joi, 2 decembrie 2010

Dissertation of master audit class - chapter 1 / part 3

This is a part of my dissertation for Economic Academy from Bucharest - master audit class. Copying or Use is Prohibited.

Industrial building (hall) and plowing field - model show

Model de hală industrială şi de teren agricol arat.










Services of improvement territory, town planning and infrastructure
- destination of tax value (VAT) -
1.4.2. Servicii de amenajarea teritoriului, urbanism si infrastructură
- destinaţia taxei pe valoarea adăugată –

Conform structurii pe surse de venit, bugetul statului are venituri fiscale de 41.000 milioane lei din taxa pe valoarea adaugată, ceea ce reprezinta 61% din total venituri, suma mai mare decât impozitul pe venit şi salarii şi decât impozitul pe profit pe anul 2008 (anexa 6). Sume în creştere conform anexei 10, unde observăm că sunt efectuate cheltuieli cu locuinţele şi dezvoltarea publică de numai 2,3% din total cheltuieli bugetare care cuprind acţiuni în domeniul apelor (0,5%), reabilitare termică la locuinţe (1,2%), programe de construire locuinţe şi săli de sport (5%). La nivelul TVA ca pondere în venituri fiscale (anexa 24) aspectul oraşelor şi al satelor, a infrastructurii ar fi trebuit să fie deosebit de plăcute la vedere, estetice.
În principiu taxa pe valoarea adaugată este percepută din activităţile de comerţ şi servicii (şi turism), acestea se desfaşoară în spaţii comerciale şi culturale aflate fie lângă domiciliul consumatorilor fie mai departe de casa lor fapt pentru care trebuie să se deplaseze.
Deoarece consumatorul final este cel care suportă, oricum, taxa aceasta trebuie să fie cheltuită pentru crearea unui plan urbanistic şi rural complet pentru înfrumuseţarea aspectului exterior al oraşelor şi satelor noastre cu întreţinerea lor zi de zi prin spălare şi igenizare:
t - utilizarea arhitecturii peisagistice pentru îngustarea spaţiilor verzi şi aşa neângrijite şi plantarea de arbori şi arbuşti de soi şi gazon într-o formă decorativă, tăierea copacilor de nesoi, îngrijirea permanentă a acestor spaţii verzi. Astfel se măresc zonele pentru parcări.
v - îmbunataţirea transportului în comun prin reducerea numărului de maşini, tramvaie şi trolee şi crearea unor trasee mai lungi (dezactivarea străzilor), modernizarea lor după ex. Franţei, unde pe anumite trasee ale tramvaiului nu circulă maşini de ex. centru istoric şi zona Palatului Parlamentului în scopul de a menaja clădirile monumente de artă, iar forma acestor mijloace de transport este mai aerodinamică şi colorată, personalizată cu oraşele. Valorificarea râului Dâmboviţa, a faptului că avem un râu care traversează capitala ţării - prin amenajarea sa pentru navigare până la vărsarea în Dunăre. Construirea de staţii şi de cale ferată după proiecte îndrăzneţe.
a – îngrijirea cailor de acces la magazine, modernizarea magazinelor, electrificarea lor, pavare cu gresie mată şi lucioasă şi întreţinerea lor zilnică prin spălare cu apă. Începerea construirii infrastructurii în oraşele de provincie şi sate cu şosele noi mult mai depărtate de case, iar
cele vechi care trec prin sate trebuiesc pavate şi amenajate cu arbuşti.

Construcţiile de autostrăzi sunt importante pentru importul de turişti. Acestea trebuie să capete o formă modernă – suspendate, cu mai multe benzi. Poduri şi pasaje subterane ocrotite, pavate cu gresie şi înzestrate cu flori şi magazine. Crearea de ziduri de protecţie fonică la impactul cu zonele locuibile şi amenajarea de spaţii verzi cu distrugerea buruienilor de pe marginea şoselelor. Luarea de măsuri practice ca şi la noi în ţară să depozităm gunoaiele în spaţii amenajate special pe categorii de resturi menajere: hârtie, sticlă, compost pentru recilclarea lor.

Waste Discharge for another country Alături de acestea se mai pot realiza (viziune nouă şi pentru celelalte ţări):
- filtrarea apei utilizată în menaj cu recilarea ei ca sistem de irigaţii şi îngrăşământ natural;
- depunerea gunoaielor vegetale şi animale în gropi săpate adânc, în straturi, acoperite cu pământ pentru crearea compost-ului ca îngrăşământ natural pe terenuri nefertile;
În aceste situaţii taxa pe valoarea adaugată devine „vizibila” şi frauda poate fi eradicată deoarece contribuitorii vor vedea efectele. TVA fiind plătită de cetăţenii care cumpară produse şi servicii va trebui să îi protejeze şi să îi mulţumească în tot ceea ce ei văd şi simt zi de zi când ies afară din casă.
În prezent modul de percepere al taxei este abuziv deoarece efectele sale negative se răsfrâng doar asupra cetăţeanului, doar el le suporta, îngreunându-i sarcina contributivă. Nu sunt respectate principii ale transparenţei impunerii - nu se văd cum sunt gospodăriţi aceşti bani şi vorbim despre 47 miliarde lei. Oamenii au devenit atât de sedentari încât nici gradinile locuinţelor lor nu mai sunt săpate şi curăţate de buruieni. Din afară imaginea oraşelor este dezolantă, îţi crează sentimentul unor locuri părăsite. Înainte de anul 1989 în aceste spaţii creşteau flori pe care nici o mână de om nu le planta. Erau oferite de natură ca o mulţumire a faptului că oamenii se îngrijeau pentru binele comunităţii. În prezent atât lenea cât şi poluarea distrug climatul fizic şi psihic. Sufletul şi psihicul cetateanului nu trebuie încarcat cu obligatii si probleme mai mult decat poate el duce si decăt îi este necesar.
Statul va trebui să îşi asume responsabilităţi pe care, până în prezent, nu le-a avut şi ar fi trebuit să le aibe. În această privinţă ţările dezvoltate ne întrec şi din acest motiv oamenii migrează către aceste ţări – clădirile locuinţă şi monumente sunt întreţinute şi au un aspect frumos, spaţiile verzi sunt îngrijite, străzile sunt măturate şi spălate zilnic, ele miros frumos, noaptea poţi circula pe lumină şi fără frică. Se vede foarte simplu ca statul se preocupă de cetăţeanul care contribuie. Gradul lui de civilizatie creşte şi ca o rezultantă a acestor fapte ale statului nu numai că el este un om cult şi educat, bine informat. De aceea statul va trebui să desfasoare activitati pe care o unitate privată nu are obligaţia de a le desfăşura şi pentru ca el primeşte bani pentru asta. În ţările occidentale există firme private care fac şi treburi ale statului şi asta pentru că el este depăşit şi nu pentru că nu ş-i le asumă. De exemplu deszăpezitul aleii din fata casei proprietarului nu cade în sarcina statului ci este de datoria lui să o facă alegandu-şi varianta firmei sau a lopeţii proprii. Statul este obligat în măsura în care zăpada afectează doi sau mai mulţi proprietari cu accesul lor comun spre casă, iar ei sunt nevoiţi să deszăpezească pentru că deranjează la aspectul exterior al oraşului. Gradul de civilizaţie al cetăţenilor este ridicat.

Oamenilor nu le mai place munca fizică şi nu este o caracteristică a ţării noastre ci este preluată şi generalizată. Ţări ca America importă forţă de muncă comunistă deoarece tot mai mulţi tineri democraţi tânjesc să lucreze în confort – s-au creat posturi de statistică sau birocratice pentru a le face pe plac. Condiţiile de muncă în producţie trebuiesc îmbunătăţie.

National Industry and Agriculture - destination of interest (profit) tax.
1.4.3. Industrie si agricultură naţională
- destinaţia impozitului pe profit -

O altă cauză a faptului ca veniturile bugetare nu ajung la contribuitor ar fi si numarul mare de salariaţi ai statului. Ponderea cheltuielilor statului pentru industrie este de 0,5% iar pentru agricultură este de 8,2% pe când cheltuielile cu salariile sunt în anul 2008 - 12,7% din total cheltuieli bugetare, iar sporurile salariale sunt, într-adevăr, mai mari decât salariile de bază (anexa 10.), ponderea lor în total cheltuieli cu salariile fiind de 56-58%. În această situaţie se pune problema şi că aceşti salariati sunt salariati de birou (de consum) si nu muncitori – ei nu produc. Daca statul isi va rezerva si lui puterea de a investi in agricultura si industrie foarte multi angajati de azi se vor indrepta catre aceste meserii productive – statul va avea propria sa contributie la cresterea PIB. Una din posibilitatile sale cele mai rapide ar fi sa investeasca circa 10% din impozitul pe profitul productiv catre reorganizarea CAP-urilor şi a halelor industriale şi chiar spre dezvoltarea firmelor private, deja constituite, din aceste ramuri ale economiei. În plus toată producţia agricolă a ţăranului de la pieţe (agricultura biologică) nu este contabilizată – ea nu intră în componenţa venitului naţional.
Industrie şi agricultură naţională înseamnă investiţii ale statului în aceste sectoare prioritare şi necesare în dezvoltarea şi vitalizarea economiei naţionale. Producţia reprezintă baza existenţei economiei în sine, de aici vin resursele vieţii şi banii şi de abea după acestea putem vorbi despre consum de produse şi servicii. Pentru prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrări sunt necesare materiile prime, materialele, utilajele – de unde le luăm, dacă nu se fabrică?
Industria şi agricultura ca forţe – baze ale piramidei - oferă locuri de muncă care prin esenţa lor duc la creşterea productivităţii prin muncă, la creşterea nivelului de trai, la corelarea corectă a salariilor cu munca depusă.
Extragerea minieră determină creşterea materiilor prime pentru celelalte ramuri industriale şi de aici fabricarea de utilaje pentru reconstrucţia indutriei şi agriculturii.
Prelucrarea minereurilor presupune reinfiinţarea siderurgiilor şi a metalurgiilor ce reprezintă urmatoarea treaptă a piramidei şi anume centrul de greutate al sau.
Numai daca acestea există va exista şi un comerţ modern, profund echilibrat, ce manipulează preţuri corelate cu nivelul salariilor şi pensiilor. Comerţul produselor industriale este vârful piramidei şi sursa de venit, cauză a bunăstarii.
Agricultura ca ramură de bază a unei economii naţionale se află şi în atenţia Uniunii
Europene. Astfel ei prevăd un program de dezvoltare rurala prin cresterea productiei de piata a produselor ecologice, biologice – „ Planul European de Acţiune pentru Alimentaţie şi Agricultură biologică". Au infiintat Directia Generala pentru Agricultura si o Comisie. Comisia şi statele membre, spun ei, trebuie să se extindă la cercetare în acest domeniu având în vedere nevoia de noi tehnologii in scopul dezvoltării pieţei pentru produsele biologice. Agricultura biologica se dezvolta atat ca un mijloc de producţie pentru produse alimentare cat si ca o piaţă pentru aceste tipuri de produse. Ea este benefica pentru oameni si în special pentru mediul înconjurător deoarece exploateaza terenul agricol cu respect – astfel incat substanta vie a solului sa nu piara. Este asemanator cu productia de petrol si gaze – si ele trebuiesc dramuite si exploatate cu respect.
În calea comercializării produselor ecologice nu trebuiesc puse obstacole prin prea multe standarde diferite. Produsele agricole trebuie, totuşi, să se alinieze unor standarde europene (anexa21) şi internationale asa cum si produsele industriale se produc dupa un STAS.
La noi în ţară spre deosebire de alte ţări ale lumii există condiţii climaterice şi agricole prielnice creşterii producţiei de cereale, legume şi fructe, carne, peşte, lactate, ouă, produse apicole, lemn. Ţăranii (populatia rurală de 54%) muncesc dis de dimineaţă pentru ca recolta lor să fie bogată. Ei zilnic merg la piaţă pentru a-şi vinde produsele şi pentru acest fapt nu primesc bani decât în măsura în care îşi vând marfa. Ei muncesc prea mult, până spre încetare a vieţii. Marfa lor este ieftină comparativ cu aceleşi produse din supermaketurile noastre sau din străinătate. Şi exista siguranţa că produsul este natural. În România, mai ales în Bucureşti, exista foarte multe pieţe de desfacere în care mizeria coexistă cu marfa expusă şi nu întotdeauna produsele sunt de la ţărani. Ei stau în frig peste 10 ore pe zi – probabil ajung acasă doar să doarmă. Pentru a vinde ei se opresc din „producţie”. Înainte de 1989 existau şi aprozarele dar ştim că mărfurile erau murdare, exact, aşa cum se scoteau din pământ.
Ceea ce este greşit, acum, şi intenţionez a arata aceasta greseală este că noi suntem tentaţi, din nou, să copiem un model exterior. Acest model este si el intr-o criza – Uniunea cauta, cerceteaza, noi solutii pentru ca oamenii sa isi doreasca o alimentatie sanatoasa, bogata in vitamine deci biologica. Deseori in emisiunile TV se vorbeste despre cancer si lipsa hranei, in alimentatie, cu produse ce contin fibra – adica cereale, legume si fructe. Sarcina Romaniei ca membra UE este sa faca cunoscuta „reteta” noastra de fabricare a produselor agricole – si anume folosirea numai a ingrasamintelor naturale alaturi de grija permanenta la creşterea lor deoarece terenul arat se află în grădinile ţăranilor.
Statul român dintr-un stat eminamente producător a devenit unul consumator şi aceasta
deoarece fabricile si ogoarele tarii s-au inchis. Statul roman producea pentru el insusi si avea venituri proprii. Oamenii creand substanta, materie, care se vindea detineau pensii mari.
În Suedia „statul bunăstarii” a decazut tocmai pentru că serviciile au luat locul producţiei. În prezent în România ceea ce este public sunt doar ministerele şi instituţiile statului. Dar ce administrează ele dacă industrie şi agricultură nu e? Ar trebui să ne întoarcem privirea către trecut şi să refacem ceea ce era bun. În viziunea mea atât agricultura cât şi industria vor trebui finanţate prin alocarea a 5% respectiv alţi 5% din impozitul pe profitul productiv al ţării. Deasemenea în Franţa există un sistem bancar asemanator cu cel existent la noi înainte de „prăbusirea” Băncii Agriculturii şi Banca de Dezvoltare. Am putea reface acel sistem bancar cu experienţa căpătată? Tot în Franţa există înfiinţată Asociaţia pentru Menţinerea Agriculturii Ţărăneşti în urma unui program de scoatere a pesticidelor ca îngrăşământ deoarece au ajuns la concluzia că aceste substanţe chimice otrăvesc produsele şi distrug fertilitatea pământului.
Statul trebuie, astăzi, văzut, şi aici, ca o societate privată. Dacă a dat faliment desigur există o cauză certă si concretă. Fie produce ceea ce nu se vinde, fie consumatorul nu are veniturile necesare. Ne confruntăm cu problema stocurilor nevandabile nu din cauza calităţii mărfurilor ci din cauza cantităţii exorbitante produse deoarece s-a investit exagerat în industria alimentară şi industria confecţiilor şi din cauza lipsei puterii de cumparare a monedei nationale sau a veniturilor prea mici. Preţurile la produsele de bază alimentare sunt mari pentru că se importă deoarece nu mai sunt utilaje şi maşini agricole, instalaţii de irigat. Trebuiesc extinse culturile de cereale spre produse noi ca: soia, mei, hrişcă, năut; de fir: bumbac, in, cânepă, mătase şi plante noi farmaceutice şi cosmetice ca iasomia. Cu cât productia statului este mai mare cu atât avutul obstesc este mai mare - fiecarui om i se va acorda o suma de bani mai mare, ca şi venitul pe cap de locuitor. Avutul obştesc aparţine tuturor. Conform Pactului International al ONU – „toate popoarele pot dispune liber de bogatiile si de resursele lor naturale... în nici un caz un popor nu va putea fi lipsit de propriile mijloace de trai”.
Aşadar viziunea mea presupune ca:
1. – oamenii de la sate, care doresc, se pot declara producători (nu fermieri).
Există Regulamentul (CE) nr.1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole (OCP) şi în vederea stabilirii unor politici agrare comune (PAC) pentru statele membre ale Uniunii Europene care la art.125a prevede înfiinţarea unor organizaţii de producători şi grupuri de producători din sectorul legumelor şi fructelor pentru comercializarea întregii producţii doar prin intermediul lor şi interzice vânzarea directă de pe exploataţia lor către consumatori, pentru nevoile lor personale, mai mult de 10% din producţie. Am găsit, cu totul înâmplător, vorbindu-se despre acest aspect pe site-ul Ministerului Agriculturii, dar nu este aplicat la noi în ţară.
2. - ţăranii producatori vor beneficia de carte de muncă şi pensie,
3.- produsele lor pot fi transportate către pieţe şi magazine fără ca ei să le vândă, trebuiesc dotaţi cu ambalaje,
4. - trebuiesc aplicate standardele în producerea şi comercializarea produselor ca mărime, greutate şi calitate – singurul lucru care lipseşte în prezent. Producţia lor prevede amenajarea de sere dar şi de culturi în aer liber pe porţiuni mai mari de teren şi bine îngrijite.

Tot în acelaşi regulament (1234/2007) se prevăd dispoziţii specifice la douăzeci de produse agricole. Dintre ele legumele şi fructele au codurile conform anexei 9.1. Această lege conţine la titlul II standarde privind comercializarea şi producţia lor – norme de transparenţă şi informare adecvată a consumatorilor despre ţara de origine, clasa, soiul sau tipul comercial corespunzătoare produsului – de exemplu „produsele din sectorul fructelor şi al legumelor destinate a fi vândute în stare proaspătă consumatorilor pot fi comercializate numai dacă sunt de calitate bună, corectă şi vandabilă şi dacă este indicată ţara de origine”. Tot aici recomandările standard adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE/ONU) se referă la calitate, clasificare, greutate, calibrare, ambalare, condiţionare, depozitare, transport, prezentare, origine şi etichetare. Produsele pentru care normele de comercializare au fost stabilite nu pot fi comercializate în Comunitate decât dacă îndeplinesc normele respective. Verificarea de conformitate se aplică în etapa anterioară expedierii de la locul de producţie, când produsele sunt ambalate sau încărcate. Pentru produsele din ţările terţe, verificările se efectuează înainte de punerea în circulaţie.
5 - produsele vor fi expuse curate şi în ordinea achizitiei lor, respectându-se conditiile de depozitare şi păstrare a legumelor şi fructelor (în special) în magazine. Consumatorii vor găsi zilnic produsele de care au nevoie şi la preţuri constante. Un defect al pieţei actuale este atât fluctuaţia preţurilor cât şi a produselor – nu se găsesc aceleaşi produse în acelaşi loc.
Astfel produsele îşi vor păstra continutul în vitamine, aroma si gustul natural.
Pentru produsele care presupun desfaşurarea unei munci mai grele în obtinerea lor cum ar fi: cerealele, seminţele, plantele medicinale sa pot reînfiinţa CAP-urile sub forma fermelor private
sau chiar a cooperativelor de stat deoarece state ca Germania trec acum la crearea lor.
În situatia înfiinţării unei societati comerciale cu obiect de activitate in comercializarea de
bunuri agricole care este diferita de o ferma in care fermierul detine un teren arabil considerabil si pune oamenii sa lucreze pe el, avand si o zona piscicola, zootehnica, societatea prototip nu face decat sa organizeze desfacerea produselor taranilor catre consumatori in conditii de igiena si calitate a produselor. Pieţele actuale se pot micşora ca dimensiuni şi număr îmbunătăţindu-se aspectul lor exterior (rustic) şi reducându-se numărul orelor de vânzare de la 8 dimineaţa până la ora 12, sau 14. În locul pietelor desfiinţate se pot face parcări. Omul de la sate 54% adică 1.679.000 persoane va dispune de un timp liber pentru el si sănatatea sa. Ei vor contribui mai bine la bunastarea oamenilor si la intretinerea fertilitatii pamantului. Nu ar fi exclusă posibilitatea ca ţara noastră - dezvoltata agricol sa si exporte produse agricole: legume, fructe, cereale, bumbac, in, plante medicinale, lactate (brânza de burduf), băuturi.
Astfel încât, dacă, ţăranii agricultori sunt angajaţi cu carte de muncă – salariile lor vor fi impozitate – ceea ce reprezintă o nouă sursă de venituri bugetare, circa 10.893,6 milioane lei pe lună şi 130,7 miliarde lei dacă salariile vor fi în medie de 2.000 lei (anexa 20.2. – exemplul 3). Dacă se înfiinţează ferme, pensiuni şi cooperative vor creşte contribuţiile cu impozitul pe profit (anexa 20.2. exemplul 1) şi taxa pe valoarea adăugată. Dacă ne raportăm la date statistice (anul 2006) observăm că se lucrează în pierdere deoarece doar 20% din venituri dacă ar fi profit – impozitul ar trebui să fie de ordinul miliardelor şi nu a milioanelor. Restul de 5% din impozitul pe profit pot fi utilizaţi pentru plata salariilor şi a cheltuielilor prevăzute la ministerele industriei şi agriculturii şi ale celorlalte instituţii publice.
Până la integrarea în Uniunea Europeană au fost utilizate fonduri SAPARD - program care a fost creat pentru a sprijini eforturile de aderare la Uniunea Europeana si pentru a pregăti participarea ţării noastre la Politica Agricolă Comunitară. S-au acordat 390 mil.lei în anul 2008 pentru ca în anul 2009 să scadă la zero – anexa 10. Aceste fonduri au fost pentru investiţii noi în clădiri şi echipamente agricole, pentru modernizarea celor existente, pentru îmbunăţatirea sistemului de monitorizare şi control al produselor sub aspect cantitativ şi calitativ (exemplul meu), dar şi pentru alimentările cu apă, canalizări si drumuri în mediu. Se pare că nu au fost utilizate eficient. Programul PHARE (Pologne et Hongrie - Aide á Restructuration Economique), deasemenea, lansat iniţial pentru Polonia şi Ungaria a fost principalul instrument de asistentã financiarã şi tehnicã oferit de Uniunea Europeană pentru restructurarea economiilor şi crearea infrastructurii necesare aderării la Uniunea Europeanã. S-au alocat 287,4 mil.lei în 2008 şi scad la 40,4 mil.lei în 2009 (anexa 10)
Începând cu anul 2007, România beneficiază de fonduri pentru agricultură de la Uniunea Europeană sub forma de plăţi directe pe suprafaţă. Plăţile directe reprezintă sprijinul acordat agricultorilor din România în condiţiile în care aceştia sunt eligibili (teren agricol de minim 1 ha şi păstrarea lui în condiţii agricole) şi înaintează o cerere de plată pe suprafaţă. Condiţia pentru a primi aceşti bani a fost crearea unui sistem care să asigure administrarea şi controlul riguros al cererilor de plată ale fermierilor - acesta este Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS), iar crearea, implementarea şi gestionarea lui intră în atribuţiile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Dar realitatea descurajează sătenii să îşi înfiinţeze ferme. În accepţiunea mea statul este cel care trebuie să investească din fondurile sale şi nu din sprijin european ! Trebuie promovat comerţul şi producţia agricolă, asigurarea securităţii alimentare, protejarea resurselor naturale şi promovarea unei comunităţi rurale bogate.
Industria ca ramură economică a început sa fie neglijată odată cu desfiinţarea uzinelor româneşti. Acestea au fost vândute printr-o modalitate „legală” de către stat (de la Fondul Proprietăţii de Stat către Fondul Proprietăţii Private), ele nu mai pot fi refăcute. Se încearcă găsirea unor soluţii? Înfiinţarea ministerului ca Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri dovedeşte faptul că atenţia este îndreptată, la fel ca în agricultură, către medii de afaceri private, dar acestea se opun să apară. Şi este de aşteptat deoarece foarte mult timp noi am lucrat în sistem public – nu ştim să avem propria iniţiativă şi curaj, dar ştim să lucrăm în echipă. Se înaintează fonduri nerambursabile ca variantă de atragere, dar pentru a garanta suma primită (prefinanţarea) firmele trebuie să prezinte garanţii bancare şi băncile nu le mai acordă. Astfel s-a apelat la Fondul Naţional de Grantare şi s-au capitalizat cu un miliard de lei bănci ca EximBank şi CECBank pentru a putea oferi aceste finanţări IMM-urilor. Acestea au început o nouă colaborare şi cu Fondul Naţional pentru IMM-uri ... . Alte institute înfiinţate, alţi paşi în plus de parcurs şi asta doar pentru a dezvolta economia ţării noastre.
Ceea ce trebuie făcut este promovarea oamenilor de ştiinţă şi încurajarea descoperirilor know-how, crearea de profesionişti, subvenţii ofertante, un sistem flexibil de impozitare. Trebuiesc concepute scale de valori, un plan strategic bazat pe principii solide şi apoi să se investească în aceste valori. Din momentul în care în România va exista un om Ford putem vorbi de investiţii, concurenţă loială şi democraţie. Până atunci vorbim despre Dacia care este un produs al unor minţi comune şi a muncii unui întreg popor.
În domeniul industrial reforma ar trebui să vizeze:
- consolidarea tunelelor subterane ale minelor şi modernizarea lor prin amenajarea de spaţii de relaxare şi cazare în apropiere, birourile TESA,
- reconstruirea de hale moderne dotate cu un confort minim în căldură şi structură funcţională,
- investirea în construcţii de maşini şi utilaje industriale şi agrare pentru a se reduce importurile,
- scăderea numărului de ore de muncă la 6 ore pentru a creşte numărul de locuri de muncă,
- creşterea salariilor şi a compensaţiilor în natură (la intreprinderile producătoare de maşini) pentru a putea creşte puterea de cumpărare a produselor noi şi scumpe, scăderea stocurilor.

Privind în acest fel situaţia din România respectul si protecţia faţă de consumatori vor creşte – omul va fi nevoit să se adapteze unor cerinte si norme de convieţuire în comun superioare celor anterioare. Gradul de civilizatie si calitatea vietii vor creste si ele. Într-un stat democrat respectul fată de om si nevoile sale sunt sacre. Aceste nevoi se denumesc ca fiind drepturi.Cu cat nevoile primare ii sunt satisfacute mai bine (hrana, îmbrăcăminte, confort casnic - piramida de nevoi) cu atat omul se poate ocupa, în timpul lui liber, să studieze si să evolueze ca om, să îşi indeplinească nevoi superioare (consumă cultură) – caracteristice conştiinţei om. Daca omul doar ar manca si ar dormi el nu s-ar putea numi om. Iar dacă statul nu ofera servicii culturale, diverse, si nici o administratie corespunzatoare, atat societatea cat si economia vor avea de pierdut. Solutia ca oamenii sa fie multumiti si sa se hraneasca sanatos este ca ei sa aibe un loc de munca unde sa depuna efort fizic si psihic si sa aibe salarii pe masura muncii lor. Statul va trebui sa se preocupe sa infiinteze locuri de munca pentru toata populatia apta de a muncii.

Dacă vor creşte salariile şi numarul de locuri de muncă vor determina atat creşteri în impozitul pe profit cât şi în impozitul pe salarii determinand cresterea veniturilor bugetare.
- Concluzii personale –

Sistemul actual de impozitare este suficient de greoi pentru a crea probleme atât în stabilirea bazelor de impozitare cât şi în calcularea contribuţiilor la stat, iar utilizarea fondurilor bugetare nu se efectuează în condiţii de transparenţă, cu atât mai mult cu cât aceste procedee determină întârzieri la plata şi chiar evaziuni fiscale, fraude. Birocraţia este imensă, contabilii si personalul TESA, în general, este depaşit de muncă şi plătit destul de slab ca să nu mai vorbim de problema bolilor profesionale în acest domeniu. Însăşi legile care stau la baza reglementării impozitelor sunt complicate. Conform unui studiu ANAF in luna noiembrie 2008 au avut loc întârzieri la plata de peste 500 milioane lei (a 15% din agenţii economici buni la plată) afectând programul de încasări al agenţiei cu 4%. Studiul arată că aceste întârzieri la plată se datorează restricţiilor în creditare ale băncilor şi creşterea ratei dobânzilor. După opinia mea vina nu o reprezintă tot o cauză externa şi cantitativă cât problemele din interior nesoluţionate pentru că nu se doreşte o cautare a lor şi o rezolvare de calitate. Cauza premisă este supradimensionarea imobilizărilor corporale şi de aici a valorii creditelor. În privinţa ratei de dobândă practicată de unităţile bancare trebuie spus că însăşi Banca Naţională este cea care impune pe piaţă preţul acestui serviciu bancar, prin dobânda de referinţă, având un rol restrictiv şi deflator în reducerea deficitului bugetar.
Impozitului pe salarii si contribuţiile aferente
 - conform ştatului de plată al salariilor, prezent, rezultă cel puţin opt coloane de calcule şi asta în situaţia în care nu există o foaie de pontaj cu ore suplimentare sau absenţe nemotivate sau sporuri şi rate poprite (anexa 11). Sumele ca rest de plată sunt foarte mici (423 lei, 510 lei) pentru câtă muncă se depune, iar contribuţiile sunt fărâmiţate şi mici de 31 lei, 49lei şi 61lei în varianta în care firma are zece angajaţi, dar sunt firme care având doi sau trei angajaţi plătesc şi 1 leu sau 2 lei la buget.
 - conform ştatului de plată a salariilor, în varianta mea, sunt de efectuat doar patru calcule – la jumătate cât cele din prezent, iar sumele ca rest de plată sunt de peste 1.182 lei (anexa 12).
Contributiile la buget sunt de ordinul a 414 lei cea mai mică. Oare merită munca depusă?
Ca şi soluţie a mea - creşterea salariilor - la un nivel decent determină atât o „relaxare
fiscală” pentru stat cât si, vedem acum, pentru operatorii de calculatoare în contabilitate. Duce la
creşterea bunăstarii economiei si a întregii populaţii.
Date bugetare noi prezintă pentru anul 2008 venituri fiscale din impozite pe venit şi salarii mai mic cu 4.695 milioane lei şi pentru anul 2009 va fi de 15.966,6 milioane lei (anexa 10)
Taxa pe valoarea adaugată (VAT)
- conform actelor primare întocmite – factură şi notă de intrare recepţie - sunt trei la număr şi conţin multe operaţii matematice cu atât mai multe cu cât numarul firmelor de intermedieri creşte Preţul final pe care îl achită cumparatorul este, uneori, de doua ori mai mare decât preţul fabricii, el plătind multe valori adaugate si multe taxe aferente (anexa 14). Protecţia consumatorului, în acest sens, lipseşte. Datorită creşterii preţurilor scade puterea de cumpărare şi are loc formarea stocurilor „nevandabile”, comparativ cu situaţia anterioară când magazinele erau aprovizionate precar. Este o exagerare.
- în situaţia în care statul, prin sistemul său de colectare si repartizare a veniturilor, va încuraja aprovizionarea magazinelor direct de la producător şi astfel de firme vor fi înfiinţate – preţul mărfii va scade cu cel puţin 10% (anexa 14 şi17), numarul calculelor vor scade considerabil, ca de altfel şi în situaţia taxării o singură dată. Eu denumesc taxa aceasta - taxă pe comercializarea mărfurilor. Există şi varianta taxării stricte a valorii adăugate. Această practică fiscală nouă poate avea efecte negative pentru buget în sensul scaderii ponderii sale dar va asigura o eliminare a evaziunii fiscale şi o creştere a vanzărilor pe cap de locuitor ceea ce vor duce, în fapt, la un venit fiscal de TVA mai mare şi un buget mai consistent.
După cum am arătat această taxă trebuie să ofere: condiţii bune de transport şi desfacere a mărfurilor – o infrastructură bine pusă la punct – condiţii impuse de însăşi valoarea impozitelor şi metoda impunerii. TVA trebuie să asigure condiţii demne de locuit, un plan urbanistic complet.
Conform bugetului de stat pe anul 2008 contribuţia cu TVA este mai mare decât proiectul anterior cu 6.030 milioane lei şi pe anul 2009 va fi de 53.449,7 milioane lei (anexa 10).
Impozitul pe profit (profit tax)
Impozitul pe profit are în ţara noastră cea mai mică pondere contributivă în veniturile bugetului de stat – reprezintă 19% comparativ cu 26% ponderea impozitului pe venit şi salarii si 61% ponderea taxei pe valoarea adaugata (anexa 6). Ele se modifică puţin la anexa 10. Calculul profitului impozabil ridică şi el anumite probleme şi desigur mari greşeli în determinarea veniturilor impozabile şi a veniturilor neimpozabile, a cheltuielilor deductibile şi a cheltuielilor nedeductibile din baza de impozitare. Folosirea unei rate reduse de 5% pentru baruri incită la prohibiţie şi la renunţarea la studiu şi educaţie. Aplicată chiar asupra veniturilor suma este mai
mică (anexa 20.1).
În varianta mea – o soluţie în creşterea profiturilor impozabile este ca statul să devină dintr-o „marionetă” un factor activ în dezvoltarea economiei naţionale. El va trebui să investească o parte din impozitul pe profit obţinut de la unităţile productive în modernizarea condiţiilor de muncă şi a obiectelor de muncă. Practicarea unei cote mai mari în calcularea impozitului din profitul unitaţilor de divertisment – de exemplu de 30% - va fi o sursă de venit şi un impozit coercitiv. Dacă se impozitează veniturile cu 5% calculele se reduc şi veniturile din impozite cresc.
Contribuţiile cu impozit pe profit sunt pe anul 2008 (program) mai mari cu 2.900 milioane lei faţă de proiect şi pe anul 2009 vor fi: 18.546 milioane lei.

Ca şi o concluzie finală observăm că o taxă sau un impozit sunt introduse mai mult din raţiuni psihologice decât raţional-economice. Se spune că atunci cand guvernanţii se confrunta cu o problemă, oricare ar fi ea, mai inventează o taxă ca să rezolve acea problemă. România deţine un număr de 96 impozite şi taxe ocupând primul loc în Uniunea Europeană, faţă de anul 2006 acestea au crescut de la 89.
Nu în ultimul rând se pune o mare întrebare legată de fiscalitate – sunt oare echitabile impozitele şi taxele?
Exista, în prezent, în sistemul fiscal românesc anumite anomalii:
 impozitul pe clădiri sau apartamente se varsă la bugete fără a se efectua o „contraprestaţie” pentru plata lor. Astfel, eu inţeleg ca aceste contribuţii trebuiesc constituite ca şi asigurari pentru acele bunuri fiind posibil a fi returnate proprietarilor. Acest sistem de impozitare a ramas din regimul trecut si in prezent, el nefiind regandit – pentru ce sunt aceşti bani? De ce se plătesc si pentru ce? Pentru salarii? Statul nu oferă pentru primirea acestor bani un serviciu cum ar fi consolidarea locuinţelor. Lucrările care se fac la cladirile aflate in pericol de prăbuşire se fac tot pe seama contribuţiilor locatarilor. In schimb dacă aceste sume s-ar constitui ca asigurări totul ar avea o logica.
 majoritatea taxelor şi impozitelor nu oferă transparenţă in utilizarea lor aşa cum eu am specificat si cum normele Uniunii Europene arată mai departe.



2.1. Preocupări ale Uniunii Europene pentru
crearea Pieţei Unice şi armonizare fiscală

Trecerea ţării noastre la economia de piaţă şi la integrarea în Uniunea Europeană a facut necesară alinierea la normele şi principiile Uniunii, la năzuinţele sale privind o dezvoltare armonioasă a tuturor ţărilor membre ale Comunităţii si ridicarea nivelului de viaţă. Au aparut concepte şsi priorităţi noi în dezvoltarea economică a ţării.
Primul obiectiv înscris în Tratatul de la Roma (1957) a fost crearea unei pieţe comune, în care să fie înlăturate barierele din calea circulaţiei libere a mărfurilor, a serviciilor, capitalurilor si persoanelor (a forţei de muncă) - obiectiv ce urma a se realiza treptat şi în forme extrem de diferite până la 1969.
Piaţa unică – se consideră a fi binefăcătoare deoarece:
1. - suprimând obstacolele în calea schimburilor economice (taxe vamale, restricţii netarifare) – agenţii economici vor avea interesul de a produce ieftin şi de calitate şi ceea ce este mai productiv pentru ţara lor (ca urmare a specializării) determinând creşterea productivităţii muncii;
2. – extinderea pieţei şi unificarea ei determină amploare concurenţei atrăgând în acest proces un număr mai mare de producători şi consumatori şi drept consecinţă, populaţia va beneficia de o mai mare varietate de bunuri şi la preţuri mai scăzute. Pe pieţele naţionale înguste – cum este cazul ţării noastre - concurenţa este mai restrânsă, se practică preţuri mai ridicate si chiar preţuri de monopol cu consecinţe negative asupra nivelului de trai.
3. - avantajează atât producătorii cât şi consumatorii, deoarece permite realizarea unor producţii de serie mare care va determina reducerea costurilor de producţie şi implicit a preţurilor.
4. – piaţa unică va determina o nouă redistribuire a capitalului investit şi, ceea ce este mai important, o optimizare a investiţiilor de capital în interiorul comunităţii.
5. - generând o mişcare liberă a capitalurilor va determina o folosire raţională şi eficientă a forţei de muncă, deoarece mişcarea capitalurilor este însoţită de o mişcare liberă a forţei de muncă. Aceasta va genera o ocupare a forţei de muncă de o asemenea manieră încât să elimine decalajele dintre ţările uniunii cât şi o mai bună salarizare, salariile putând fi menţinute în mare măsură în limite rezonabile.
În concluzie piaţa unică - dă amploare concurenţei, liberalizează piaţa, circulaţia capitalurilor şi a forţei de muncă, generează presiuni asupra reducerii costurilor şi a preţurilor şi, în ultimă instanţă, menţinerea unui nivel de trai ridicat. Deoarece schimbul de activităţi constituie un principiu unificator al societăţilor umane, un factor de coeziune dintre popoare şi de progres al acestora. Evoluţia vieţii economice ne arată că activitatea economică este mai eficientă atunci când societăţile sunt unice decât atunci când sunt divizate, iar elementul unificator, de progres, se consideră a fi piaţa unică. Crearea unei piete comune este un scop in eliminarea problemelor fiscale cu care se confrunta persoanele fizice si intreprinderile – obstacole fiscale transfrontaliere .
Deoarece schimburile comerciale internaţionale au capatat o amploare deosebită - necesitatea armonizării fiscale s-a considerat oportună.

Armonizarea fiscală - crearea unui sistem fiscal unitar - este indispensabilă pentru o competiţie bazată pe principii loiale cu atât mai mult cu cât regimuri asemănătoare de impunere vor avea efecte benefice asupra stabilitaţii preţurilor şi asupra divergenţelor apărute ca urmare a alegerii locaţiilor pentru activităţile de producţie şi desfacere. Efectuarea schimburilor doar în moneda euro vor anihila speculaţiile care apar datorită diferenţelor de curs valutar, în timp şi spaţiu. Scopul armonizării fiscale este de a înlătura diferenţele majore care există între metodele şi tehnicile de impozitare şi de a minimiza efectele lor.
În prezent, în Uniunea Europeană există 27 de sisteme fiscale aferente fiecărui stat membru, cu diferenţe importante (la 15 state), în funcţie de politica fiscală a fiecărui stat membru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu