electorală fiind cointeresaţi. Pentru ei asigură programul facilităţi şi „premii”. Aceştia fiind şi cei care alimentează permanent conturile în bănci fără de care sistemul bancar precar nu ar face faţă unor retrageri majore de depozite. În zilele acestea băncile nu se bazează pe fondurile lor proprii ci pe fonduri atrase de la cetăţeni sau banca centrală. Ele nu mai acordă bonificaţii la conturile în vedere un fapt deosebit de înşelător.
Cunoaştem faptul că Banca Naţională a României este unica banca de emisiune monetară, cea care are puterea de a menţine nivelul preţurilor şi a puterii de cumpărare a leului prin diversele instrumente de politică monetară utilizate. În condiţiile economice prezente orice emisiune de bani ar declanşa o majorare a ratei inflaţiei deoarece ar creşte cantitatea de bani în circulaţie pentru absorbirea căreia vor trebui crescute preţurile – fapt nedorit. Dar dacă ţinându-se cont de importanţa investirii în industria şi agricultura naţională banii emişi în surplus faţă de valoarea Produsului Intern Brut , la un moment dat, ar fi absorbiţi de piaţa forţei de muncă – crescând preţurile mărfurilor şi a serviciilor să crească „preţul” muncii incorporate şi nu a celorlalţi factori de producţie? Toată această muncă contribuie la formarea PIB, fiind productivă merită creşterea valorii sale.
În condiţiile prezente creşterea preţurilor mărfurilor şi a serviciilor determină permanent creşterea unui element al său care nu se reflectă în condiţiile de trai ale cetăţenilor – nu determină nici creşterea veniturilor sale, nici ale statului. Concomitent cu sărăcirea oamenilor au loc şi evaziuni fiscale, nu neaparăt strâmtorarea fiind soluţia. Creşterea preţurilor nu conduce la bunăstare economică şi financiară ceea ce inseamna ca nu productia de bunuri este prioritara si nici investirea profitului in noi utilaje sau in cresterea fertilitatii pamantului ca resursă naturală principală. Într-adevar componenta cea mai mare a Produsului Intern Brut este reprezentată de servicii 50% urmată de industrie şi agricultură 40% si cu toate acestea serviciile au o pondere redusă faţă de ţările dezvoltate. Crescând importanţa serviciilor mai mult decât importanţa producţiei au crescut numarul de locuri de munca la birou (TESA) faţă de cele din producţie ceea ce afectează, desigur, productivitatea muncii pe ansamblul economiei si sănătatea oamenilor. Munca la birou o poate efectua un intelectual care are studiile corespunzatoare pentru a coordona activitatea entitatii economice si a celorlalti muncitori. Ceilalti oameni nu fac decat sa îngreuneze statul de plata al întreprinderii sau al statului crescând într-adevar cheltuielile cu producţia sau serviciile şi scăzând profitul sau rentabilitatea unităţii, productivitatea muncii din această cauză. În schimb munca desfaşurată cu scopul de a transforma resursele naturale oferă sănătate şi este cu atat mai eficientă cu cat sunt respectate nevoile economiei alaturi de cele umane în ordinea lor evolutivă şi nu involutivă prezentă. Ştiind aceasta statul însăşi trebuie sa creeze norme de munca pentru adolescenti si sa ofere principii de viata viabile copiilor in scoli prin serviciul ei coercitiv – educatia, toate acestea ducând la o maturizare a cetăţenilor, a conştientei si importantei muncii cu folos, eficienta.
