joi, 2 decembrie 2010

Dissertation of master audit class - chapter 1 / part.2

This is a part of my dissertation for Economic Academy from Bucharest - master audit class - sept.2007-march 2009. Copying or Use is Prohibited.
Anexe













1.2.3. Consolidarea Economiei Naţionale prin reorganizarea Ministerului de Finanţe şi a Trezoreriei Statului în vederea colectarii şi repartizării stricte a veniturilor Statului

Una dintre cele mai importante atribuţii ale statului prin conducătorii şi instituţiile sale este gestionarea mai bună a fondurilor publice. Conform Legii finanţelor publice (nr.500/2002) se reglementează responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar si stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice prin intermediul bugetului public national.
Bugetul public este documentul (program) prin care statul prevede anual marimea si structura veniturilor si cheltuielilor din cadrul economiei. Veniturile se inscriu dupa continutul lor fiscal sau nefiscal si se constituie dupa surse de proveniente iar cheltuielile se inscriu dupa continutul si destinatia lor. Necesitatea bugetului decurge din însăşi necesitatea satisfacerii nevoilor omului şi ale societăţii, nevoi care pot fi mai mari sau mai mici decât prevederile legale situaţie în care statul poate stabili un echilibru. În principiu bugetul nu poate să prevadă venituri mai mari decât necesitatile deoarece „nu acumularea de bunuri este scopul sau primordial” sau aşa cum spune Legea Finanţelor Publice – cheltuielile prevazute în legea bugetară reprezintă „limite maxime care nu pot fi depasite” dar într-o economie modernă necesarul de resurse depăşeşte posibilităţile de procurare a acestora. De asemenea, în timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse poate înregistra o tendinţă de creştere continuă.
Proiectului de buget este documentul elaborat de catre Guvern şi înaintat Ministerului Finantelor Publice, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite care formuleaza propunerile privind veniturile şi cheltuielile bugetare însoţite de documentaţii şi expuneri de motive amănunţite (1 iulie). Ministerul de Finanţe centralizează propunerile primite şi proiectul bugetului propriu sub forma proiectului bugetului de stat şi împreună cu proiectul legii bugetare îl inaintează Guvernului (25 septembrie). Guvernul poate soluţiona divergenţele dintre Ministerul Finanţelor şi titularii proiectelor de bugete în vederea stabilirii echilibrului bugetar. Mai departe Guvernul întocmeşte Raportul privind situaţia economico-financiară a ţării şi proiecţia acesteia în viitor şi împreună cu proiectul Legii Bugetare anuale le prezintă Parlamentului (10 octombrie). Parlamentul examinează proiectul de buget prin comisiile permanente şi îl dezbate în sesiunea parlamentară (31 decembrie).
Aceste etape fac parte din procesul elaborării şi aprobării bugetului public naţional după care urmează etapa execuţiei, încheierii şi controlului bugetar. Execuţia bugetului de stat înseamnă „încasarea integrală şi în termenele legale a tuturor impozitelor, taxelor şi altor venituri publice şi efectuarea cheltuielilor în concordanţă cu destinaţiile stabilite”.
Bugetul public naţional este format din: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale si bugetele locale. Potrivit Constituţiei României, impozitele datorate bugetului de stat se stabilesc numai prin lege. Legile bugetare prevăd şi autorizează pentru anul bugetar următor veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii în sume totale şi detaliate pe structuri caracteristice bugetului, precum şi lista impozitelor, a taxelor şi cotelor acestora alături de reglementări specifice exerciţiului bugetar. Legile care introduc impozitele sunt date de Parlament şi sunt aplicate de Guvern şi Administraţia Financiară. Rolul acestor legi constă în faptul că interzic perceperea de contribuţii şi plata de cheltuieli care nu sunt prevazute în ea. Legea bugetului de stat prevede şi veniturile şi cheltuielile bugetului fondului naţional unic de asigurari sociale de sănătate, iar legea bugetului asigurărilor sociale de stat prevede si veniturile şi cheltuielile bugetului asigurarilor pentru somaj.
Veniturile publice sunt, în principal, impozite şi taxe prelevate de la persoane fizice şi juridice. Din categoria impozitelor directe fac parte impozitul pe salarii şi impozitul pe profit, iar din categoria impozitelor indirecte taxa pe valoarea adaugata, accizele si taxele vamale.
Pentru Bugetul de Stat veniturile sunt formate din (anexa 6):
 Impozitul pe salarii
 Taxa pe valoarea adaugată
 Impozitul pe profit
Pentru Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (anexa 8) veniturile sunt formate din: contribuţiile angajatorului şi ale salariaţilor la fondul de pensii administrat de stat şi privat şi la fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale (inclusiv contribuţiile pentru tratament balnear şi odihnă).
La baza constituirii veniturilor publice stau cheltuielile publice efectuate pentru satisfacerea nevoilor publice (comune). În funcţie de fiecare dintre bugete cheltuielile se repartizează către instituţiile ce deservesc populaţia şi anume (pentru bugetul de stat):
 servicii publice generale (autorităţi publice)
 aparare, ordine publica si siguranta nationala
 servicii social-culturale (invatamant, sanatate, cultura, asistenta sociala)
 servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape
 actiuni economice (industrie, agricultura, transporturi, comunicatii), etc.
Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte separat de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament odată cu acesta. Se elaborează şi se administrează de către Ministerul Muncii şi Familiei şi Protecţiei Sociale. Cheltuielile acestui buget se repartizează către pensii şi către indemnizaţii pentru mame (şi cheltuielile cu tratamentul balnear şi de odihnă în genere mai mari decât contribuţiile).
Din cadrul bugetelor fondurilor speciale face parte bugetul pentru plata ajutorului de somaj ale cărui venituri se constituie, în ceea mai mare parte, tot din contribuţii aferente salariilor.
Pe de altă parte fondurile sau finanţele publice sunt centralizate şi controlate de către Ministerul de Finanţe Publice prin Trezoreria Naţională care are şi capacitatea de a asigura echilibrul general al monedei şi economiei. Ministerul de Finanţe este instituţia care are rolul de a administra veniturile statului, a resurselor derulate prin Trezoreria statului. Trezoreria statului are doua funcţii: cea de casier public şi cea de bancă a statului. Ca şi casier al statului Trezoreria efectuează un număr mare de încasări şi plăţi – operaţiuni de colectare a veniturilor şi distribuţie a cheltuielilor - operaţiuni prevăzute în legea bugetară. De fapt, sarcina cea mai importantă a trezoreriei este de a se îngriji ca în fiecare moment să existe fonduri disponibile pentru efectuarea plăţilor statului.
Privind aceste aspecte legate de banii bugetari putem considera că sunt sisteme bine organizate care nu implică probleme, dar cu toate acestea economia naţională şi finanţele sale nu pot fi controlate suficient de bine având loc mari evaziuni fiscale. Calcularea veniturilor bugetare se face prin evaluarea obiectului impozabil şi aplicarea cotei de impozitare asupra bazei de calcul
astfel evaluate. Evaziunea fiscală înseamnă stabilirea şi declararea unei baze de impozitare mai mici decât cea reală sau nedeclararea ei. De exemplu la contribuţiile din salarii şi impozitul pe salarii angajatorul poate trece pe documente un salariu mai mic decât cel pe care îl inmanează anagajatului tocmai pentru a plăti sume mai mici la buget. Dar el nu îşi dă seama de efectul negativ pe care îl provoacă în lanţ – bugetul nu are fonduri pentru plata pensiilor bătrânilor de acum (vezi la sistemul german programul „solidaritatea între generaţii”), iar salariatul va primi o pensie mai mică în viitor cu toate că în prezent se bucură de un salariu mai mare şi amândoi nu vor beneficia de servicii publice pe măsura eforturilor pe care ştiu că le-au făcut. De aceea pe viitor trebuie să se ia măsuri ca fiecare dintre noi să ştim ce implică plata unor taxe şi ce rol au respectul, responsabilitatea şi reciprocitatea în construirea societăţii moderne şi democrate.
În accepţiunea mea reorganizarea Ministerului Finantelor Publice şi a Trezoreriei presupune ca fiecare impozit şi taxă să fie percepute pe obiecte strict legate de cheltuiala care urmeaza să fie facută din ele aşa cum, de altfel, se petrece cu contribuţiile pentru sănătate, pensii şi şomaj – se cunoaşte din-ainte destinaţia strictă a venitului. Dar totuşi, şi aşa, banii nu sunt suficienţi şi nu sunt gestionaţi corect (pensia suplimentară nu a fost plătită complementar la pensia de bază – sistemul englez) şi eficient. Ei ar trebui investiţi, la randul lor, în obiecte vizibile ca de exemplu pentru spitale în afara salariilor personalului medical să se modernizeze şi igenizeze clădirile, să se amenajeze parcuri mari pentru recreere, biblioteci, săli de gimnastica si terapii conventionale, de care să beneficieze şi oamenii care nu sunt pacienţi pe baza unui abonament completat de serviciul personal al unităţile la care lucrează salariaţii sau pe baza talonului de pensie. Toate aceste lucruri pot fi făcute. În momentul vărsării la bugetul de stat a contribuţiei datorate contul să fie cel al spitalului şi nu al ministerului deoarece pe salariaţi nu îi interesează salariile personalului TESA ci salariile medicului său - desigur ţinând cont de ierarhia ordonatorilor de credite. Sumele astfel repartizate trebuiesc regăsite şi în calitatea serviciilor de asistenţă medicală, religioasă şi socială prin care fiecare medic de familie face vizite la domiciliul pacientului (conform denumirii „de familie”), preotul repartizat la fel, iar orfanii, copii adoptaţi, copii cu părinţi problemă să fie supravegheaţi permanent. Pentru salariile celorlalte categorii de personal angajaţi atât ai ministerului cât şi ai spitalului să se constituie veniturile din contribuţiile angajatorului din total fonduri de salarii (sau alte taxe) şi nu din contribuţia salariatului.
În vederea colectarii şi repartizării corecte a veniturilor Statului printr-o evidenţă strictă a locului unde se varsă contribuţiile salariatului, în special, dar şi ale patronului poate avea loc o consolidare a Economiei Nationale bazate pe principii democratice. Astfel tendinţa de a păcăli se va diminua pentru că cel care contribuie va vedea serviciul realizat în favoarea sa. Eficienţa sistemului social şi fiscal poate creşte.
Trezoreria naţională se poate reorganiza pentru a ţine o evidenţă mai bună a contribuţiilor cetăţenilor aşa cum un departament financiar-contabil ţine evidenţa salariilor. Şi asta deoarece pensiile sunt foarte mici comparativ cu cât contribuie fiecare salariat la bunăstarea societăţii. El crează produse şi servicii în plus faţă de taxele pe care le plăteşte.
Economia trebuie să se îndrepte către acţiune şi nu inacţiune şi repartizarea veniturilor sale să ţină cont de media săracă a unei societăţi. Să luăm exemplul bun al ţărilor europene (vezi sistemul de credite fiscale din Regatul Unit) şi nu cel în care cerşetorii abundă. Educaţia este cea care trebuie revolutionată deoarece ea crează generaţiile viitoare de tineri, muncitori şi bătrâni, viitori profesori. Guvernul a parcurs un drum al armonizării economice şi juridice. Cetăţenii României trebuie să parcurgă şi ei drumul emancipării şi civilizării pentru a învăţa să păstreze şi îngrijească ceea ce este bun public şi venit public. Pentru aceasta, asa cum am mai spus, statul trebuie să investească mai mult în cultura naţionala deoarece de aici pornesc ideile ştiintifice cuprinse în manualele şcolare, în cărţi în general. Deasemenea pentru o bună convieţuire în societatea democrată de astăzi statul va trebui să acorde o atenţie deosebită etniei ţigană cel puţin la fel de multă cât etniei maghiară deoarece este analfabetă, acest aspect scăpând opiniei publice şi guvernului – fapt ce determină „contribuţia” lor dezordonată la viaţa socială demnă.
Dacă sistemul de impozitare în Romania se va simplifica şi va fi compus numai din câteva categorii de taxe, iar acestea vor oglindi modurile în care sunt utilizate sumele - fiecare cetăţean va fi conştient de sarcina sa contributivă atât ca patron cât şi ca salariat şi nu va mai dori să înşele statul prin fraude şi evaziuni fiscale.

1. 3. Fluxul impozitelor bugetare – surse
Impozitele reprezintă o forma de prelevare a unei părţi din veniturile persoanelor fizice sau juridice, cu caracter obligatoriu si cu titlu nerambursabil, la dispozitia statului. Caracterul obligatoriu presupune ca plata impozitelor catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza venituri din: salarii, vanzarea de bunuri şi prestarea de servicii, profit (cele pe care eu le voi prezenta). Rolul principal al impozitelor datorate statului este acela de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. Instituţia de stat care se ocupă de stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor este Ministerul Finanţelor Publice ca autoritate fiscală competentă.
Elementele impozitului sunt:
 subiectul impozabil sau contribuabilul - persoană fizică sau juridică obligată la plata taxei,
 suportatorul impozitului este cel care suportă efectiv impozitul din veniturile sale (la TVA suportă cumpărătorul şi plătesc entităţile),
 obiectul impozabil sau materia supusă impozitării (baza impozabilă),
 sursa impozitului este venitul sau averea,
 unitatea de măsură a materiei impozabile exprimată în unităţi monetare sau naturale,
 cota de impunere sau rata se aplică asupra bazei impozabile pentru a obţine suma de plată. Ele pot fi exprimate procentual sau în unitate monetară. Cotele procentuale sunt progresive, progresive în tranşe (la salarii) sau proporţionale în raport cu mărimea venitului (la profit).
 termenul de plată sau perioada până la care trebuie plătit impozitul,
 asieta reprezintă modul de aşezare al impozitului care diferă,vom vedea, in funcţie de impozit
Impunerea reprezintă un complex de măsuri si operaţii ce au ca scop stabilirea impozitului datorat statului prin respectarea unor principii:
 de echitate fiscală sau egalitate fiscală – impunerea trebuie să se realizeze diferenţiat în funcţie de marimea venitului fiecărui contribuabil. Pentru calculul impozitul pe salarii la noi în ţară se ţine cont de situaţia personală a fiecărui salariat denumită egalitate personală. La asezarea impozitelor în toate ţările se porneşte de la egalitatea matematică dar, ea se corectează prin prisma situatiei personale a plătitorului. Egalitate matematică înseamnă impozite egale la venituri egale.
 de politică financiară şi anume randamentul impozitului, stabilitatea sa şi elasticitatea.
Randamentul impozitului este invers proporţional cu echitatea fiscală deoarece presupune colectarea unor impozite mai mari, într-un interval de timp dat, decât cheltuielile făcute de autoritatea publică în vederea colectării acestora. Impozitul este stabil dacă mărimea sa nu este afectată de variaţiile materiei impozabile şi este elastic dacă baza impozabilă nu oscilează în funcţie de schimbările cotei. În orice situaţie o rată constantă oglindeşte o situaţie financiară bună ca şi la dobânzile bancare.
 de politică economică în funcţie de priorităţile stabilite de către stat în ceea ce priveşte sursele de formare a veniturilor şi destinaţia pe care ele trebuie să o urmeze astfel încât să fie acoperite necesităţile economiei, ale instituţiilor şi ale oamenilor.
 de ordin tehnic concretizate în metodele si tehnicile utilizate pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil si a cuantumului impozabil. În viziunea mea se pot găsi metode şi tehnici noi de impunere care să respecte celelalte principii fiscale.
Impozitele se pot clasifica în:
 impozitele directe se stabilesc direct în sarcina plătitorului (aceeaşi persoană cu suportatorul),
 impozitele indirecte se stabilesc indirect în sarcina plătitorului fiind suportate de consumatorul final.
Mai sunt impozitele reale – stabilite în funcţie de mărimea materiei impozabile (imobile, pamânt), impozitele personale sau subiective ţin cont de situaţia contribuabilului- impozite pe venit, impozitele cu caracter fiscal – urmăresc producerea de venituri pentru buget şi se vizează randamentul lor, impozitele cu caracter de ordine (coercitiv moral) de a asigura ordine într-un anumit sector.

Datorită faptului că presiunea fiscală apasă uneori asupra altei persoane decât cea care plăteşte apar repercursiuni sub forma evaziunii fiscale. Vom vedea că Uniunea Europeană aşează mai multe reguli în materia impozitelor indirecte decât la impozitele directe şi asta pentru a asigura respectarea princiipilor de impunere şi a libertăţilor de mişcare a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă. Indiferent cât de perfecţionată este tehnica de colectare a acestora rezistenţa la plata impozitelor este un fenomen general care capătă proporţii diferite de la o ţară la alta.

1.3.1. Impozite, taxe si contribuţii privind remunerarea factorului uman
Munca în România este primul factor de producţie care ar trebui revalorizat deoarece ea întreţine tonusul spiritual al unei societăţi dezvoltate. Fără muncă orice om devine sedentar şi, poate, violent asa cum Declaratia Drepturilor Omului spune că „ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii”.
De acum înainte statele trebuie să se preocupe de forţa de muncă deoarece somajul, vagabondajul, cerşitul şi boala poate cuprinde întreaga lume afectând psihic şi contaminând tinerii societăţii ducând la formarea unor generaţii de oameni fără conştiinţă. Numai în vechime boli ca ciuma şi lepra existau datorită sărăciei. Acum putem spune că tehnologiile s-au dezvoltat datorită revoluţionarii forţei de muncă şi, în concluzie, cererea de locuri de munca poate fi mai mare decat oferta. Statul prin sistemul său bancar poate investi în acele entităţi care contribuie la creşterea locurilor de muncă şi care modernizează condiţiile de muncă în industrie şi agricultură, investind într-o mai bună prelucrare a materiilor prime şi a materialelor, a utilajelor şi a pământului. Atât activitatea de producţie cât şi cea de servicii necesită un capital bănesc mai mare la început aşa cum, de altfel, se întamplă şi cu o gospodarie a unei familii. În concluzie eu consider că o problema prezentă a economiei este suma mică de bani în circulaţie sau absorbirea lor de catre zone „underground” în detrimentul zonelor de pirmamidă (suprafaţă) prezentate. Pentru ca societatea să evolueze şi economia să prospere banii emişi de BNR vor trebui canalizaţi către plata corespunzatoare a forţei de muncă ceea ce va duce la crearea de noi entităţi productive şi eficientizarea serviciilor publice şi private. Un argument în favoarea creşterii valorii salariale şi a pensiilor stă faptul că: ceea ce nu are preţ nu are nici valoare, iar ceea ce este imoral este pedepsit. La baza sistemului de impozitare englez stă dictonul: „impozitare, muncă şi bunăstare”
Remunerarea forţei de muncă determina perceperea de venituri atât pentru bugetul de stat (impozitul pe salarii) şi bugetul asigurarilor sociale de stat (contribuţiile la fondul de pensii) cât si pentru bugetele fondurilor speciale (fondul naţional unic de asigurari sociale de snătate, fondul asigurarilor de somaj, fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale).
Procedeul tehnic prin care are loc încasarea veniturilor la aceste bugete se numeste „stopaj la sursa” şi consta in:
o - calcularea, lunar, pe baza ştatelor de plată, a salariilor individuale şi a fondului total de salarii – obiecte impozabile,
o – calcularea contribuţiilor aferente salariaţilor şi aferente entităţii economice şi a impozitului pe salarii
o – vărsarea contribuţiilor şi a impozitului pe salarii în conturi la buget. Din acest moment
trezoreria îndreaptă veniturile către ministere şi ele direct către necesităţile salariaţilor adica baza materială şi salariile medicilor, profesorilor, etc.
Voi lua, din nou, cele două exemple de calcul a impozitelor – unul conform sistemului actual de salarizare şi altul conform variantei mele în care salariile sunt mai mari şi cotele sunt mai mici.
Conform sistemului actual, dupa cum am mai vazut, munca este răsplatită pe baza unor grile de salarizare cu venituri intre 540 lei si 1.080 lei (în prezent au crescut la 600 lei respectiv 1.200 lei). La aceste sume, pe statul de plată, se reţin contribuţiile individuale în cote procentuale (conform legii bugetului de stat şi al asigurarilor sociale pe anul 2009) de:
9,5 pentru fondul asigurarilor sociale
5,5 pentru fondul asigurarilor de sanatate
0,5 pentru fondul de somaj
16 pentru impozitul pe salarii
şi contribuţii ale angajatorului în cote procentuale de:
18,5 pentru fondul asigurarilor sociale
5,2 pentru fondul asigurarilor de sanatate
0,5 pentru fondul de somaj
0,85 pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
0,4-2 pentru asigurarea de accidente de munca si boli profesionale
0,75 pentru completarea cartilor de munca
0,25 pentru fondul de garantare pentru plata creantelor salariale
În total pentru salariat sunt 31,5% (inclusiv 16% impozit salarii)cote şi pentru entitate sunt 26,45% cote.
Conform acestor date completez un stat de plată a salariilor pentru zece persoane pentru care salariile sunt cuprinse între 540 lei – salariul minim pe economie şi 2.080 lei (anexa 11). Conform legii din venitul net al fiecarui salariat se scad deducerile formându-se baza de calcul a impozitului pe salarii mai mică decât dacă s-ar fi impozitat întregul venit net – măsură de echitate fiscală luată pentru a creşte salariul net al fiecarui om care are persoane în întretinere. Deducerile au valori mai mari cu cât numărul de persoane în întreţinere este mai mare: de la 250 lei fără persoane în întretinere, 350 lei pentru două persoane, până la 650 lei pentru patru persoane.
Fondul de salarii brute este de 12.220 lei sumă pe care angajatorul o va suporta ca şi cheltuială şi de care va ţine cont la calculul contribuţiilor sale în suma de 2.803 lei care şi ele vor intra pe cheltuieli dar vor fi şi plătite din contul curent alaturi de salariile nete de 9.218 lei. Întreaga sumă de 15.023 lei va scădea veniturile şi profitul firmei pe când suma de 12.021 lei va scadea disponibilităţile băneşti ale firmei. Pentru ambele sume firmele vor să se sustragă de la obligaţiile fiscale. Întreaga sumă cu care se contribuie la veniturile statului este de 5.802 lei, contribuţii ale firmei de 2.803 lei din care:
2.261 lei la fondul de pensii
206 lei la fondul de sanatate
şi contribuţii ale salariatilor de 3.002 lei din care:
1.161 lei la fondul de pensii
672 lei la fondul de sanatate
1.108 lei impozit pe salarii la bugetul de stat.
În total 3.422 lei se vor duce la bugetul asigurarilor sociale de stat pentru pensii si 878 lei la bugetul de stat pentru fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, un total de 4.300 lei. Mă voi opri asupra acestor trei tipuri de impozite. Dintre ele doar la impozitul pe salarii nu se cunoaşte destinaţia strictă. Dacă la aceste persoane salariile trecute în stat şi carte de muncă sunt fiecare de 540 lei vom avea contribuţiile:
- 5.400 lei * 28% = 1.512 lei la fondul de pensii mai mic cu 1.910 lei
- 5.400 lei * 10,7% = 578 lei la fondul de sănătate mai mic cu 300 lei.
Un total de: 2.090 lei (în medie 209 lei) comparativ cu 4.300 lei (în medie 430 lei) - mai mult de jumătate mai puţine contribuţii ceea ce la o populaţie ocupată de 1.000.000 persoane de exemplu ar înseamna: 209 lei * 1.000.000 = 209.000.000 lei
430 lei * 1.000.000 = 430.000.000 lei, suma sustrasă de la cele doua bugete pe seama evaziunii fiscale este : 639.000.000 lei pe lună.
Suma este de ordinul miliardelor cu atat mai mult cu cat salariile sunt peste 2.080 lei şi în acte salariile sunt de 1.080 lei sau, în cel mai bun caz, - 1.844 lei salariul mediu pe economie.
Dealtfel formula de calcul a pensiilor este eronată deoarece fiecare salariat contribuie pe întreaga sa perioadă de muncă cu impozite mai mari decât cota pentru fondul de pensii şi nu poate beneficia chiar de toate serviciile publice. În cazul dat el contribuie la formarea veniturilor statului nu numai cu cei 9,5% ci cu încă alte 22 de procente. Iar întreprinderea care utilizează şi beneficiază de munca salarială plăteşte alte 27 de procente!
Comparativ cu aceste situaţii în viziunea mea (ştat salarii varianta personală – anexa 12) sunt:
I. Contribuţiile salariaţilor în total 25 cote procentuale:
10 – fond pensii publice
5 – pentru sanatate
10 - impozit pe salarii pentru cultura*
Cultura* cuprinde educaţia, sportul, turismul, artele şi religia.
II. Contribuţiile entităţii în total 26 cote procentuale:
10 - fond pensii publice
5 - aparare şi ordine publică
5 – servicii publice locale (stare civilă) inclusiv locuinţe şi amenajare teritorială
5 – justiţie inclusiv avocatul poporului
1 – alocaţii pentru copii şi ajutoare sociale
Pe total voi avea:
 8.272 lei la fondul de pensii comparativ cu 3.422 lei,
 2.068 lei la fondul de sanatate comparativ cu 878 lei,
 3.516 lei impozit pe salarii comparativ cu 1.108 lei,
În total contribuţiile personalului muncitor vor fi de 9.720 lei şi contribuţiile entităţii de 10.754 lei adica 20.474 lei comparativ cu cele de 5.805 lei platite în cazul salariilor mici.
„Relaxarea fiscala” a statului este de 3,5 ori mai mare decât în situaţia de faţă.
În conditiile acestea dacă, conform teoriei mele, numarul persoanelor ocupate creşte la 11.010 mii populaţie activă (anexa 13.2 dreapta):
 pentru cei 10% contribuţii la fondul de pensii avem: 109.263,2 milioane lei contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat comparativ cu 30.501,8 milioane lei contribuţii conform proiectului de buget asigurări sociale (anexa 8), bani pe care îi vom cheltui în mare parte pe pensii şi indemnizaţii pentru mame cu copii mici,
 pentru cei 5% contribuţii la fondul de sănătate avem: 27.348,8 milioane lei contribuţii la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sanatate comparativ cu 16.775,2 milioane lei conform proiectului de buget (anexa 9.2),
 pentru cei 10% impozit pe salarii avem: 46.506,2 milioane lei contribuţii la bugetul de stat comparativ cu 17.543,2 milioane lei contribuţii din impozit pe salarii conform proiectului de buget (anexa 6) pe care îi vom cheltui pentru cultură.
Dacă voi confrunta, în schimb, datele obţinute în stânga anexei 13.2 cu datele din proiectele de buget putem observa neconcordanţe, de exemplu contribuţiile la fondul de pensii sunt de 38.959,2 milioane lei şi în buget sunt 30.501,8 milioane lei (anexa 8) ceea ce dovedeşte faptul că există evaziune fiscală mai ales la categoria contribuţiilor salariaţilor deoarece în buget sunt 9.493,7 milioane lei şi la mine sunt 13.214 milioane lei, bineânţeles că pe seama salariilor prea mici trecute în cartea de muncă sau chiar a lipsei cărţilor de muncă.
Pentru şomaj, ajutoare sociale pentru nevoiaşi, familii cu copii mulţi şi alocaţii pentru copii se constituie tot în procent de 1% dar din fondul total de salarii - suma de 414 lei (anexa 12) faţă de 122 lei constituiţi în prezent (anexa 11). În principiu creşterea numarului de locuri de muncă şi a salariilor vor determina o scădere a numarului de şomeri şi a oamenilor săraci, mai ales prin faptul că oamenii îşi vor constitui propria lor afacere – sistemul legislativ şi fiscal îmbunătăţin-du-se. Investindu-se în cultură şi în oameni pasiunile profesionale vor lua avânt cu creşterea specializării în producţia de bunuri româneşti şi expunerea lor pe piaţa comunitară.
La un numar de 11.010.000 populatie ocupată vom avea 5.416,9 milioane lei pe an asistenţă
socială (anexa 13.2 dreapta) comparativ 13.505,7 milioane lei contribuiţi astăzi (anexa 6).

Ca şi o rezultantă a celor spuse creşterea salariilor nu poate decât să ducă la o creştere a veniturilor statului si nicidecum la o criză financiară sau hazard moral. Organizarea statului, a economiei sale, pe principiile echitatii si demnitatii va duce la cresterea bunăstării întregii lumi. În plus, conform viziunii mele, se asigură transparenţa utilizarii veniturilor deoarece, cum vom vedea in capitolul „destinatii”, veniturile vor fi indreptate strict către serviciile de care au nevoie salariaţii si entităţile şi nu în conturi din care, mai departe, destinaţia nu le este cunoscută.

1.3.2. Taxa pe valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adaugată este un impozit indirect colectat si vărsat la bugetul de stat. A fost introdusă la noi în ţară odată cu trecerea la economia de piaţă ca şi o obligaţie a armonizării fiscale cu practica statelor dezvoltate, a integrarii în Uniunea Europeana.
În perioada 1990-1993 s-a facut o trecere treptata, de la impozitul pe circulatia marfurilor si a impozitarii in cascada unde era impozitat un obiect impozabil care continea impozitul datorat anterior - la taxa pe valoarea adaugata care se aplica pe fiecare stadiu al circuitului economic al produsului final, asupra valorii adaugate realizate de producatori si comercianti. Taxa pe valoarea adaugata se aplica inclusiv asupra distributiei en-detail catre consumatorul final spre deosebire de aplicarea impozitului pe circulatia marfurilor prin care nu era impozitat comertul cu amanuntul.
Valoarea adaugată este egală cu diferenţa dintre vânzările şi cumpărarile aceluiaşi stadiu al circuitului economic. Perceperea taxei se face, diferentiat, prin aplicarea cotei procentuale numai asupra valorii adaugată la fiecare stadiu sau verigă a acestui circuit (exemplul 1) astfel incat ultimul consumator plateste taxa intregii valori finale pe care o capăta produsul (exemplul 2) si fiecare agent economic, din circuit, plateste fractionat partea sa din taxa.
Taxa pe valoarea adaugată a fost concepută având în vedere limitarea evaziunii fiscale deoarece neplata ei în fazele anterioare duce la sporirea taxei în fazele ulterioare ale circuitului economic. În plus societatea comercială care achizitionează marfa este interesata daca furnizorul calculeaza corect partea sa de taxa.
În acceptiunea mea, însa, - taxa pe valoarea adaugată poate deveni o sursa de venit mai sigură şi mai substanţială daca ea se percepe o singură dată şi anume doar la cumpararea de catre consumatorul direct. Dealtfel, în situaţia creşterii salariilor cumpăraturile vor fi mai mari, viteza de circulaţie a mărfurilor crescând.
Procedeul tehnic prin care are loc încasarea veniturilor la bugetul de stat constă în:
o – evaluarea obiectului impozabil – a valorii adaugate,
o – calcularea taxei pe valoarea adaugată de plată (sau de recuperat)
o – vărsarea impozitului, potrivit decontului întocmit, pana la 25 ale lunii urmatoare.
În materia taxei pe valoarea adaugată există mai multe forme de taxă si anume:
- taxa pe valoarea adaugată colectată este taxa pe valoarea adaugată aferentă livrărilor de bunuri
sau prestărilor de servicii,
- taxa pe valoarea adaugată deductibilă este taxa pe valoarea adaugată aferentă cumpărărilor de
bunuri sau recepţionării de servicii. Se deduce din taxa colectată pentru a se obţine taxa de plată sau taxa de recuperat.
- taxa pe valoarea adaugată de dedus este taxa pe valoarea adaugată deductibilă, care poate fi dedusă din taxa pe valoarea adaugată colectată, ca urmare a aplicarii proratei de deducere la taxa pe valoarea adaugată deductibilă.
- taxa pe valoarea adaugata de plata sau de recuperat - reprezinta diferenta dintre taxa pe valoarea adaugata colectata si taxa pe valoarea adaugata de dedus (sau deductibila daca prorata este 100%). Daca această diferenţă este negativă, vorbim despre taxa pe valoarea adaugata de recuperat. În prezent multe firme care au sume mari de TVA de recuperat de la stat dau faliment pentru că sunt în imposibilitate de plată. Statul nu returnează rapid sumele comparativ cu sistemul fiscal al Regatului Unit.
- taxa pe valoarea adaugată neexigibilă este, in general, taxa pe valoarea adaugata aferenta marfurilor din unitatile comerciale cu amănuntul, intrand în componenţa preţului cu amănuntul.
Deasemenea, începand cu 1 ianuarie 2007 noţiunile de "export" şi "import" in relatia cu statele membre ale Uniunii Europene au fost inlocuite cu cele de "livrari intra-comunitare de bunuri" respectiv "achiziţii intra-comunitare". Aceste modificări pot genera obligativitatea inregistrarii companiilor in scopuri de TVA in mai multe state membre UE cu care desfasoara relaţii comerciale. Noţiunile de "export" şi "import" se vor pastra pentru operatiunile realizate de Romania cu tarile terte si anume statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Livrarile intra-comunitare reprezinta operatiunile de export efectuate de firmele din Romania catre statele membre. Livrarile intra-comunitare vor fi scutite de TVA in tara de origine, daca sunt indeplinite anumite conditii: daca bunurile au fost transportate dintr-un stat membru in alt stat membru şi dacă beneficiarul a transmis un cod valabil de TVA.
Achizitiile intra-comunitare sunt operaţiuni de import efectuate de firmele din România din statele membre, iar locul achiziţiilor este statul membru în care se încheie transportul.
Pentru achiziţiile efectuate de companiile înregistrate în scopuri de TVA nu se realizează plata efectivă a taxei, fiind aplicată "taxarea inversă" în tara de destinaţie. În cazul achizitiilor, trebuie obţinute codurile de înregistrare ale furnizorilor şi verificată valabilitatea acestora în baza de date VIES (VAT Information Exchange System) pentru evitarea plătii TVA. Achizitiile intra-comunitare care nu depasesc intr-un an plafonul de 10.000 euro nu se încadrează la operaţiuni impozabile în România. Pentru ca o firmă să se înregistreze în scopuri de TVA este
nevoie de o cifra de afaceri de 35.000 euro. În prezent cota cea mai des utilizată (standard) este de 19% şi este cea pe care consumatorii de hrană şi îmbrăcăminte o suportă.
Avem două exemple de calcul a TVA (anexa 14) primul în care marfa circulă printr-un intermediar şi al doilea – variantă personală – în care marfa se vinde direct de la producător la magazin - exemplul unei firme de comercializare produse agricole.
Observăm la exemplul 1 cum consumatorul final plăteşte un preţ mai mare pe marfă şi statul încasează fracţionat în trei suma de 543,4 lei. În avantaj este firma intermediară care nu face altceva decât să aducă marfa de la producător şi să o vândă magazinului (lucru pe care l-ar putea face şi magazinul) încărcând preţul de vânzare – el plăteşte un TVA de numai 38 lei comparativ cu producătorul care plăteşte suma cea mai mare de TVA de 380 lei şi magazinul de 125,4 lei.
Numai clientul final plăteşte taxa, entităţile doar deduc TVA şi îndreaptă sumele spre buget.
În situaţia în care magazinul se aprovizionează direct de la producător anexa 18 nu diferă de
Exemplul 2 - în situaţia în care aprovizionarea este directă, producătorul nu calculează TVA şi numai magazinul percepe TVA de 494 lei (2.000 * 19% + 600 * 19% = 494 lei), denumită taxă la comercializarea mărfurilor TCM. Calculele se simplifică şi taxa este tot de 494 lei încasându-se o singură dată şi în sumă totală. Încrederea plătitorului de taxă creşte, astfel veniturile bugetare vor creşte deoarece el cumpără o marfă mai ieftină (la un preţ normal) chiar dacă statul pierde, aparent, 10%. În avantaj este cetăţeanul si aşa ar trebui să fie.

Aşa cum este percepută în prezent TVA - metoda de impozitare - face o nedreptate cetăţeanului deoarece numai el suportă taxa şi, în plus, este calculată asupra întregului preţ şi nu numai asupra valorii adăugate – este taxă pe consum (ca şi pentru produse de lux) şi nu pe valoare adaugată de comercianţi. Dacă, în schimb, taxa ar fi de numai 19% asupra adaosului de 600 lei suma de 114 lei ar fi prea mică? (anexe 19). Calculele cert sunt extrem de uşoare.
Dar dacă statul ar percepe TVA de abea după ce clientul plăteşte bunul?

În conditiile taxării o singură dată şi a interzicerii circulaţiei mărfurilor la atât de multe firme intermediare reducerea taxei la 16% şi a adaosului comercial va atrage mai multe venituri la buget deoarece evaziunea nu işi va mai avea obiect. Cetatenii vor plati un preţ mai mic pe marfuri si servicii si astfel vor creşte economiile cu efecte asupra creşterii veniturilor bancare si de asigurări. Oamenii vor investi mai mult in cultură si vor apela mai puţin la servicii medicale si juridice – o alta sursă de venit. Acest mod de taxare nu este unul democratic si pentru că statul ştie că astfel primeşte o taxă mai mare şi, parcă, la învoială cu firmele intermediare.
Trebuie efectuată o aliniere a preţurilor deoarece în ţări membre UE preţurile sunt mai mici decât în România iar salariile sunt mai mari.

1.3.3. Impozitul pe profit

Impozitul pe profit este un impozit direct care se constituie ca venit la bugetul de stat. În cadrul reformei fiscale – impozitul pe profit - joacă un rol important deoarece poate influenţa pozitiv activitaţile generatoare de profit.
Conform codului fiscal plătitorii impozitului pe profit impozabil sunt încadraţi in următoarele categorii:
- persoane juridice române pentru profitul impozabil obţinut atât în România cât şi în străinătate,
- persoane juridice străine ce-şi desfăşoară activitatea într-un sediu permanent în România.
Sunt scutiţi de la plata impozitului: trezoreria statului, instituţiile publice, fundaţiile, cultele religioase, instituţiile de învăţământ particular acreditate, Banca Naţională a României, etc.
Profitul impozabil reprezintă diferenţa între veniturile obţinute şi cheltuielile aferente acestor venituri din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile. Impozitul pe profit se calculează de către contribuabil prin aplicarea cotelor de impozit stabilite legal, asupra profitului impozabil determinat pe baza cotelor înscrise lunar în contabilitate. Calculul se face lunar, cumulat de la începutul anului calendaristic. Cota de impunere este o cotă procentuală proporţională de 16 % din profitul impozabil şi pentru baruri de noapte, cluburi si discoteci, cazinouri rata este de 5% aplicată asupra veniturilor obţinute din aceste activităţi.
Exemplu: Dacă un agent economic a reaşezat la 30 iunie, cumulat de la începutul anului un profit impozabil de 32.830 lei, impozitul pe profit aferent va fi de 5.253 lei (32.830 x 16%). Deoarece, impozitul pe profit datorat la 30 mai a fost în sumă de 4.000 lei, impozitul pe profit datorat la 30 iunie este de 1.253 lei (5.253 – 4.000). În anexa 20.1 avem un exemplu.
Calculul impozitului pe profit datorat în cursul anului se regularizează lunar cu bugetul statului.
Calculul impozitului pe profit este o operaţiune ce necesită mare atenţie mai ales la corporaţii.
În prezent impozitul pe profit este, în proiectul de buget pe anul 2008 (anexa 6) ca sursă de venit, în suma de 12.821,3 milioane lei adica 19% din veniturile bugetare. El se distribuie aleatoriu pentru (anexa 7): autorităţi si servicii publice, pentru cercetare, aparare, învăţământ, cultura, industrie, etc., contrar viziunii mele în care o parte din acest venit se reinvesteşte pentru dezvoltarea ramurii economice respective provenienţei sale.
Conform teoriei mele impozitul pe profit trebuie clasificat astfel:
 impozit pe profitul activitatilor de producţie industrială grea şi agrară – 10%,
 impozit pe profitul activităţilor de producţie uşoară – 16%
 impozit pe profitul activităţilor de comerţ şi servicii – 16%
 impozit pe profitul activităţilor de turism – 14%
 impozit pe profitul producţiei şi vânzării de bunuri de viciu şi lux – 30% (inclusiv
cazinouri, baruri şi discoteci) comparativ cu cei 5% aplicaţi asupra veniturilor în prezent deoarece pot afecta educaţia tinerilor, iar utilizarea obiectelor de lux pot afecta mediul si fauna.
Printr-o cotă mai mică poate fi stimulată înfiinţarea de noi entităţi în industria minieră, metalurgică, siderurgică şi constructoare de maşini şi utilaje pentru industrie şi pentru agricultură (inclusiv noi sisteme de irigaţie), înfiinţarea de noi unităţi turistice şi dezvoltarea bazelor lor materiale, a rezervaţiilor naturale, consolidarea monumentelor turistice, punerea lor în valoare (vezi cap.1.4.3.). Fiecare dintre aceste surse pot „hrăni”, după cum am spus, întocmai sectorul de activitate din care provine impozitul dacă, statul investeşte o parte din acesta. Mă voi opri asupra impozitului pe profitul activitatilor de producţie industrială grea şi agrară, care ar putea scade de la 16% la 10% pentru a stimula investiţiile – ca fiind baza dezvoltării celorlalte sectoare ale economiei. Din cotele de 10% fiecare poate fi alocată pentru retehnologizare industrială 5% respectiv alte 5% pentru agricultură - cu efecte asupra creşterii profitului ca bază de impozitare.
În exemplul 2 din anexa 20.2 avem entitatea economică anterioară care până la sfârşitul anului face un impozit pe profit de circa 20.000 lei pe an adică 10.000 lei de reinvestit (5%).
a) La început calculez impozitul pe profit în funcţie de numărul de ferme agricole respectiv întreprinderi industriale şi obţin 10.500 milioane lei impozit la cota de 10% comparativ cu suma de 12.821,3 milioane lei contribuţii din impozite pe profit din toate ramurile economiei (anexa 6):
- pentru agricultură: 500 milioane lei * 5% = 25 milioane lei
- pentru industrie: 10.000 milioane lei * 5% = 500 milioane lei
Avem în total: 10.500 mil.lei şi 525 mil.lei de reinvestit în aceste ramuri.
Dacă se reinvestesc cei 525 milioane lei vor putea creşte numărul acestor întreprinderi.
b) Ulterior calculez impozitul pe profit în funcţie de producţiile obţinute în agricultură respectiv industrie şi dacă doar 20% din aceste venituri este profit obţin un impozit de reinvestit de:
- pentru agricultură: 508.496,0 milioane lei de cheltuit
- pentru industrie: 2.473,7 milioane lei de cheltuit
Avem un total de: 510.970,0 milioane lei impozit pe profit (numai cota de 5%) comparativ cu suma din buget de 12.821,3 mil.lei ceea ce înseamnă că aceste două ramuri lucrează în pierdere.

1.4. Fluxul impozitelor bugetare – destinaţii
Destinaţia impozitelor şi taxelor acumulate de stat sunt cheltuielile publice. Prin cheltuieli publice statul acoperă necesităţile publice de bunuri si servicii considerate prioritare în fiecare perioadă. Cheltuielile publice exprimă relatii economico-sociale în forma banească care se manifesta între stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii functiilor acestuia. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legatură cu destinaţia lor, unele cheltuieli publice exprimând un consum definitiv de produs intern brut (cu întreţinerea armatei), iar altele o avansare de produs intern brut (investiţiile efectuate de stat pentru înfiintarea de noi întreprinderi, dezvoltarea si modernizarea celor existente, construirea de drumuri si poduri – din impozitul pe profit reinvestit).
Cheltuielile publice se împart din punct de vedere economic în cheltuieli curente şi cheltuieli de capital. Cheltuielile curente asigură funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor publice cum ar fi cheltuielile cu salariile şi cu bunurile şi serviciile (furnituri de birou, încălzit, iluminat, poşta, internetul), iar cheltuielile de capital sunt pentru investiţii şi pentru achiziţionarea de bunuri cu folosinţă îndelungată. Mai sunt cheltuielile privind serviciile publice şi administrative şi cheltuielile de redistribuire cum ar fi bursele şi pensiile. Mai există cheltuielile fără contraprestaţie care au un caracter de subvenţie - fara urmarirea unui contraserviciu ( alocatii familiare, somaj ) şi cheltuielile definitive care nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat.
Cheltuielile publice înglobeaza:
- cheltuieli publice efectuate de administratiile centrale de stat, din fondurile bugetare si extrabugetare;
- cheltuielilor colectivitatilor locale ale unitatilor administrativ teritoriale;
- cheltuielile organismelor internationale din resursele publice prelevate de la membri acestora;
- cheltuielile finantate din fondurile asigurarilor sociale de stat.
Cheltuielile publice nu înseamna acelasi lucru cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate în domeniul public prin interiorul institutiilor publice care se acoperă fie de la bugetul statului fie din bugetele proprii. Cheltuielile publice înseamnă numai acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul administraţiei centrale de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurarilor sociale de stat.

1.4.1. Cultură, sănătate şi pensii
– destinaţia impozitului şi a contribuţiilor salariaţilor –

În anii ce o să vină conducerea statului se va îndrepta către exemple de sisteme social-fiscale din celelalte ţări europene şi alte ţări dezvoltate (precum Japonia). Conform teoriei mele în cadrul Ministerului Culturii trebuie inclusă şi educaţia, ştiinţa şi tehnologia, cercetarea ştiinţifică alături de turism, sport, religie şi arte.
Impozitele aferente salariilor trebuiesc îndreptate către zonele de interes ale angajaţilor şi ale entităţilor, patronatului, şi anume către acele servicii de care depinde buna întreţinere şi refacere a forţei de muncă astfel încât să poată contribui pe o perioadă între 40 si 50 ani.
La contribuţiile salariatului de 25% (anexa 13.2.) destinaţiile sunt:
- 10% impozit pe salarii – 46.506,2 milioane lei pentru:
- educaţie şi cercetare ştiinţifică – fiecare om care munceşte îşi doreşte ca atât copii cât şi nepoţii săi să urmeze o şcoală de stat, bună, tradiţia sa să nu piară. Aici intră şi şcolile superioare de stat. Orice om poate, până spre bătrâneţe, să studieze fie singur fie în sistem organizat - îşi poate continua studiile (în sistemul japonez denumit „lifelong learning”). Astfel oamenii învârstă nu se vor ma simţi singuri, inutili şi de prisos pentru că nu mai muncesc. Tot aici intră şi cheltuielile statului pentru scrierea şi editarea unor manuale şcolare şi universitare sub o forma unică. Cei care trebuie să le scrie vor fi profesorii din şcoli sau foşti profesori angajaţi ai ministerului. În ideologia mea inspectoratele şcolare vor fi inutile ele fiind absorbite de minister. Profesorii care vor avea o norma mai mică se vor detaşa la minister pentru lucrul de concepere al manualelor. Deasemenea uniformele şcolare se pot introduce din nou deoarece multe state ale Uniunii Europene le au dar, binenteles, mult mai colorate şi moderne. Cercetarea ştiinţifică desfăşurată pentru încurajarea tinerilor dotaţi sau sprijinirea materială a copiilor care doresc să studieze mai mult, bursele. Investirea în ştiinţe ca arheologia, geologia pentru descoperirea de zăcaminte, de surse de energie noi. O parte din bani trebuiesc canalizaţi şi spre construirea unor academii de arte frumoase şi meserii. Trebuie avut în vedere faptul că în România poporul ţigan este analfabet – el stie doar sa vorbeasca nu sa şi scrie sau citeasca(ca şi alte etnii – tătară). Ei nu vor să işi trimită copii la şcoli pentru că fie nu au bani, fie nu învaţă în limba lor aşa cum etnia maghiară beneficiaza de drepturi majore. Este forţă de muncă şi aici neutilizată. Este bine să se aloce sume de bani pentru editarea de manuale şcolare în limba romă şi construirea de şcoli pentru ei sau extinderea numarului de clase în şcolile deja existente cu angajarea de profesori romi care, de altfel, există şi sunt pregătiţi de catre Universitate. Cu aceşti viitori profesori se pot extinde limbile străine învăţate în şcoli la limbi arabe, orientale, nordice. Reforma în sistemul de învăţământ se poate realiza prin reintroducerea practicii şcolare dar cu o specializare riguroasă pe meserii. În ultimul an universitar practica poate fi combinată cu încadrarea în muncă. Angajarea tinerilor cu opt clase poate departaja nevoile cu studiul.
- turism – muncitorul îşi doreşte să aibe un loc, în această ţară, unde ar putea să se odihnească în concediile sale. Pentru aceasta statul va trebui să investească în refacerea şi modernizarea staţiunilor balneare, a rezervaţiilor naturale, a traseelor turistice pe munte, a plajelor marine si din Delta Dunării. Alături de acestea sunt monumentele turistice (naturale) şi de cladirile monumente ale ţării. Trebuie investit în tradiţia românească prin înfiinţarea aşa numitelor unităti agroturistice unde turiştii pot învăţa sau participa la cultivarea şi recoltarea legumelor, florilor, fructelor, îngrijirea animalelor, prepararea mâncărurilor şi nu în ultimul rând la cusutul costumelor populare. O altă sarcină a sa poate fi cea de construire a unor hoteluri în care preţurile practicate sa fie comparative cu cele din străinătate sau de încurajare a firmelor private în acest sens, care să aibe şi o ofertă bogata de servicii cum ar fi all-inclusiv, „mic dejun-suedez”, SPA – terapii cu produse naturale. Marketingul acestor unităţi nu este considerat.
- artă – muncitorul doreste sa consume artă de calitate – vor trebui incurajati copii, tinerii si bătrânii cu pasiuni in artă. Salariile oamenilor de cultură trebuie sa crească, inclusiv îmbunatatirea sălilor de teatru si cinematograf, alocarea de bani pentru producţia de film si teatru, exportul culturii noastre trebuie pus la punct;
- sport – muncitorul îşi doreşte să practice un sport – pentru asta statul va trebui sa construiască zone de agrement uşor în toate parcurile ţării (să continue) si să modernizeze stadioanele, să investeasca în tinerii sportivi profesionişti, alţii decât cei care primesc sponsorizări – fotbalistii, să achizitioneze material sportiv performant;
- religie – muncitorul isi doreste sa aibe un spatiu sacru unde să meargă atât el cât şi familia sa ca să se roage si să contemple, doreste să aibe un duhovnic al său care să îl înţeleagă şi să îl sprijine sufleteşte în momentele grele ale vieţii şi pe parcursul maturizării şi îmbătrânirii sale, bisericile trebuiesc dotate cu băncuţe ca la cele catolice, trebuiesc refăcute picturile şi chiar construite catedrale mai mari, calugării şi calugăriţele pot deveni educatori şi învătatori;
În prezent se consumă pentru cultură, recreere şi religie 1.776,8 milioane lei (2%), pentru
învăţământ 9.688,9 milioane lei adică 11.465,7 milioane lei - 14% din total cheltuieli ale
bugetului de stat (anexa 7) comparativ cu suma de 46.506,2 lei pe care eu consider că poate fi investită totalmente în cultură.
- 5% contribuţii la fondul de sănătate – 27.348,8 milioane lei pentru:
- sănătate – cetăţenii îşi doresc să aibe un medic bine dispus, relaxat si o bază materială modernă în spital care să cuprindă în afară de aparatura medicală alopată – sali de tratament convenţional sau tradiţional cum ar fi homeopatie, acupunctură, reflexoterapie, culoriterapie, muzicoterapie, medic naturist, săli de gimnastica (si medicala), biblioteci, parcuri ingrijite;
În prezent cheltuielile cu sănătatea din bugetul de stat sunt 2.909,5 milioane de lei iar bugetul fondului unic de sănătate arată suma de 16,7 milioane lei ca şi cheltuieli generale (anexa 9.2). Cheltuieli mari se fac cu medicamentele compensate şi gratuite circa 80 milioane lei de la bugetul de stat (anexa recentă 10) şi 4,2 milioane lei de la bugetul fondului (anexa 9.2). Tot mai mulţi bătrâni, din lipsa informaţiei, apelează la somnifere sau soluţii halucinogene cum ar fi medicamentele pentru vindecarea alzhaimer-ului şi a tensiunii arteriale chiar în detrimentul unei hrăniri sănătoase. Este o autosugestie şi un drog al societăţii contemporane. Vom vedea că state ale Uniunii investesc în informarea bătrânilor şi în menţinerea conştiinţei lor – pensiile sunt mari.
- 10% contribuţii la pensii – 109.263,2 milioane lei (suma cea mai mare) pentru:
- pensii – muncitorul îşi doreşte ca la bătrâneţe să aibe o pensie de care să se bucure şi care să îi permită să călătorească şi în ţările străine. În prezent se finanţează de la bugetul asigurărilor sociale de stat diferenţa dintre costul biletului şi contribuţia beneficiarilor (circa 50% din valoarea pensiei pe ultima lună) 550.000 de locuri, din care 450.000 de locuri la tratament balnear şi 100.000 de locuri la odihnă şi numai pentru turismul intern. Condiţiile de şedere în aceste staţiuni nu sunt întotdeauna dintre cele mai bune deoarece sunt la nivelul celor care existau înainte de 1989, iar punctele de atracţie turistică sunt şi ele nemodernizate. În genere o pensie trebuie să acopere cheltuieli mai mari cu continuarea studiilor, cultura şi sportul şi mai mici cu aspectul fizic de care numai un muncitor se îngrijeste excesiv (îmbrăcăminte). Dacă vârsta de pensionare va scade la 50-55 ani vor creşte numărul locurilor de muncă deci a contribuţiilor şi timpul bătrânilor pentru a citi, a călători, a se hrăni sănătos.
În prezent cheltuielile pentru pensii sunt de 30.985,3 milioane lei (anexa 8) mai mici de 3 ori
decât consider eu că se poate contribui prin creşterea salariilor. Conform calulelor mele din anexa 13.1 putem vedea că pensia medie pe economia naţională este astazi de 570 lei bine calculată având în vedere datele INS care oferă suma de 563 lei pensie medie (anexa 5.1). Cu mult mai mici decât suma de 1.377 lei (anexa 13.1 dreapta) obţinută doar prin creşterea mediei salariilor la 4.136lei şi comparativ cu cea de 1.917 lei obţinută şi prin creşterea numărului locurilor de muncă. Putem observa din anexa 8 că veniturile bugetului de asigurări sociale obţinute din contribuţii – 30.501,8 milioane lei sunt mai mici decât se consumă pentru plata pensiilor – 30.985,3 mil.lei.
Diferenţa dintre sistemul actual fiscal si cel propus de mine este:
- contribuţiile individuale vor fi virate în conturi cunoscute de salariati strict catre scoli pentru salariile profesorilor, materialele scolare: manuale si uniforme, aparatura; catre spitale pentru salariile personalului medical si aparatura; catre biserica si preoti; către sportivi si săli de sport; către pensionarii bătrâni de acum. Şi catre construirea de noi spatii edilitare: spitale, şcoli si academii, săli de sport, întretinerea bisericilor.
- se vor emite abonamente sau legitimatii (card-uri) pentru accesul liber spre consumul de astfel de nevoi.
- cultura ca si minister va cuprinde: educatia si cercetarea stiintifica, artele, sportul si religia, turismul. Implicand educatia in sistemul cultural nu numai ca invatamantul se va imbunatatii prin perfectionarea profesorilor dar se vor si edita manuale scolare cel putin la nivelul celor avute inainte de 1990 si cu un continut in informatie comparativ cu cele din tarile dezvoltate pentru ca tinerii sa fie la fel instruiti. O sarcina importanta in viitor trebuie sa revina asupra diminuarii violentei in scoli – printre invatatori si educatori, si asupra interzicerii consumului de substante toxice ceea ce se poate face prin reintroducerea uniformelor şi a reciclării profesorilor odată la 3 sau 7 ani.
În prezent pentru cultură se aloca circa 2,3% din veniturile bugetului de stat comparativ cu
învăţământul 12,3% si sanatatea 3,7%. Ceea ce lipseste din structura functionala a bugetului de stat este turismul şi sportul – exact ceea ce este necesar de ani de zile Romaniei pentru a se dezvolta si a se face cunoscută şi calatorită de catre străini atrăgând valuta. O zona tampon este Delta Dunării – cu mult deosebita fata de celelate zone turistice ale lumii. Ea poate fi amenajata corespunzator unei statiuni insulare, tropicale.
Contribuţiile entitatii de 26% (anexa 13.2 dreapta jos) sunt destinate:
- 5% contribuţii pentru apărare – 27.348,8 milioane lei - pentru apărarea ţării, ordinea, linistea şi siguranta existentei populatiei. Numarul mare de unitati de pază si protectie, în sistemul public (jandarmi - la francezi, gardieni, poliţie comunitară, poliţie - la englezi şi armată), trebuie să se reduca in folosul armatei care poate efectua servicii de paza a institutiilor statului si private, poate asigura ordinea si disciplina in orase pentru oameni. Desfiintarea unor unitati militare pe motivul lipsei de ocupatie poate inceta – cetatenii fiind mult mai linistiti daca armata ii va ocroti si daca ei se vor antrena permanent. Oricum se cheltuie mult cu pregătirea tinerilor pe perioada stagiului militar şi serviciile pe care aceştia pot să le efectueze sunt puţine pe timp de pace. Trebuie investit in baza materiala a armatei si nu in inarmare sau trimiterea de baze militare în deşert, războiul poate înceta şi prin neamestecul în problemele altor ţări. Se pot reutiliza forţe de muncă armate (chiar şi interne) pentru construirea autostrăzilor şi defrişarea buruienilor de pe marginea lor.
În prezent se aloca 5.737,6 milioane lei pentru aparare, pentru ordine publică şi siguranţă naţională alţi 9.259,8 milioane lei în total 14.997,4 milioane lei (19%) mai mult decat pentru sănătate, cultură şi învăţământ.
- 5% contribuţii pentru serviciile publice locale – 27.348,8 milioane lei - presupun mai ales acele servicii de dezvoltare publică altele decât cele plătite deja din taxa pe valoarea adaugată şi sunt: serviciile pentru autorizarea de constructii, starea civilă, întreţinerea grădinilor şi măturarea zilnică a căilor de acces comune, reconsolidarea si zugravirea blocurilor, construirea de noi blocuri, amenajarea teritorială.
- 5% pentru justitie – 27.348,8 milioane lei - trebuiesc alocate sume pentru ca populatia sa beneficieze de servicii gratuite, in acest sens, ca si pentru sanatate, ea apeland foarte rar. In domeniul justitiei reforma se poate face astfel incat un proces sa nu dureze mai mult de 30 de zile. Fiecare judecator sa aibe un numar mic de dosare si zilnic el sa introduca in sedinte separate un dosar pana il termina, implicandu-se emotional si rational. In privinta avocatului poporului acesta, conform Constitutiei, trebuie sa se implice in cazurile de abuz ale cetatenilor reclamate prin petitii.
- 1% ajutoare sociale – 5.416,9 milioane lei – doar pentru plata alocaţiilor pentru copii, burse şcolare şi universitare, deoarece se poate reduce numărul şomerilor şi oamenilor nevoiaşi.
De ce nu exista contributii pentru somaj? Vor exista locuri de munca pentru toti oamenii activi?
există zone de servicii publice care nu sunt acoperite cu muncitori si anume: maturatori si ingrijitori de gradini – angajati ai primariilor,
există ramuri ale economiei încă abandonate sau necontabilizate ca: industria extractivă (aurifera) de retehnologizat, industria metalurgică, agricultura biologică-ţărănească.

În prezent se consuma sume mari din buget pentru plata unor institutii ca: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspectoratul Teritorial de munca - ale caror activităţi pot fi efectuate şi de angajaţii Ministerului Muncii si Protectiei Familiale, ş.a.m.d.
Sau pot fi înregistrate, iar, la firme ca modalitate mai sigură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu