joi, 2 decembrie 2010

Dissertation of master audit class - chapter 2 - bruxelles 2001, modelul englez, german, japonez

This is final part of my dissertation or the end, happy end - bruselles - modelul englez, german și japonez.
In this picture is model for franch tram for romania.












2.2. Bruxelles 2001 - strategii privind coordonarea politicilor fiscale
Brussels, 23 May 2001
Comisia Europeană a prezentat pentru Uniunea Europeană o strategie importantă privind politica fiscală de impozitare. Politica fiscală a UE trebuie să sprijine obiectivele mai largi ale sale şi să contribuie la realizarea lor, obiective cum ar fi:
- obiectivul principal - de a face din economia UE cea mai competitivă şi mai dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere (stabilit la Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 şi confirmat la Consiliul European de la Stockholm). Creşterea coordonării impozitului poate ajuta statele membre să işi îndeplinească aceste obiective.
Acest lucru înseamnă că trebuie să se facă eforturi pentru a realiza o reducere durabilă în povara fiscală generală din UE, prin asigurarea unui echilibru între tăierea taxelor,
investind în serviciile publice şi susţinând procesul de consolidare fiscală.
- obiective economice-: ocuparea forţei de muncă, sănătate şi protecţia consumatorului, de inovare, de mediu şi a politicilor energetice
Sistemele de impozitare trebuie să permită persoanelor fizice si întreprinderilor să beneficieze pe deplin de piaţa internă.
Şi anume: - să fie eliminate ineficienţele datorate co-existenţei a celor 15 sisteme de impozitare diferite, - metodele de impozitare să fie mai simple şi mai inteligibile pentru contribuabili.
Comisia intenţionează să rezolve aceste probleme fiscale devenind mai „pro-activă” în materie de infracţiuni fiscale - în luarea unor măsuri legale în cazul în care statele membre nu respectă normele fiscale sau practicile nu sunt în conformitate cu Tratatul. În acelaşi timp pentru o integrare şi creare a pieţei unice nu în sensul „abolirii totale a frontierelor naţionale ale statelor ci al lărgirii comunităţii de interese în teritoriul integrat” se face apel, încă, la puterea de organizare naţională, la pârghiile naţionale de dezvoltare economică, aşa cum am specificat şi eu.
- obiective specifice privind probleme practice de impozitare pentru persoanele fizice şi firmele care operează în cadrul pieţei unice. Principalele obiective sunt în materie de taxarea companiilor, impozitarea pensiilor, taxa de înmatriculare – obiective de mediu comunitare, accizele la alcool şi tutun, taxa pe valoarea adaugată.
În privinţa taxării companiilor Comisia va prezenta un studiu privind diferenţele în taxarea efectivă a corporaţiilor şi restul de obstacole fiscale care împiedică societăţile să beneficieze din plin de pe piaţa internă. În prezent, companiile implicate în activităţi transfrontaliere se confruntă cu probleme cum ar fi norme fiscale discriminatorii, dubla impozitare, costurile administrative excesive datorită procedurilor administrative complicate şi întârzieri în rambursările taxei.
Indiferent de soluţia urmărită eliminarea obstacolelor fiscale ar contribui substanţial la îmbunătăţirea competitivităţii afacerilor Uniunii Europene.
Coordonarea fiscală se poate realiza, deci, prin armonizare fiscală şi prin crearea pieţei unice în care obstacolele în calea circulaţiei libere să fie înlăturate. Comisia pledează, în general, pentru ca fiecare ţară să îşi aleagă sistemul de impozitare propriu – adecvat politicilor lor fiscale cu condiţia ca acestea sa respecte normele comunitare. De aceea entitatile, în practica lor economica, trebuie sa se raporteze intotdeauna la reglementarile fiscale nationale – Guvernele statelor membre fiind responsabile de perceperea taxelor. Scopul principal al sistemelor naţionale de impozitare este de a asigura un nivel adecvat de venit pentru finanţarea cheltuielilor publice.

2.3.1. Comparaţii cu ţările Uniunii Europene
privind impozitele directe şi indirecte

Din experienţa Uniunii Europene, în coordonarea politicilor fiscale în domeniul impozitelor este necesară şi trebuie să ţină cont de natura impozitelor:
- impozitele directe – ţările membre sunt libere sa isi elaboreze sisteme proprii de impozitare directă pentru a indeplini obiectivele si cerintele pe plan national cu conditia sa respecte principiile de baza ca:
 eliminarea discriminării şi a dublei impozitări;
 prevenirea abuzurilor şi a neimpozitării din neglijenţă;
 reducerea costurilor de conformare decurgând din aplicarea mai multor sisteme de impozitare.
În iniţiativele sale recente, Comisia promovează o mai bună coordonare a sistemelor de impozitare directă ale statelor membre pentru a elimina barierele fiscale existente care împiedică buna funcţionare a pieţei unice. De asemenea, se doreşte ca acestea să devină compatibile nu numai cu legislaţia comunitară, ci şi între ele. Puţine acte legislative au fost adoptate în domeniul impozitării directe, ceea ce se datorează în special faptului că pentru acest tip de reglementări este necesară unanimitatea de voturi.
În decembrie 2006 a avut loc, tot la Bruxelles, comunicatul Comisiei Comunităţilor Europene către Consiliu, Parlamentul European şi către Comitetul Economic şi Social European în domeniul coordonării statelor membre în sistemele de impozitare directe, printre care spune:
scopul de coordonare nu este de a înlocui sistemele fiscale existente la nivel naţional de către un sistem comunitar uniform, ci pentru a se asigura că astfel de sisteme naţionale pot fi realizate pentru a funcţiona perfect împreună.
Lipsa de coordonare între sistemele de impozitare directă duce la neimpozitarea neintenţionată sau la abuz şi, apoi, la erodarea veniturilor fiscale.
Taxa pe venitul personal (Personal income tax)
Privind "Politica fiscală în Uniunea Europeană - priorităţi pentru anii următori" din 23 mai 2001 Comisia Europeana a afirmat ca in lipsa unor prevederi de armonizare - impozitele pe venitul personal pot fi lăsate la latitudinea statelor membre conform politicilor lor fiscale, intrand în competenţa lor naţională. Ele trebuie sa respecte principiile fundamentale ale Tratatului Comunitaţii Europene privind libera circulatie a marfurilor, a serviciilor si a capitalurilor si a persoanelor (migrarea fortei de munca si libertatea de stabilire a resedintei) (Art.39, 43, 49, 56) si trebuiesc coordonate de catre Comisie pentru a se evita dubla impozitare sau neimpozitarea in situatii transfrontiere. In general nu trebuie sa se faca discriminari directe sau indirecte pe criterii de nationalitate si nici restrictii la cele patru libertati. Masurile luate sunt pentru a se elimina obstacolele fiscale de pe piaţa internă. Tratatul prevede că fiecare cetăţean al Uniunii are dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre (articolul 18).
Taxarea salariilor se face in unele tari ca: Olanda, Franta, Germania, Italia, Polonia, Marea Britanie, Spania, Suedia si Ungaria - pe transe de venit si cote diferenţiate aşa cum au existat si in România (1996), cu diferenţa numarului de tranşe – pentru ţara noastră erau 14 (anexa 22.2), iar pentru ţarile enumerate sunt maxim 5 in Italia (anexa 22.1). Contribuţia salariaţilor în medie în tările membre este de 34,7% iar cele achitate de angajatori este de 35,6% din salariul brut comparativ cu cele de 31,5% respectiv 26,45% din ţara noastră, ceea ce determină şi venituri bugetare mai mici. Bulgaria are rata cea mai mica de 10% si este cota unică. Pentru salarii de pâna la 17.579 euro, Olanda are o cota de 41,85%, pe cand pentru Franta cota maxima este de 30% pentru salarii de peste 24.872 euro. Italia pentru un salariu de peste 15.001 euro are o rata de 27%, iar Spania aplică aceeaşi rată (27,13%) pentru salarii de peste 53.407 euro. Diversitatea este majoră. Germania prezintă patru rate grupate în funcţie de situaţia familială, Suedia are numai doua rate de 20% pentru salarii peste 328.800 coroane suedeze şi 25% pentru salarii peste 495.000 coroane suedeze. Suedia a refuzat adoptarea monedei unice Euro, încurajând si celelalte state membre pentru „a menţine ordinea în finanţele statului”. În prezent statele membre participante la euro sunt: Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia si Spania – aceste tari sunt numite „zona euro”.
Elveţia nu este ţară membră a Uniunii Europene.

Impozitarea pensiilor
Trebuiesc luate strategii pentru eliminarea obstacolelor in intimidarea persoanelor fizice de a apela la sisteme de pensii din afara tarii lor. Se vor monitoriza normele in domeniul impozitarii pensiilor si se vor lua masuri de a se asigura conformitatea acestora cu dispozitiile tratatului (cele patru libertati) si santionarea statelor care nu le respectă.

In genere - normele fiscale incluse în aceste acorduri trebuie să rămân în limitele stabilite de Tratatul CE, la fel ca orice alte legi naţionale, pentru evitarea dublei impuneri.

Taxa pe veniturile corporatiilor (Corporate income tax) Ţara noastră are in privinţa impozitului pe profit, printre cele mai scăzute niveluri din organismul european. Din aceste motive, si ponderea în veniturile bugetare este mică. Practic, in 2005, Romania a consemnat cel mai scazut nivel de venituri din taxe si impozite in raport cu tarile din Uniunea Europeana. Romania are o rata la impozitul pe profit de 16% dar nu este cea mai scazută - cele mai scazute impozite pe profit sunt practicate in Bulgaria cu 10%, Germania cu 15%, Ungaria tot 16%.
În cealaltă parte a topului, cu cele mai ridicate impozite pe profit, regasim urmatoarele state: Franta – 33,33%, Spania – 32,5%, Marea Britanie - 30%, Suedia - 28% si Elveţia - 25,5%, Marea Britanie având o taxă şi pentru produsele petroliere de 50%.

- impozitele indirecte – necesită un grad mai mare de armonizare pentru că pot da naştere unor obstacole în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi libera prestare de servicii în cadrul pieţei interne. Pentru a asigura buna funcţionare a pieţei unice, UE dispune de competenţe în materie de armonizare a legislaţiilor privind impozitarea indirectă, inclusiv în ceea ce priveşte baza şi cotele de impozitare. Unele dintre primele măsuri de armonizare fiscală la nivel european au fost luate în domeniul impozitelor indirecte

Taxa pe valoarea adaugata
Uniunea Europeană a armonizat TVA-ul. Există un anumit grad de flexibilitate privind cotele de TVA, deci se poate ţine cont de situaţiile naţionale specifice. S-a ajuns, astfel, la o asietă comună pentru întreaga comunitate şi s-au stabilit o serie de reguli comune.
Comisia şi-a făcut trei noi propuneri strategice pentru simplificarea, modernizarea si aplicarea uniforma a taxei, cum ar fi: - introducerea unui nivel minim pentru cota standard de TVA de 15% si pentru cota redusa 5%, - introducerea experimentala a unei taxe reduse la anumite produse si supravegherea ei, - introducerea TVA-ului pentru serviciile furnizate prin mijloace electronice, fapt ce ar putea duce la diminuarea infracţiunilor, - reducerea birocraţiei în zona de facturare pentru comercianţi şi europeni prin elaborarea unei

metodologii simple si moderne, cum ar fi introducerea:
 facturării electronice în scopuri de TVA – care are drept scop controlul miscarii bunurilor intre statele membre UE (sistem electronic VIES),
 codul de TVA - este codul atribuit pentru inregistrarea în scopuri de TVA şi are prefixul RO. Persoanele inregistrate sunt obligate să comunice codul tuturor furnizorilor, prestatorilor sau clientilor, furnizorului, de fiecare dată când realizează o achizitie intra-comunitară de bunuri, reprezentantului fiscal, clienţilor si furnizorilor în situaţia persoanei impozabile nestabilite în Romania.
 declaratia recapitulativa - livrarile si achizitiile intra-comunitare vor fi cuprinse intr-o declaratie recapitulativa care va trebui depusa trimestrial de firmele inregistrate in scopuri de TVA.
 tinerea separata a jurnalului de vanzari si cumparari este mai eficienta
 factura fiscala este inlocuita de un alt document, denumit factură, care trebuie sa contina un numar minimal de informatii. Insemnarea si stampilarea facturilor nu este obligatorie.

În 18 state membre ale Uniunii Europene se aplica, de asemenea, cote diferenţiate de TVA, percepand un impozit mai mic in general pentru medicamente, alimente sau servicii educationale. In unele state, exporturile sunt scutite de TVA. Ratele standard sunt, in general, in jurul cotei de 19% ca si in Romania, totusi rata cea mai mare este in Suedia – 25% si cea mai mica in Spania de 16%.



2.3.2 Politica fiscală a Statului Regatul Unit
Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este o monarhie constituţională parlamentară şi a fost prima putere mondială în sec. XIX.
Se află în Europa de Vest şi este compusă din patru ţări tradiţionale: Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, are capitala în Anglia oraşul Londra cu peste 7 milioane de locuitori. Este una din puţinele ţări care nu au o constituţie scrisă propriu-zisă ea fiind formată din mai multe categorii de norme juridice. Sistemul său de protecţie socială este foarte bine pus la punct - bugetul prezintă 169 miliarde lire cu ponderea cea mai mare în total cheltuieli (anexa 25.1).

Regatul Unit are o economie de esenţă capitalistă cu ramuri ale industriei recent revoluţionate ce o plasează printre primele (a patra) puteri economice din lume. Exploatarea zăcămintelor de cărbune au fost înlocuite de extragerea petrolului în Marea Nordului – secţiune care prevede reglementări fiscale speciale şi impozit pe profit separat (50%) (anexa 22). Agricultura are o dezvoltare intensivă - cu numai 2% din populaţie care lucrează în acest sector se produce 60% din necesarul de hrană comparativ cu ţara noastră care deţine cea mai mare pondere din populaţie în agricultură 13% (anexa 4). Rata şomajului în Regatul Unit este în trim.II al anului 2008 de 5,3% comparativ cu cei 5,6% la noi în ţară (anexa 5.1).
Metode de impozitare - spre deosebire de definiţia românească a taxelor care prevede caracterul obligatoriu şi fără contraprestaţie al impozitului enciclopedia Britanică defineşte impozitarea drept „acea parte a veniturilor unui stat ce este obţinută prin cotizatii si pretenţii coercitive impuse subiecţilor săi”. Ceea ce se apropie mai mult de definiţiile oferite de mine decât de cele „impuse” ale statului român cu o nuanţă de pedeapsă. În plus definiţia este eronată deoarece într-adevăr statul efectuează o contraprestaţie printr-un serviciu social.

Guvernul Britanic denumeşte sistemul fiscal: „impozitare, muncă şi bunăstare” deoarece:
‡ consideră că munca este cea mai bună metodă de a ajuta oamenii (să iasă) din sărăcie.
Munca este pentru a îmbunătăţi sănătatea, munca şi bunăstarea populaţiei în vârstă. (Ministerul Muncii şi Pensiilor). Reforma în sistemul de pensii din Regatul Unit este proiectat pentru a furniza creşterea securităţii financiare a populaţiei învârstă şi măsurile sunt luate pentru a face sistemul mai generos şi mai echitabil pentru femei.
‡ depinde de angajatorii de muncă să-i ajute pe oameni să îşi îmbunătăţească viaţa.
Angajatorii sunt obligaţi la plata unei contribuţii, pentru lucrătorii lor, la sistemul lor de pensii (denumită contul de personal) astfel fiind obligaţi să protejeze sănătatea, siguranţa şi bunăstarea lor. Sistemul de impozitare trebuie să fie echitabil şi eficient pentru a stimula munca.
Într-adevăr numai prin munca oamenilor i-au naştere veniturile bugetare - din impozitarea salariilor, taxarea mărfurilor produse de ei, impozitarea profitului obţinut de ei prin muncă. Statul englez este conştient de rolul muncii în creşterea bunăstării echitabile a oamenilor, în creşterea economiilor lor băneşti ca sursă de imbunătăţire a vieţii (piramida de nevoi).
Impozitul pe salarii sub forma impozitului pe venitul personal este plătit de persoanele care au reşedinţa, sunt rezidenţi sau obţin venituri pe teritoriul Regatului Unit.
Sistemul de credite fiscale (sunt creditate ca şi când ar fi plătit contribuţii) ajută la susţinerea familiilor cu copii (cu vârste până în 18 ani) cu venituri până la 58.000 lire pe an şi persoanele cu venituri mici. Creditul de pensie pentru cei cu vârste mai mari de 60 ani asigură un venit minim garantat de 124 lire pe săptămână (496 lire * 4,8656 lei = 2.413 lei pe lună) pentru pensionarii singuri şi 189 lire pe săptămână (3.678 lei pe o lună) pentru pensionarii cupluri, sunt sume mai mari pentru cei care au făcut asigurări pentru retragere sau au peste 65 ani. Impozitul este evaluat anual, în cazul veniturilor din muncă şi din pensiile ocupaţionale şi taxa se deduce la sursă (stopaj la sursă) de către angajator prin sistemul « Plăteşte pe măsură ce câştigi » (PAYE – Pay As You Earn). Impozitul anual este calculat de la 6 aprilie până la 5 aprilie, iar venitul total se calculează pe baza anului curent. Autoevaluările cad în responsabilitatea contribuabilului. Impozitul se calculează pe baza a trei tranşe progresive de venit, până la 2.051 lire inclusiv venitul din economii impozitul este de 10% .
Sistemul de pensii de stat se bazează pe pensia de bază şi pensia suplimentară – aşa cum a fost şi la noi. Numai că aici banii sunt gestionaţi corect: - cei care au contribuit la pensia suplimentară (plătită automat de persoanele încadrate care obţin mai mult de 4.525£ pe an) primesc o pensie în completarea celei de bază ; - de pensia suplimentară nu beneficiază persoanele care nu obţin venituri din muncă, lucrătorii independenţi şi cei care au ales să contribuie la pensiile private.
Persoanele care au un venit mai mic de 100£ pe săptămână nu plătesc contribuţii sociale dar beneficiază de pensii ca şi cum ar fi contribuit. Vârsta de pensionare este 60-65 ani. Pensiile private sunt de două feluri: pensii ocupaţionale şi pensii personale. Pentru a renunţa la plata contribuţiilor aferente pensiei suplimentare şi a se înscrie în cadrul sistemelor private de pensii, veniturile angajaţilor trebuie să fie anual de minim £ 13.000 pentru sistemul pensiilor personale şi de minim £ 30.000 în cazul pensiilor ocupaţionale. Pensiile ocupaţionale sunt plătite în completarea pensiilor de stat de bază. Cei care contribuie la acest sistem beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit şi de existenţa unor beneficii suplimentare, precum asigurări de viaţă. Pensiile personale sunt oferite de instituţii financiare (bănci, companii de asigurare) în baza contribuţiilor persoanelor care nu sunt îcadrate în muncă dar obţin venituri mari.
Taxa pe valoarea adaugată este plătită de oricine care desfăşoară o activitate plătitoare de impozit pentru o cifră de afaceri (inclusiv rata zero pentru unele bunuri şi servicii) de mai mult de 64.000 £ire pe an (de la 1 aprilie 2006), inclusiv de cei care se înregistrează în scopuri de TVA.
Este impozitată livrarea de bunuri şi anumite servicii desfăşurate pe teritoriul Regatului, importul de bunuri şi anumite servicii provenite din afaceri de dincolo de mare. Ca bază de impozitare se
i-au în considerare încasările pentru livrarea de bunuri şi servicii mai puţin taxa propriu-zisă,
la importuri este valoarea în vamă, plus orice taxe speciale şi orice cheltuieli privind livrarea la prima destinaţie, iar cu privire la serviciile provenite din afaceri de peste mare – suma plătită pentru furnizarea de servicii. Declaraţia de obicei se întocmeşte la sfârşitul fiecărei perioade fiscale de obicei trei luni. Dacă persoanele impozabile nu prezintă TVA de plată ci numai de recuperat pot face declaraţiile lunar pentru a putea primi rambursările mai devreme, iar cele care au o cifră de afaceri de 1,35 milioane lire pot alege să facă declaraţiile de plată anual cu plăţi parţiale regulate pe parcursul întregului an şi o declaraţie de regularizare la sfârşitul anului.
Cota standard este de 17,5% (anexa 22.1). Cota redusă de 5% se aplică pentru livrarea de energie, instalarea de materiale de economisire a energiei. Cota super redusă 0% se aplică pentru unele alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte; materiale tipărite, inclusiv cărţi şi ziare, construirea de noi locuinţe şi clădiri de caritate, servicii de furnizare apă si de canalizare pentru clienţii non-industriali; de transport de călători (altele decât taxiuri); locuinţe în rulote şi bărci; anumite livrările de aur, anumite medicamente, exporturi, livrări comerciale de nave şi aeronave.
Impozitul pe venitul corporaţiilor – se aplică dispoziţii speciale la unităţile autorizate şi trusturile de investiţii, companiile de asigurare de viaţă, societăţi de construcţii, societăţi de ajutor reciproc şi companii mutuale. Scutite de la plata impozitului sunt organismele de caritate. Colectarea taxei - există două sisteme de evaluare anuală – pentru peste 90% din companii, impozitul continuă să fie plătit nouă luni după sfârşitul perioadei contabile, dar cele mai mari companii (cu cifra de afaceri peste 1,5 milioane £ire) îşi pătesc taxa în rate trimestriale, din care două sunt în an. Noul sistem este în etapa de început, cu o creştere a procentului impozitului de plată în rate pe o perioadă de patru ani. Plata în avans a impozitului pe profit a fost în prezent anulată. Legea impozitării petrolului din 1975 impune un „inel gard” în jurul profiturilor Mării Nordului - companiile petroliere ar trebui să plătească impozit pe profituri în totalitate ca profituri cumulate, nediluate de orice alte activităţi de afaceri în sensul că pot reduce profiturile impozabile cu pierderile din alte activităţi dar plătesc o taxă suplimentară de 10%.
Rata nominală, principală este de 30%. O rată redusă de 20% se aplică la firmele care obţin profituri între 50.000 £ire şi 300.000 £ire şi pentru profituri mai mari de până la 1,5 milioane lire companiile pot face cerere pentru reducerea taxei sub 30%. Pentru firmele ale căror profituri nu depăşesc 10.000 £ire impozitul este de 10% din anul 2000.
Bugetul în Marea Britanie are ca şi titlu – „obiectivul economic al Guvernului este de a construi o economie puternică şi o societate echitabilă, în cazul în care există şi posibilitatea de securitate pentru toţi”. Societate echitabilă înseamnă că toată lumea beneficiază de creşterea prosperităţii naţionale şi combate sărăcia din rândul copiilor şi a familiilor. În cadrul bugetului pe anul 2008 se prevăd strategii economice şi fiscale - reforme pentru a moderniza sistemul fiscal, precum şi o serie de măsuri pentru a combate frauda fiscală şi corupţia (anexa 25.1).
Încasările Guvernului Englez sunt de 575 miliarde £ire sau 657 miliarde €uro (anexa25.1) care înseamnă de 16 ori mai mici decât în România (comparativ la numărul de locuitori). După cum se observă în anexă veniturile sunt formate în ponderea cea mai mare de către impozitul pe venit şi salarii – 160 miliarde £ire pe când la noi în ţară această contribuţie este de numai 13 miliarde lei sau 3 miliarde £ire (în sistemul englez cifrele se rotunjesc), astfel încât veniturile sunt de 20 de ori mai mici (salariile de 500 lei trebuie să fie de 10.000 lei). TVA aduce 84 miliarde lire adică 15% din venituri pe când pentru noi ponderea TVA este cea mai mare - de 62%. Acest venit este de trei ori mai mic decât în Marea Britanie. Impozitul pe profit aduce 52 miliarde lire fiind cea mai mică în pondere – de 9% pe când la noi este o pondere medie de 21%. Veniturile constituite din această taxă sunt de şase ori mai mici.
După cum se remarcă sistemul fiscal englez reflectă o ordine firească a ponderilor în total venituri bugetare asemanatoare cu prezentarea mea - necesitatea creşterii salariilor este foarte importantă şi primordială urmată de creşterea profiturilor în industrie şi agricultura.
Cheltuielie Guvernului Englez - sunt în sumă de 618 miliarde lire comparativ cu cele 87 miliarde lei sau în echivalent bănesc – 18 miliarde lire ale Statului Român, de 13 ori mai mici. Rezultă excedent de 43 miliarde lire (anexa 25.2). Consumul preponderent este pentru protecţia socială şi pentru sănătate, apoi pentru educaţie, ordine publică şi apărare. La noi în ţară se consumă mai mult pentru ordine publică şi apărare decât pentru educaţie şi cel mai puţin pentru sănătate şi cultură. Serviciile pentru ocrotirea sănătăţii şi asistenţă medicală sunt în Regatul Unit gratuite ca şi la noi în ţară numai că - grija oferită este de o sută de ori mai mare (buget) alături de dotare şi confort (igienă). Ei sunt mai responsabili în păstrarea şi ocrotirea sănătăţii, în prevenirea imbolnăvirilor, pentru fumat în locuri publice se aplică amenzi mari. Sistemul de ocrotire al batrânilor este cuprins tot aici, separat, cu atenţie asupra demnităţii lor, a instruirii în utilizarea medicamentelor din plante, a conştientizării şi luarii de măsuri imediate (în boala alzheimer). Sistemul social şi interesul pentru bătrâni este mult mai practic şi concret – programul « corectitudine pentru pensionari » al Guvernului prevede un surplus de bani la pensia lor diferit dacă sunt singuri sau în cuplu de peste 100 £ire şi pentru perioada iernii o altă majorare (200£ire).
Grija pentru creşterea economiilor cetăţenilor englezi este reflectată şi în excedentul bugetar de 43 miliarde lire sterline comparativ cu deficitul românesc de 11 miliarde lei
(2 miliarde lire). Statul englez poate sprijini financiar statele sărace comparativ cu România care se împrumută din fonduri europene.



2.3.3 Politica Fiscală a Statului German
Germania este republică federală democratic-parlamentară alcătuită din 16 state (Landuri) autonome, reprezentate în consiliul federal (Bundesrat) lucru dorit şi de judeţele maghiare din România, face parte din zona euro.
Se află în Europa Centrală cu capitala la Berlin formată din anul 1990 prin unificarea celor două ţări germanice: Republica Federală şi Republica Democrată.

Cultura statului german a născut cei mai mari compozitori – Beethoven, Brahms, poeţi, filozofi – Kant, Hegel, Marx şi oameni de ştiinţă precum Albert Einstein, persoane de un adevărat renume şi modele demne de urmat.
Economia Germaniei a fost puternic afectată de cele două războaie mondiale dar s-a transformat rapid într-o ţară cu o industrie puternică ce exportă cu o calitate comparabilă cu a Japoniei, ţara devenind a treia putere mondială (după SUA şi Japonia) şi prima putere din Europa. Este renumită pentru exportul de maşini, electrocansice şi produse de sănătate, deţine o infrastructură dezvoltată şi un nivel de viaţă bun – PIB pe locuitor 28.700 euro comparativ cu circa 5.000 euro pe locuitor la noi în ţară şi Venit Naţional Brut de 2.446,78 bilioane euro. Cu toate acestea rata şomajului este mare de 8,4% comparativ cu România şi Regatul Unit unde, am văzut, este mai mică. Creşterea economică, în ultimii ani, a fost spre zero şi deficitul bugetar a depăşit limita de 3% din PIB, şomajul afectând circa 3 milioane oameni aceasta fiind cea mai gravă problemă a societăţii acum îmbătrânită şi sufocată de datorii şi cheltuieli mari pentru protecţia socială. Unificarea a costat partea federală peste 1.500 miliarde euro pentru transferuri către noile landuri federale, deoarece, se ştie, era mult mai dezvoltată şi curată decât partea estică. În prezent standardul de viaţă a crescut aici dar din punct de vedere economic încă nu face faţă concurenţei europene. Lupta cu obezitatea şi dependenţa în Germania a dus la o atenţie mărită, din punct de vedere al politicilor social-medicale, asupra dietelor şi exerciţiilor fizice pentru a trăi cât mai sănătos şi cât mai mult timp activ - garantează o înaltă calitate a serviciilor.
Guvernul german nu deţine un minister aparte pentru cultură (anexa 23) ci doar un consiliu şi asociaţie culturală cu un comisar pentru cultură şi mass media. Are un număr de 14 ministere la 82,6 milioane locuitori comparativ cu România care la un număr de locuitori de patru ori mai mic deţine 18 ministere. Cabinetul guvernului este format din şapte femei dintre care primul ministru sau Cancelarul este tot femeie. Gevernul federal capitalizează, de curând, banca Hypo Real Estate specializată pe finanţarea proiectelor de locuinţe, prin cumpărarea a cel puţin 75% din acţiunile sale – metodă nou utilizată în scopul vitalizării sistemului financiar-bancar.
Metode de impozitare – sunt prevăzute reforme fiscale prin care vor scade taxele şi prin care vor spori atractivitatea Germaniei ca loc pentru afaceri şi va scade evaziunea fiscală. Corporate tax reform will enhance Germany's attractiveness as a place for business
Impozitul pe salarii (Lohnsteuer) nu este o taxă de sine statătoare, ci doar o metodă de colectare a impozitului pe venit pentru care se emite o lege (precum codul fiscal), totuşi impozitul pe salarii este tratat separat de impozitul pe venit (Einkommensteuer) spre deosebire de alte state. Federaţia şi Landurile, fiecare vor primi 42,5% din aceste venituri fiscale, în timp ce municipalităţile au dreptul la o pondere de 15%. Contribuabilii sunt fiecare persoană rezidentă sau care are reşedinţa obişnuită în Germania. Cei care nu au rezidenţă sau reşedinţă obişnuită 90% din venitul lor este supus impozitării ca orice alt venit german sau porţiunea rămasă din venitul lor nu este supusă impozitării dacă nu depăşeşte 7.664 euro pe an venit, în măsura în care aceştia au solicitat să fie tratate ca având răspundere fiscală nelimitată. Impozitul trebuie plătit lunar dacă salariile fiscale pe anul anterior au fost mai mari de 3.000 euro, trimestrial dacă au fost între 800 şi 3.000 euro şi anual dacă au fost mai mici de 800 euro. Pentru a face mai uşor calculul taxei – angajaţii sunt clasificaţi în (şase) clase de impozitare diferite în funcţie de situaţia lor familială: dacă sunt sau nu căsătoriţi (singuri), divorţaţi sau văduvi, cu sau fără copii în întreţinere, cu venituri de care depind (dintr-o singură sursă). Impozitul pe salarii are ponderea în total venituri fiscale de 17% - cea mai mare ca şi Regatul Unit (anexa 24).
Taxa pe valuarea adăugată (Umsatzsteuer) se aplică pe teritoriul republicii cu excepţia teritoriului Büsingen, insula Helgoland, porturile libere, căile navigabile şi puţin adânci între graniţe, respectivele linii de coastă şi în sfera de acţiune a vapoarelor şi aeronavelor care nu aparţin unui district vamal. În calitate de taxă de consum, TVA-ul este astfel conceput încât, să cadă în cheltuielile consumatorului final, angajatorii având sarcina să treacă pe facturile lor taxa separat de preţul bunurilor şi serviciilor. Obiectul impozabil sunt toate consumurile publice şi private. TVA se plăteşte pentru furnizări de bunuri şi servicii la consumatorul final, importuri şi achiziţii intra-comunitare. Ei spun că TVA este o taxă pe consum sau un impozit pe cifra de afaceri care în sistemul de impozitare este clasificat printre impozitele pe venituri, proprietăţi şi tranzacţii, având efectul economic al unei accize cu bază mare de impozitare. Este diferită de impozitul pe salarii şi venit pentru că nu ţine seama de capacitatea impozabilă individuală a fiecărui contribuabil. Taxa nu poate avea efect cumulativ deoarece taxa nu se taxează ci se deduce. TVA-ul plătit la achiziţii intra-comunitare este deductibil ca taxă de intrare (colectată), iar pentru importul de bunuri din statele non-UE taxa se plăteşte la biroul vamal. Perioada de declarare este trimestrul calendaristic, plata se face din a 10-a zi. În cazul în care taxa pentru anul calendaristic precedent depăşeşte 6.136 € declaraţia se întocmeşte lunar, iar dacă este mai mică de 512 € biroul fiscal poate scuti antreprenorul de la obligaţia depunerii declaraţiei provizorii şi a plăţii în avans. Cele mai multe bunuri şi servicii sunt impozitate la rata standard de 19%
(anexa 20.1). Rata redusă de 7% se aplică la importuri şi achiziţii intra-comunitare de aproape toate produsele alimentare, cu excepţia băuturilor şi a livrărilor de catering, la transportul local, pentru furnizarea de cărţi, ziare, anumite obiecte de artă. De taxa zero beneficiază exporturile – în cea mai mare parte a lor, şi livrările intra-comunitare, anumite transporturi maritime şi aeriene. Bunurile şi serviciile scutite sunt asigurările, serviciile medicale, voluntariatele, unele servicii culturale. Întreprinzătorii a caror cifră de afaceri (plus TVA aferentă) pe anul precedent a fost de 17.500 € sunt obligaţi la plata TVA. Aceeaşi obligaţie o au şi firmele care nu au depăşit limita de 17.500 € în anul precedent, dar este de aşteptat să depăşească 50.000 € în anul calendaristic în curs. TVA este una din cele mai importante taxe impuse în Germania având ponderea de 12% (medie în raport cu celelate taxe) în total venituri fiscale comparativ cu Regatul Unit 15%, Franţa de 16%, România şi Polonia 7%.
Impozitul pe venitul corporaţiilor (Körperschaftsteuer) sau impozitul pe profit are drept contribuabili, pentru răspunderea nelimitată, corporaţiile, asociaţiile de persoane şi conglomerate de proprietate cu sediul social sau locul de conducere în Germania şi pentru răspundere limitată cele cu sediul social aflat în afara ţării. Organismele de drept public sunt incluse numai atunci când desfăşoară activităţi cu caracter industrial şi comercial. Obiectul impozabil sunt veniturile obţinute în cursul anului calendaristic. Plăţi-anticipate se efectuează în conformitate cu nota de plată anticipată întăcmită de biroul fiscal emisă pe baza unor estimări a obligaţiilor fiscale, în cursul anului, pe datele 10 martie,..., 10 decembrie. Sumele finale în plus sau în minus se rambursează respectiv se plătesc. Plata finală se face la o lună după ce notificarea este emisă. Pentru acţionari în baza de impozitare a dividentelor se poate introduce doar jumătate din valoarea dividentelor (metoda jumătate de venit). Această metodă nu va mai fi aplicată după introducerea de la 1 ianuarie 2009 a cotei fixe de reţinere la sursă de 25%. De la 1 ianuarie 2008 întreprinderile sunt supuse la plata unei cote combinate de 29,8% (all-in-rate) ce scade de la 39% (anexa 21.1). Aceasta este rezultatul reformei - reducerea ratei nominale de la 25% la 15% şi reducerea ca măsură de bază pentru impozitarea comerţului de la 5% la 3,5%. Ponderea în total venituri fiscale este 3% (cea mai mică) comparativ Franţa 6%, Regatul Unit 9%,România 21%.
Bugetul se prezintă sub forma unui proiect (anexa 26) cu estimări.
Încasările sunt prezentate sub forma veniturilor totale din care veniturile obţinute din taxe şi impozite sunt expuse separat. Astfel sunt 238 miliarde euro venituri fiscale obţinute în cea mai mare parte din impozitul pe venit ca şi în Anglia.
Cheltuielile bugetare sunt în sumă de 283 miliarde euro mai mari decât veniturile – deficitul este de 12 miliarde euro. Acestea sunt clasificate, spre deosebire de celelate bugete, pe fiecare minister în parte, în număr de 14 comparativ cu România 18 (anexa 23). Ponderea cea mai mare o are Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – 124 miliarde euro adică 45% aşa cum de altfel este şi în Anglia – 193 miliarde euro – 27% şi în bugetul nostru 4 miliarde euro – 20% (anexa 26.2). Aici sunt cuprinse în cea mai mare parte asigurările de pensii şi şomaj. Au fost alocate 78,5 miliarde de euro pe an pentru asigurarea de pensie pentru limită de vârstă, şi 35 de miliarde de euro pentru solicitanţii de locuri de muncă. Sistemul de pensii este vast ca şi cel al Angliei. Aici ministerul consideră că pilonii principali pe care se sprijină asigurările de bătrâneţe sunt: 1.- pensiile de stat - problema care se pune, însă, este faptul că natalitatea scade – schimbări demografice nedorite de cei bătrâni. „Solidaritatea între generaţii” se bazează pe principiul solidarităţii reciproce - presupune ca atât lucrătorii cât şi angajatorii să îşi plătească contribuţiile
ce le revin ca generaţii contractante pentru a putea fi păstrat standardul de viaţă. 2. - pensia ocupaţională. 3.- pensia privată. La noi în ţară sunt doar cei doi piloni: pensia de stat şi pensia privată. Există două case de asigurări de pensii una dintre ele se ocupă de persoanele care desfăşoară activităti independente şi liber profesionişti şi cea de a doua este (Riester) în special pentru copii de muncitori cu venituri mici - chiar şi cu 5 euro deponenţii pot primi pensie suplimentară.
Peste 11 milioane persoane au apelat la această societate de asigurări de pensii private pe care statul german o sprijină şi chiar o subvenţionează.

Pentru anul 2009 Guvernul Federal (anexa 26.3) prevede o creştere de la 9 la 10 miliarde euro a veniturilor acordate Educaţiei şi Cercetării. Vor fi alocate sume mari pentru programe de cercetare-dezvoltare-inovare şi high-tech ~ produse de înaltă tehnologie:
- cercetarea în domeniul sănătăţii - prevenirea îmbătrânirii premature – înfiinţarea Centrului pentru Boli Degenerative; în domeniul farmaceutic şi tehnologiei medicale,
- în domeniul educaţiei - creşterea numărului de studenţi care beneficiază de burse pentru asigurarea egalităţii de şanse, formarea profesională a stagiarilor, promovarea talentelor şi stimularea pentru studii suplimentare pentru obţinerea mai multor calificări,
- pentru energie, ecologie – tehnologii de protecţie a mediului împotriva schimbărilor climaterice, - pentru instituţiile de cercetare care contribuie la binele public, egalitatea de şanse a femeilor,
- cercetare de bază în domeniul ştiinţelor naturale.
Gradul de dezvoltare al acestei ţări este demonstrat şi de atenţia acordată specializărilor pe profesii.


- Concluzii personale –

În ciuda obiectivelor ambiţioase stabilite de Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 şi, ulterior, eforturile facute în această direcţie de către Comunitate şi statele membre – problema sărăciei în Europa continuă să fie una dintre principalele provocări. Sărăcia rurală reprezintă un aspect important al sărăciei Europene, având în vedere că zonele rurale au extindere mare pe teritoriul european şi populaţia rurală deasemenea (în România 54%). Aceste aspecte au fost neglijate conform unui studiu al Comisiei Europene – direcţia generală a ocupării forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse.
Studiul identifică patru categorii principale de probleme ale zonelor rurale:
1. – demografie – la sate se adună cea mai mare parte a bătrânilor şi doar câţiva tineri influenţând performanţa economică a zonei. Aici natalitatea este scazută.
2. – depărtare – proasta dezvoltare a infrastructurii determină migraţia dinspre aceste zone.
3. - educaţie – nivelul de educaţie este scăzut datorita sărăciei cu efecte asupra forţei de muncă
4. - piaţa forţei de muncă – oportuniţătile pe piaţa muncii sunt minore, migraţia forţei de muncă
este mare către zonele urbane şi chiar în străinătate aşa cum este cazul ţării noastre.
În general dibăcia oamenilor de la sate este mai mare decat a celor de la oraş dar cea mai mare parte dintre investitori nu merg spre zonele rurale.
În aceste direcţii – de uniformizare a drepturilor oamenilor de la sate cu cei de la oraşe – se îndreaptă o parte semnificativă din studiul meu atunci cand vorbesc despre investirea impozitului pe profitul producţiei industriale şi agrare către dezvoltarea celor doua ramuri de bază ale economiei naţionale şi modernizarea condiţiilor de munca de aici. Cele mai multe minereuri si zăcăminte naturale, cele mai multe terenuri agricole se află în afara oraşelor – oamenii de la sate pot fi reintroduşi în sistemul de muncă utilă – rezolvandu-se mare parte din cele patru problemele ale Uniunii privind viaţa la sate. Comercializarea produselor agrare de maximă importanţă pentru cetăţeni în condiţiile păstrării conţinutului în vitamine va putea fi o soluţie exportată şi pentru celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Impozitul pe profit - Una dintre contribuţiile mele în acest sens este ca producţia agrară, în special producţia de legume, fructe, lactate, carne si produse apicole să fie contabilizată prin înfiinţarea unei firme de distribuţie către magazinele specializate, modul de prezentare şi desfacere al acestor produse fiind comparative cu cele din alte ţări dezvoltate (anexa 20.2 ex.2)
Trebuie educaţi producătorii agricoli şi statul în sensul utilizării sistemelor de irigare pentru
creşterea recoltei. Apa utilizată nu reprezintă o risipă ci o soluţie majoră şi în reducerea efectului încălzirii globale – apa evaporată se transformă în ploaie. Aceeaşi situaţie este şi în cazul spălării străzilor, cailor de acces comune.
Creşterea numărului de ferme agricole poate duce la creşterea veniturilor din impozitul pe profit. De aceea modernizarea cooperativele meşteşugăreşti cu producţie tradiţională şi desfacere la oraşe şi la export, produse cum ar fi : covoare ţesute, costume populare, vase de lut şi sticlă – pot determina specializarea ţării noastre în producţia acestor bunuri şi recunoaşterea sa pe piaţa europeană conform normelor sale. Alături de pensiunile agro-turistice, de fermele producătoare de produse lactate care deja există în zonele cu etnii sase şi maghiare comparative cu cele din Germania si Ungaria.

Impozitul pe salarii - Ţăranii producători vor fi angajaţi cu carte de muncă şi vor beneficia de pensii ca oricare alt muncitor din zona urbană, ei contribuind la crearea de venituri bugetare substanţiale (anexa 20.2 ex.3) Oamenii bătrâni se vor putea bucura de un venit şi de odihnă.
Prin înfiinţarea de entităţi economice la sate numarul populaţiei ocupate aici va creşte şi numărul şomerilor va scade, tinerii vor putea rămâne la locul natal şi meseriile vor fi transmise generaţii dupa generaţii.

Taxa pe valoarea adaugată - O ălta sarcină în domeniul dezvoltării rurale revine taxei pe valoarea adăugată care va trebui să devină cea mai « vizibilă » dintre taxe deoarece va fi investită în crearea unui plan rural de dezvoltare a infrastructurii sale. Sateleor le lipsesc şosele, căi de acces comune, spatii verzi, reţeaua de canalizare, electrificarea, modernizarea magazinelor sau înfiinţarea lor, a unitatilor bancare, institutelor culturale şi şcolare mai ales în satele îndepartate de comună şi, mai ales, pentru etniile neglijate. O problemă concretă şi specifică ţării noastre este analfabetismul în rândul etniei ţigane şi ea risipită la sate.

Au fost utilizate fonduri europene SAPARD şi PHARE până la integrare şi în prezent fonduri gestionate de APIA dar efectele sunt „invizibile” pentru că procedurile de lucru în obţinerea acestor fonduri sunt greoaie şi presupune o iniţiativă ferma din partea celui interesat în înfiinţarea unei ferme sau pensiuni. Desigur că aceşti bani au fot îndreptaţi către interese private, minore, şi nu pentru o dezvoltare rurală majoră.
Conform teoriei mele trebuiesc avansate fonduri bugetare şi acordat un interes mai mare din partea guvernului aşa cum se petrece în state ca Suedia, Franţa, Germania.

După cum am arătat – în situaţia creării pieţei unice – va trebui să se renunţe la preţurile de monopol care se practică în România determinând o slabă putere de cumpărare la cetăţeni cu efecte grave asupra scăderii nivelului de trai datorită şi veniturilor prea mici.
Uniunea Europeana va trebui să acorde o atenţie marită asupra sistemului fiscal din România deoarece, din punct de vedere legilativ ţara noastră face eforturi de integrare şi aliniere.
În special trebuie să intereseze numărul prea mare de impozite şi timpul prea mult consumat pentru plata taxelor la ghişeele administraţiilor – metodele de impozitare sunt defavorabile bunăstării. Deasemenea numărul exagerat de instituţii bugetare - numai ministerele sunt 18 comparativ cu media de 14 la alte state (aneca 23) – ele îngreunează sarcina contributivă a cetăţenilor în condiţiile în care salariile şi pensiile la o majoritate a populaţiei sunt extrem de mici. Metoda de calcul a pensiilor şi sistemul de salarizare este inechitabil, ele determinând venituri fiscale foarte mici comparativ cu state ale uniunii (anexa 24).
Cu toate acestea oamenii continuă să înveţe şi să muncească, continuă să apeleze la serviciile statului. Optimismul şi încrederea românilor pot duce la o dezvoltare economică mai rapidă decât opinia publică desconsideră simţul patriotic al nostru.



Modelul Japonez Ca şi un model stimulativ pentru dezvoltarea economică a României trebuie luat şi exemplul unei ţări din afara cercului european, un exemplu extern, – cum ar fi Japonia. Această ţară merită a fi lăudată deoarece are o putere extrem de mare de regenerare - şi-a refăcut economia de multe ori dupa seria de bombardamente suferite. România se află de ceva timp într-o situaţie asemănatoare deoarece a trecut printr-o revoluţie neaşteptată, care i-a tulburat mult economia si modul de gândire.
În prezent, Japonia poate oferi soluţii în metode de impozitare şi utilizare a fondurilor bugetare, de organizare statală. De exemplu - Ministerul Culturii ca şi organism care are sarcina dezvoltarii educaţionale într-o ţară - şi încurajează evoluţia spirituală ca şi o pârghie, în Japonia include în afara culturii şi a cultelor şi ştiinţele, tehnologiile, cercetarea, sportul – într-un cuvânt cultură. La un număr de 127,7 milioane locuitori Japonia are cel mai mic număr de ministere – 10 (anexa 21) şi ministerul culturii deţine ca număr de angajaţi circa 2.198 persoane, foarte puţine comparativ cu cele patru ministere ale noastre – cultura, educaţia, turismul şi sportul.
Cheltuielile anuale ale guvernului sunt de 46.978,4 bilioane Yen adică 396,8 bilioane Euro (13.000 miliarde lei pe locuitor) comparativ cu 20 miliarde Euro ale României (4 miliarde lei pe locuitor) şi ministerului culturii îi revin 5.270,5 bilioane Yen sau 44,5 bilioane Euro comparativ cu 2.664 milioane Euro la noi în ţară. După cum vedem în anexa 26 statul Japonez investeşte pentru învăţământul obligatoriu dar şi pentru a învăţa pe tot parcursul vieţii – pentru a menţine o stare de tinereţe şi prosperitate în rândul populaţiei, a oamenilor învârstă. Reforma în învăţământ şi în cultură presupune dezvoltarea spirituală profundă japoneză şi păstrarea tradiţiilor ţării. Sistemul de învăţământ datează din anul 1872, în 1947 au fost adoptate legile fundamentale de educaţie. Încă din primii ani de studiu se fac cursuri tehnice pentru formarea de specialişti.
Absolvenţi de liceu şi studii superioare sunt
încadraţi în muncă încă din anul ultim de studii şi sunt pregătiţi la locul de muncă, un timp, înainte de angajarea lor efectivă. Ei sunt învăţaţi tainele meseriei de la producţie până la desfacere în contradictoriu cu sistemul de muncă din România unde trebuie să iei singur cunoştinţă despre profesia ce urmează să o desfăşori.

Un comentariu:

  1. Vă urez o zi minunată şi vă invit să participaţi la: Campania: "ALO" de-acum, mai mult zâmbet pentru români! http://ro.netlog.com/mihaigeorgevici/blog/blogid=1566209 la European Court Strasbourg 2006
    Mihail Georgevici
    pe 04.03.2013

    RăspundețiȘtergere