Creşterea importantei serviciilor fata de productie a dus si in celelalte tari la efecte economice-sociale negative. Au dus la modificarea prioritatilor oamenilor intre capacitatea de a cumpara mai mica (si a munci mai putin preferand intermedierile) cu nevoia de a consuma mai mult apeland la credite. Si au mai dus la modificarea trebuintelor - in cadrul consumului oamenii preferand serviciile de televiziune, transport si telecomunicatii mai mult decat consumul de hrana (40% in cosul de consum), imbracaminte si cultura: continuarea educatiei, arta, sport, religie. Astfel are loc o latire a piramidei de nevoi a oamenilor la mijlocul ei alaturi de o subtiere a bazei sale si a varfului ceea ce arata si cresterea intr-un grad mai mare a serviciilor de sanatate si justitie oferite de stat in locul celor de turism de exemplu. Din ce in ce mai mult oamenii nu isi mai doresc sa calatoreasca sau sa citeasca, sa faca sport, unii barbati devenind casnici capata caractere feminine pasive iar altii ajung la un comportament extrem intre sedentarism si violenta - femeile fiind nevoite sa munceasca mai mult. Dacă radacinile unei vieti demne sunt rupte, tradiţia romaneasca piere, puterea monedei nationale scade deoarece oamenii sunt tot mai interesati sa copieze modele straine de viata ce nu pot corespunde cu ofertele economiei romanesti. Dorinta lor permanenta de a pleca din tara nu este si pusa in aplicare pentru ca ar trebui sa invete din nou si sa se pregateasca continuu. Oamenii maturi nu mai au puterea de a imprima societatii un comportament decent si sanatos, de nevoi ascendente, deoarece isi utilizeaza veniturile lor mai mult pe servicii monotone si banale.
Cu toate acestea în componenta pretului unui serviciu ar trebui sa intre o valoare mai mare a salariilor pentru ca este vorba despre o executie a unei lucrari in care valoarea capitalului folosit este mai mica decat migala fortei de muncă depuse. Dar atât pentru preţurile serviciilor cât si pentru preturile marfurilor fie profitul este oprit pentru dividente prea mari, fie salariile conducatorilor este prea mare comparativ cu salariile muncitorilor, fie imobilizările sunt supraevaluate. Aceasta din urmă sigur aşa este determinând şi criza sistemului bancar.
Un alt aspect al crizei actuale ar mai fi cel al materiilor prime achizitionate din import cu care lucreaza firmele străine în Romania – ele fiind produse externe preţul lor intră în veniturile balantei comerciale a ţării respective în detrimentul balanţei noastre de plăţi (anexa 2). Totodată firmele româneşti care exporta piese si subansamble in strainatate lucreaza cu romani plecati care au firme de intermedieri si impun preturi la nivelul celor din tara „surogat”. Diferenţele majore intre pretul din tara a pieselor si cel din strainatate se regasesc in costurile enorm de mici cu forta de munca. Salariile si fondul de salarii find mici contributiile firmelor la bugetul asigurarilor sociale de stat, in special, vor fi mici cu efecte negative asupra pensiilor. Prin urmare nu productivitatea muncii este problema economiei romanesti pentru ca muncitorii produc pentru export si sunt apreciati ci dorinta statului ca toti acesti romani sa se situeze la un standar de viata concurent cu cel din strainatate, in tara lor.
Deasemenea încurajarea muncii în firmele de intermedieri comerciale, financiare şi imobiliare nu face decât să inducă în cetăţeni sentimentul că banii pot fi câştigati foarte usor – risipindu-se si aici productivitate si eficienţă. Creşterea numărului de astfel de firme au dus la creşterea valorii imobilizărilor corporale. Deasemenea taxele pe valoarea adaogata care se tot
deduc nu fac decat sa duca la micsorarea contributiei la bugetul de stat, datorita faramitarii ei
îngreunandu-se si procesul de control al platii si incasarii sale.
Dupa anul 1990 datorita trecerii proprietatilor statului de la fondul national catre fondul privat al sau si mai departe vanzarii lor catre persoane fizice numiti investitori si datorita blocajului financiar in plata facturilor imense de energie si gaze neachitate, sau a contributiilor salariale catre bugetul asigurarilor de stat amanate la plata s-a produs o criza financiara de proportii considerandu-se ca solutie optima scaderea salariilor si mai ales a pensiilor pentru ca se platesc din veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat mai gol decat era normal sa fie. Lasand la o parte faptul ca datoriile externe erau platite si bugetul de stat era echilibrat continand multe alte venituri la care oamenii au contribuit (bugetul de stat pe anul 1990 detinea un excedent de 552 milioane lei, care s-a constituit ca rezerva bugetara la dispozitia Guvernului conform legii 20/1991) ne-am aflat brusc in situatia necesara de a scadea veniturile unei parti dintre cetatenii tarii pentru a echilibra bugetele. Si de atunci pana in prezent ele tot scad in proportii mai mari decat cresc preturile. Se presupune ca fenomenul de criza este suportat si dus pe umerii acestei categorii de cetateni necunoscandu-se motivul pentru care s-a recurs la o diferentiere asa de mare intre venituri.
Comparativ cu valorile denominate, prezente, salariile din-ainte de anul 1990 erau formate din patru cifre pe cand cele de astazi sunt de marimea a trei cifre undeva la sub jumatate fata de cea mai mica retributie de atunci sa zicem 1.600 lei salariul unui muncitor necalificat. Grilele de salarizare conform legii nr.57/1974 privind retribuirea dupa cantitatea si calitatea muncii depuse tineau cont de:
a) „complexitatea procesului tehnologic;
b)* gradul de înzestrare tehnică;
c)* importanţa ramurii, subramurii sau întreprinderii pentru dezvoltarea economiei naţionale;
d) forma de retribuire utilizată, în acord sau în regie”.
In concluzie munca era normata si masurata dupa reguli clare si distincte, pe meserii, pentru toti muncitorii la fel si retributiile porneau de la 1.693 lei pana la 3.302 lei. In ceea ce priveste personalul TESA (tehnic, economic, de alta specialitate, administrativ) era impartit pe clase de retribuire de la 1 la 41 cu o retributie de la 1.140 lei pana la 6.050 lei (anexa 3). Aceste legi erau date pentru a se „stabili un cadru juridic unitar”.
Pentru anul 2005 a fost elaborat un program de salarizare pe trepte pentru functionarii publici prin Ordonanta de Urgenta 92/2004 cu salarii de la 3.200 lei pentru sefii de departament şi secretarii generali pana la salarii de 400 lei pentru referenti. Sistemul de salarizare a funcţionarilor publici are si el în vedere:
a) „crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 a sistemului unitar de
salarizare a funcţionarilor publici;
b) crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase, grade profesionale;
c) salarizarea în raport cu activitatea depusă, cu importanţa şi complexitatea
atribuţiilor şi responsabilităţilor prevăzute în fişa postului”
lipsind de aici calitati ca si aptitudinile tehnice ale muncitorilor si importanta si locul ramurii in dezvoltarea economiei deoarece vorbim de salarii ale personalului TESA si nu de salariile unor muncitori care, de altfel, sunt incadrati intr-un sistem de salarizare pe cat de simplu pe atat de sarac (anexa 3) fara norme si conditii. Statul de asta data nu doreste un cadru juridic unitar ci cat mai diferit si netransparent – invizibil.
Sistemul acesta de salarizare cuprinde salariile minime pe care trebuie sa le plateasca un angajator si sunt cuprinse intre 540lei si 1.080lei (în prezent sunt 600 lei respectiv 1.200 lei) sub nivelul carora patronii nu au voie sa incadreze forta de munca si este introdus tocmai pentru a respecta munca depusa de angajati. Numai ca sunt prea mici si sunt si cele platite de cea mai mare parte a angajatorilor romani si straini din Romania si cele care apar in cartile de munca afectand veniturile bugetare nationale. Salariul maxim este sub nivelul oricarui alt salariu minim din anul 1974 in conditiile in care noi suntem o tara democrata integrata in Uniunea Europeana si aliniata la legile comunitare, iar dreptul la munca este garantat prin Constitutie ca si respectarea demnitatii si a constiintei salariatilor pe tot parcursul desfasurarii activitatii lor (art.3 si 6. alin.1 din Codul Muncii). În realitate dreptul la muncă este îngrădit deoarece nu exista locuri de munca pentru cata populatie activa exista actual in Romania – 10.059 mii oameni – 46% (anexa 5.1) la care se pot adăuga circa 951mii pensionari inainte de termen nevoiti sa se retraga din activitate (anexa 5.2). Iar demnitatea cetăţeanului nu este respectată deaorece el trebuie sa isi compromita valorile intelectuale si spirituale capatate in scoli si prin experienta vietii de zi cu zi acceptand un salariu infim si uneori o angajare fara carte de munca (sub demnitatea sa). Doar alocaţiile copiilor erau cuprinse între 130 lei si 500 lei inainte de anul 1990. Pe atunci se acordau mamelor cu mai multi copii si soţiilor de militari in termen mai multa atentie si ajutoare (ca si premii de „mamă eroină”) comparativ cu situaţia prezentă în care la al patrulea copil născut nu se mai acordă indemizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani. Aceste masuri erau considerate măsuri de ridicare a bunastarii materiale si spirituale a cetatenilor tarii creandu-se conditii fiecarei mame sa nasca si fiecarui copil sa creasca si sa se dezvolte fizic si intelectual.
Aceste comparaţii nu a mai fost realizate pana acum si ma simt indreptatita sa continui ideea si sa adaog faptul ca salariile ar trebui masurate dupa puterea lor de cumparare exprimata in numar si cantitate de produse si servicii necesare vietii pe pamant pentru un adolescent, un om matur si un batran. Am putea vorbi despre numarul mediu de paini pe care n-i le putem permite astazi comparativ cu anul 1974 dar pâinea este un aliment care produce îngrăşare si nu satietate sau fericire, atunci trebuie sa luam in considerare numarul de calorii si masa de substanta nutritiva pe care le putem cumpara cu un salariu pe o luna alaturi de obiectele de imbracaminte, de obiectele de cultura si transport, de turism, necesare pentru a nu apela la serviciile de sanatate oferite de stat si a nu produce cheltuieli in buget ci venituri. Numai enumerand nevoile si sesizam ca nu n-i le putem permite pe toate – trebuie sa dramuim fiecare leu si sa taiem din dorinte ca si achizitia unei carti sau plata unor calatorii in tara si strainatate, de exemplu, in situatia in care ne dorim aceasta si vrem sa cunoastem oameni noi si culturi diferite.
După cum am observat in primul capitol numai ceea ce este impunator se si impoziteaza deci munca trebuie sa capate valoare atat pentru salariat cat si pentru angajator. In concluzie solutia majora si unica eficienta în „relaxarea fiscală” a statului este cresterea pretului muncii, ca baza de calcul a veniturilor bugetare, in corelatie cu nevoile economiei nationale, ale cetatenilor lor in stransa legatura cu trebuintele societatii, prin normarea ei. Cresterea salariilor este in acelasi timp si cauza a cresterii productivitatii muncii deoarece numai un om bine odihnit si bine hranit poate munci eficient (vezi piramida de nevoi), iar din punct de vedere al cunoştintelor tehnice muncitorii romani sunt competitivi putand concura cu alte state dupa cum se observa astazi, mai vizibil, in ramura constructiilor.
Impozitele plătite din salarii sunt de natura celor achitate de angajati si cele platite de angajatori. Prin lege entitatile platesc si contributiile salariatului oferindu-i acestuia o problema in minus, un confort. Acest lucru a ramas valabil si in prezent comparativ cu multe alte state dezvoltate care opresc numai impozitele pentru bugetul de stat si fondul de somaj si nu se ingrijesc de pensiile muncitorilor, viitorii batrani ai tarii - un „gest” care nici in viitor n-ar trebui abandonat ca si cartile de munca. Cartile de munca reprezentau un carnet de note al adolescentului maturizat reflectand intr-un singur document toata activitatea depusa de el in decursul anilor de munca, in care se puteau gasi laolalta toate drepturile la pensie. Odata cu inlocuirea sa cu un alt document mai vast si poate nu individualizat oamenii vor capata mai mult stres. Cu cat numarul oamenilor linistiti mental si plini de pace interioara, sufleteasca, creste cu atat societatea este mai moderna si civilizata iar statul „relaxat”.
Cea mai stringentă dintre taxele plătite de salariaţi şi entităţi este contribuţia la bugetul asigurarilor sociale de stat (CAS) deoarece marimea acesteia se reflecta in marimea pensiilor ca principală cheltuială din buget, ea hranind 5.701 mii oameni. Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat si administrat de Ministerul muncii, familiei si protectiei sociale. În conluzie tocmai CAS-ul nu trebuie sa scada in conditiile in care salariile raman constante.
În prezent el are valorile:
a) pentru condiţii normale de muncă 28%;
b) pentru condiţii deosebite de muncă 33%;
c) pentru condiţii speciale de muncă 38%.
Pentru condiţiile normale de lucru avem cota de 9,5% pentru contributiile individuale ale angajaţilor (asigurat) şi 18,5% pentru contribuţiile angajatorilor.
Avem două exemple cu ştate de plată în anexele 11 şi 12 – primul este pentru salarii între 540 lei si 2.080 lei si al doilea, ca variantă personală cu salarii între 1.600 lei şi 7.200 lei.
În prezent sunt salarii foarte mici şi salarii foarte mari în contrast ca şi pensiile, dar numarul celor care au salarii foarte mari sunt foarte puţini – preşedintele ţarii are un salariu de 7.000 lei. Voi calcula contribuţiile de 28% în cele doua variante si valoarea fondului de pensie în anexa 6.3.
 În condiţiile prezente - în care salariile a zece persoane au valori între 540 lei şi 2.080 lei şi numărul persoanelor ocupate este de 9.493 mii persoane pentru un număr de 5.701 mii pensionari avem o pensie medie de 570 lei pe lună. Ceea ce nu este departe de rezultaul Institutului Naţional de Statistică de 563 lei (anexa 5.1). Bugetul asigurarilor sociale de stat primeste lunar, în medie, de la un singur asigurat suma de 342 lei/ luna şi într-un an încasează 38.959,2 milioane lei (3.246,6 mil.lei * 12)– comparativ cu suma din proiectul de buget de 30.501,8 milioane lei (anexa 8). Se presupune că fie salariile medii sunt mai mici, fie numarul de persoane ocupate nu este acesta (este mai mic), fie există evaziune fiscală.
Problema se pune in situaţia în care un numar de circa 100.000 de angajaţi au salarii peste 5.000 lei şi tot circa 100.000 de pensionari au pensii peste 5.000 – înseamnă că valoarea aceasta a salariilor şi pensiilor poate scade, cu siguranţă la ţăranii agricultori.
Nu în ultima instantă trebuie sa specific - am calculat aceste salarii pornind de la 3,375 lei/ ora (160 ore/luna) adică aproximativ 1 euro pentru o ora de munca, euro care pentru un roman va ajunge sa isi cumpere o chifla si un litru de lapte sau sa isi plateasca drumul dus intors acasa. Pentru 20 de zile de munca el trebuind sa isi plateasca drumul daca merge si cu metroul de 4lei/zi si anume 80 lei/luna, în concluzie trebuie sa muncească 3 zile doar pentru a-şi acoperii cheltuielile de transport. Dacă doreşte ca în alimentaţia sa să fie incluse şi vitaminele din fructe şi legume şi proteinele din carne, ouă şi ciuperci va trebui să facă ore suplimentare plătite mai ales în sistemul public de muncă (în prezent nu deoarece sporurile depăşesc salariile - anexa 10).
 În condiţiile în care, conform teoriei mele, salariile cresc între 1.600 lei nivel minim şi 7.200 lei nivel maxim şi cota scade la 20% avem o pensie medie de 1.377 lei pe lună şi un fond total de pensii de 94.208,5 milioane lei – există relaxarea fiscală deoarece veniturile sunt de 3 ori mai mari (faţă de 30.501,8 milioane lei).
Exemplul arată mai departe cum la o creştere la 11.010 mii a numărului de salariaţi (10.059 mii + 951 mii pensionari de invaliditate – pensionari forţaţi) si la o scădere a numarul pensionarilor la 4.750 mii (5.701 mii – 951 mii) cu o rată mică tot de 20% sau normală de 28% atât veniturile pensionarilor cresc cât şi fondurile bugetului asigurărilor de stat. Varianta optimă este ca veniturile unui pensionar să crească de la 1.917 lei la 2.684,3 lei pensie medie şi fondurile de pensii să crească de peste 5 ori relaxarea fiscală fiind majoră.
Dacă, în schimb, conform tendinţelor fostului prim ministru, cota scade cu 10% şi creşte totuşi numărul salariaţilor cu 566 mii şi 951 mii persoane avem 510 lei pe lună pensie medie, fondul total de pensii scade la 29.066 milioane lei comparativ cu contribuţia recentă de 30.501,8 - cu toate că programul de dezvoltare al prim-ministrului nu are in vedere creşterea numărului de locuri de muncă cu, inclusiv, numărul pensionarilor înainte de termen de 951 mii persoane.
În decursul celor 18 ani de economie de piaţă salariile au inregistrat o scădere mai pronuntata pe masura ce preturile au crescut. Dintre toti cei mai abuzati sunt pensionarii si aici impartiti pe categorii de venituri extreme de la peste 10.000 lei pana la 100 lei o pensie in agricultura. Cu ce ar fi batranii romani inferiori celor din occident? Deoarece si ei au contribuit la ceea ce am avut pana în anul 1990 şi avem, poate până în prezent, şi ei au creat infrastructura: şosele, străzi, parcuri, spitale si scoli (mai ales), muzee, biblioteci, magazine si edituri, locuinte, institute publice, autoturisme, cai fereate, retele de telefonie si televiziune. Sistemul de pensii trebuie revizuit şi el alaturi de sistemul de salarizare.
Începand cu anul 2001 formula de calcul a pensiei conform legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat pe perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie stabilt pentru luna la care a iesit la pensie. „Valoarea unui punct de pensie reprezintă cel puţin 45% din salariul mediu brut lunar pe economie, prognozat pentru anul respectiv, şi se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat” (art.81). Începand cu data de 1 ianuarie 2009, valoarea punctului de pensie reglementat de Legea nr. 19/2000 , cu modificarile si completarile ulterioare, este de 697,5 lei. Acesta se modifica în functie de cresterea sau scaderea salariului mediu brut lunar pe economie. Salariul mediu brut lunar pe conomie este comunicat de Institutul National de Statistica si pentru luna noiembrie 2008 el a fost de 1.844 lei mai mult cu 2,7% decat luna precedenta. Valoarea punctului de pensie poate creste la 1.844 * 45% = 829,8.
Pentru exemplul meu în care salariul mediu brut lunar este de 4.136 lei punctul de pensie va fi de: 4.136 * 45% = 1.861,2 * 3 = 5.583,6 lei cea mai mare pensie conform art.78 alin.4 din lege unde se specifica faptul ca punctajul mediu anual al asiguratului nu poate fi mai mare de 3 intr-un an calendaristic. Comparand suma de 5.583,6 lei ca pensie maxima cu suma de 3.395,4 lei pensie medie ma determina sa cred ca aceste calcule sunt efectuate corect.
Dacă vor fi luate masuri ca salariile mici sa creasca venitul mediu brut lunar va creste la peste 4.000 lei, dupa cum am aratat, aceasta insemnand o cifra inca mica de 1.000 euro, sau 1.330 dolari pe luna. Suma nu este asa de mare comparativ cu tarile dezvoltate dar daca stam sa o comparam cu salariile prezente desigur n-i s-ar putea parea ca furam acesti bani, ca ei nu sunt bani munciti sau ca nu facem totul pentru a-i merita. Modul de gandire al unor oameni si al batranilor, in deosebi, s-a modificat foarte mult avand la baza sa educaţia comunistă, ei se strâmtorează foarte mult. Uneori acest lucru determină fericire pentru că învăţăm faptul că nu numai lucrurile materiale sunt importante într-o viaţă, ne pregatim, oare, pentru o viaţă mai bună?
În situaţia în care poporul ajunge la o conduită morală statul trebuie sa facă şi el efortul de a ridica standardul de viaţă. În afara posibilităţii de a creşte veniturile unei majorităţi dintre români statul poate moderniza serviciile edilitare şi infrastructura prin introducerea unor parghii de consolidare a economiei nationale si reorganizare a Ministerului de Finanţe, a Trezoreriei ca bancă a statului şii casier public.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu